Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
54
– nu mai înjura mă de cădelniţă! s-a miorlăit Bujie la Manivelă.
Pentru familia lui Mihăiţă, deocamdată, nu mai exista „acasă”. Regimul
le-a confiscat casele deţinute odinioară. Maică-sa, fugise la B., la o soră,
care-i dăduse o cameră, băiatul, temporar, s-a aciuat aici.
– Ce eşti prost, mă Bujie? a reluat discuţia vasile, fără să ţină seama
de rugăminte. visezi activist, când ăla nici nu s-a sculat… vine mai târziu,
să-şi ia porcul gata tăiat şi tranşat, trece pe la magazie, două deca de vin,
o damigeană cu ţuică… Ai văzut cum merge treaba! În plus, o dată pe an e
Crăciunul! El e sculă mare, cum nici n-a visat mă-sa când l-a fătat, nu Bujie, ca
tine, Manivelă, ca mine… Cât despre recurs, sentinţa era pronunţată dinainte,
n-avea grijă, procesul şi recursul s-au desfăşurat de ochii lumii, canalul are
nevoie de oase rupte, de-asta l-au făcut, să mai lichideze din sabotori, din
duşmanii poporului, a încheiat atotştiutor şi înţelept.
– Da’ activistul n-are Crăciun, că-i comunist! l-a contrazis Mihăiţă, aşa, de
amorul artei, fie şi numai ca să nu recunoască faptul că fârtatul său a gândit
drept când a spus ce-a spus despre pronunţare, proces şi recurs. tămădăii
mă-si, cine-o fi! s-a răcorit prinzând din senin curaj.
– hă-hă-hă! a râs cu poftă vasile de fricosul de Mihăiţă. Imediat ce te-ai
prins că nu e instructorul de partid, înjuri, hai?! Altfel, făceai pe tine de frică,
să nu te bage la sabotaj…
– Baistrucii ăştia au băgat spaimă-n lume cu sabotajul lor! Partidul nu i-a
învăţat altceva decât despre duşmani de clasă, duşmani ai poporului, sabotaj,
luptă de clasă, puşcărie…
– Şi află, prietene, că şi comuniştii ţin Crăciunul, numai că se feresc de
ochii lumii. Ţin Crăciunul mai dihai decât creştinii, că au de toate, au şi ce
n-au ceilalţi… E vremea lor. Doar că nu-s creştini, ci păgâni. Sau aşa vor să
se arate, să nu-i jupoaie partidul…
– Deschide-ţi mă o dată că vă belesc! revine urlând, gata să spargă uşa,
cel de afară.
– Mă Manivelă, ăsta-i brigadierul de la zootehnie! se lumină dintr-o dată
Mihăiţă, descătuşat de orice îndoială şi de orice urmă de teamă.
– Du-te mă şi vezi ce vrea! a zis rar, cu lehamite, vasile.
– Păi de ce să mă duc eu? Îl vrea pe Mihai. Mihai este şeful vagonului, ai
uitat?! Atunci de ce eu?! Şi dacă nu-i Mihai, ce să-i spun?! Iar dacă întreabă
de ceilalţi… află activistul că nu-s!
– Du-te mă, prostule, şi bagă-l în crucea mă-si, fără să-i dai nici o socoteală.
noi nu răspundem în faţa lui… Avem şefii noştri, cu duiumul, da’ el nu
ne e şef…
vasile n-a mai aşteptat să se hotărască nepricopsitul de Mihăiţă, îl ştia
timid şi fricos. S-a smuls din pături, a luat pufoaica peste salopeta cu care
dormise şi a deschis uşa vagonului.
– Ce-ai mă, ce te-a apucat?!
– Am o treabă urgentă cu voi, îl înştiinţează scurt şi clar brigadierul.
– Ce treabă? cu noaptea-n cap?!
– Am de tăiat nişte porci. Degrabă, urgent!
– Zău, mă! Ce-ţi trebuie ţie să tai, degrabă şi urgent, nişte porci?! nu unu,
nu zece… nişte porci!
– nu-i treaba ta! vreau doi oameni să mă ajute la înjunghiat.
vasile l-a cântărit din priviri pe hoţul de brigadier şi a înţeles că e musai
să zică da, că s-ar putea să le iasă şi lor ceva dacă-l ajută, dar, sigur, au să-l
aibă la mână, aşa că i-a răspuns: