Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ceea ce nu s-a remarcat suficient în receptarea operei lui ovidiu Dunăreanu
de către critici ar fi marea complexitate a perspectivelor narative prin
care scriitorul mitografiază realitatea satului dintr-o suită unitară, coerentă
de amintiri personale ori ale comunităţii arhaice. S-a observat imediat după
apariţia în 1995 a primului său volum de proză scurtă, Cu bucuria în suflet
(îndeosebi prin vocea redutabilului critic Alex. Ştefănescu) marcantul rol narativ
jucat de luminozitate, de cotropirea naturii de către soarele nimicitor, în
declanşarea aventurilor spirituale ale personajelor din schiţe autobiografice,
dar şi ale celor din povestirile realismului fantastic. Autorul celor două volume,
Cu bucuria în suflet şi Întâmplări din anul şarpelui aplică atât convenţii literare
strict realiste, cât şi metoda onirică în tentativa salvării ori reconstituirii artistice
a unui cosmos şi a unei umanităţi aparte, binecunoscute.
Se surprinde: supra-realul prin sedimentarea perfect mozaicată expresiv a
impresiilor concrete de viaţă. oamenii nu sunt inventaţi prin artificii scriitoriceşti
onomastice – ei păstrându-şi numele reale de cele mai multe ori, pentru că
nici genealogiile nu sunt ipotetice, ci îndelung verificate prin sondajele sau
rememorialele efectuate de către autor în discuţiile cu rudele sale, consătenii
contemporani. gilbert Durand scria despre viziunea omniştientă a omului din
societatea de tip arhaic – ce poate fi imediat recunoscută şi-n scrierile lui ovidiu
Dunăreanu: „Mitologia confirmă deopotrivă izomorfismul ochiului, al percepţiei
vizuale şi al transcendenţei divine. Izomorfismul soarelui uranian şi al percepţiei
vizuale suscită totdeauna intenţii intelectuale, dacă nu morale: percepţia
vizuală e inductoare de clarviziune şi mai ales de rigoare morală.” 16
1. o. Dunăreanu, Cu bucuria în suflet, Ed. Leda, Constanţa, 1995, pp. 74-75:
„Cerul vuia, trosnea din rărunchi, se spărsese pe de-antregul la burţi şi nu-şi mai putea
stăvili puhoaiele. Ce mai, era sfârşitul lumii şi nu altceva! (…) În orice parte dădeai s-o
iei numai apă şi iar apă. Ca păcura, băloasă, bolborosind învolburată. (…) Şi-a fost
ziua dintâi a noului sat Urluia…”
2. Idem, Întâmplări din anul şarpelui, Ed , Ex Ponto, Constanţa, 2003, p. 101
3. g. Bachelard, Psihanaliza focului, Ed. Univers (colecţia Eseuri), Bucureşti, 1989,
p. 23, continuând la pp. 31-32: „Experienţa focului iubirii este baza inducţiei obiective.
(…) oricum, fericirea rezultată este sub dependenţa fericirii căutate. Şi omul primitiv
are convingerea că, focul bucuriei, că focul originar , are tot felul de virtuţi şi că el îţi
dă putere şi sănătate, tocmai pentru că simte plăcerea, forţa intimă şi aproape de
neînvins a omului ce trăieşte această clipă decisivă când focul va străluci, iar dorinţele
vor fi împlinite.”
4. o.Dunăreanu, op.cit., pp. 46-47
5. Ibidem, p. 68
6. Ibidem, p. 67
7. Ibidem, pp. 47-48
8. Ibidem, p. 69
9. Ibidem, p. 65
10. Ibidem, pp. 67-68
11. Ibidem, p. 70
12. g. Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, Ed. Univers, Bucureşti,
1977, pp. 94-95
13. o. Dunăreanu , op. cit. p. 52
14. Ibidem, p. 56
15. Ibidem, p. 56
16. g. Durand, op. cit., pp. 188-189
Ex Ponto nr. 2, 2012
129