Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

şi radioactivitatea lor socială şi politică a trecut peste normă, aşa că structura
celulară a ideologiei dominante în acel moment a avut de suferit. Au fost Cenacluri
apte şi combatante. Precum Arsenal, al lui Charles nodier, şi, preluat din
mers, Cenacle, al lui victor hugo, grupări (de fapt, aproape una şi aceeaşi?!)
care, în deceniul al treilea al secolului xIx, folosind ca portavoce revista La
Muse Francaise, au dus romantismul francez la victoria de la Hernani, în
pararel deturnând monarhismul unora dintre membri spre republicanism.
Sigur, ele aveau în spate tradiţia Saloanelor (vezi îndepărtatele Marchiză de
Rambouillet şi Domnişoară de Scudery, dar, mai cu seamă, contemporana
de atunci Doamnă de Stael), unde scrima conversaţiei artiste croşeta şi conspiraţii
iconoclaste, atât împotriva Academiei, cât şi împotriva Împărăţiei. nu
întâmplător am ales în demonstraţie „argumente” franţuzeşti, preferându-le
altora europeneşti la fel de pertinente. În ceea ce priveşte Cenaclurile (şi nu
numai), în literatura noastră s-a călcat pe urmele celei franceze, deoarece
ea ne-a păstorit începuturile modernităţii. S-a aruncat ce trebuia aruncat din
lada de zestre compozită (însă cu permisivitatea bizantină învăţată din lecţia
supravieţuirii naţionale prin pertractări !), şi s-a lucrat la o literatură naţională
nouă şi, deopotrivă, la o naţiune capabilă politic să se înnoiască social – de
la Junimea lui Maiorescu, până la Sburătorul lui Lovinescu. Şi încă mai apoi,
chiar dacă bizantinismul amintit a devenit, timp de patru decenii şi jumătate,
obligatorie mască de carnaval cu figuri impuse. Încerc să exemplific remanenţa
atitudinii combative, atâta câtă a mai fost, şi, asumându-mi un parti-pris
(poate incomod pentru alţii, dar inerent mie), amintesc Cenaclurile optzeciştilor
bucureşteni, Junimea (proză), ediţia de secol xx târziu, al lui ovid.
S. Crohmălniceanu, şi Cenaclul de luni (poezie), al lui nicolae Manolescu.
Asemenea, deşi numite altfel, mai existau la Cluj, Iaşi, timişoara... grupările
acestea de scriitori la tinereţe nu excelau prin curaj civic, dar se încăpăţânau
cu program să schimbe sintaxa literaturii (dat fiind că morfologia acesteia
este aceeaşi de la homer încoace). Conform legii vaselor comunicante între
fizic şi metafizic, dacă frazezi/ povesteşti lumea altfel, lumea devine altfel.
Este prerogativa ficţionarului. A moştenit-o de la profet. originea cuvântului
Cenaclu trimite, etimologic şi teologic, la acea Cameră de Sus din Ierusalim,
locul unde a fost rânduită Cina Cea De taină, unde s-au adunat discipolii
după Înălţarea lui Iisus, unde s-a pogorât Sfântul Duh asupra lor şi a însemnat
prima biserică creştină.
Cenaclul, iată, are antecedente care impun respect oricărei comunităţi:
ipostaza mesianică pentru spiritualitate, ipostaza revoluţionară pentru dărâmarea/
edificarea de atitudini estetice şi etice. Pe prima pot să o numesc
dimensiunea Iisus. Pe a doua pot să o numesc dimensiunea hugo sau să o
botez după oricare alt creator de calibru mare, care a modificat weltanschauung-ul
contemporanilor săi. În Constanţa, în ultimii douăzeci şi un pic de ani ai
secolului trecut, în plină criză de delirium tremens a ideologiei comuniste, eu
am experimentat o a treia ipostază a Cenaclului, sapienţială, pe care pot să
o numesc dimensiunea Robinson Crusoe. o defineşte supravieţuirea într-un
mediu ostil culturii ca formă de libertate, rezistenţa la spălarea agresivă ori
subtilă a creierului prin propaganda de partid unic, păstrarea identităţii ca individ
în toiul uniformizării colectiviste ce ţintea fericirea obligatorie a tuturor, mai
puţin a fiecăruia. Atunci şi acolo, îmi meşteream existenţa pe o insulă a mea,
cu ce salvam de pe epava corabiei cu cărţi, cu ce adaptam dintr-un prezent
mohorât intelectual. Ca şi alţii, probabil mulţi, eu am cunoscut destul de puţini,
făceam asta acasă, neabătut, era un necesar exerciţiu de respiraţie normală.
Ex Ponto nr. 2, 2012
139