Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
88
– Pentru a fi un pictor bun, de ce anume ar fi nevoie? Care sunt momentele
care v-au fost favorabile în creaţie şi care anume cele care s-au constituit
într-o piedică? Ce anume v-a ajutat în formarea personalităţii dumneavoastră
artistice?
– trebuie ca în orice altă meserie să munceşti foarte mult, zi de zi. Dacă
faci pauze, începi curând să simţi că nu mai rezonezi cu tabloul. Şi apoi, ceea
ce faci, trebuie să fie făcut cu sinceritate. Să nu faci compromisuri pentru bani
mai ales, sau pentru glorie. Pentru că este uşor să faci compromisuri. te laudă
câţiva şi pictezi... ce se cere. nu vorbesc însă despre comanda socială. Aceea
de multe ori este bună, dacă pictezi totuşi aşa cum vrei tu. Şi Michelangelo a
avut comenzi, dar el a făcut tot ceea ce ştia şi cum dorea el.
– Ce teme vă preocupă în pictură?
– Multe, mai puţin omul, în rest tot ce mă înconjoară... nu pot spune că nu
aş face un portret cuiva, mai ales dacă m-ar impresiona într-un anume fel şi ar
avea o fizionomie mai ieşită din comun.
– Curios.... Oare de ce?
– Cred că... eu am spus că mă reprezintă constanţa, dar de foarte multe
ori am fost derutată chiar de om. Am avut şi eu nişte lovituri... Poate de aceea
privesc oamenii mai... detaşat. nu că nu aş avea prieteni, sau aş fi un om mizantrop,
dar îi privesc mai reticent. Şi îmi fac mai greu prieteni.
– Privindu-i cu reticenţă să înţeleg că nu aveţi încredere...
– ...atât de tare şi nu pot să le pătrund... esenţa.
– Adică, putem spune că „împroaşcă cerneală”, ca sepia?
– Pot spune că este uşor să faci un portret. tehnic. Însă dincolo de aparenţă,
trebuie să prinzi acel ceva. nu doar „carcasa” omului.
– Despre cromatica tablourilor ce ne puteţi spune? Ce reprezintă culorile
alese pentru dumneavoastră? Aş putea presupune că ele sunt tonalităţile sunetelor
care vă cutreieră sufletul atunci când pictaţi? Şi dacă da, atunci ce îmi puteţi
spune despre stările sufleteşti care se transformă în imboldul de a picta?
– Cromatica unui artist nu ai cum să o schimbi, ea vine din interiorul său.
Spunea cineva că desenul îl înveţi, dar culoarea o ai în tine. Culorile mă reprezintă
pe mine, sunt sufletul meu. Sau altfel spus, culoarea, în tonalităţile sale
mai moderate este muzica mea.
– Care ar fi stările sufleteşti ce se transformă în imboldul de a picta? Cum
şi mai ales, când?
– Ele vin singure, nici nu ştii când... sunt impulsuri de moment, priveşti
o floare, sau un om care coboară, te impresionează, se creează similitudini,
apare acel clik şi doreşti să creezi starea aceea pe care ţi-a dat-o ceea ce
tocmai ai văzut.
– Care au fost momentele favorabile în creaţie şi care anume cele ce s-au
constituit în piedică?