Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
194
De la autorii greci din secolul al xvIII-lea a preluat scriitorul aromân Daniil
Moscopoleanul acest nume în Lexiconul său cvadrilingv din 1794, în care se
numeşte pe sine „Mesiodacul Daniil”. Prin mesiodaci, autorul îi înţelege pe
aromâni din afara greciei, dintre care făcea parte şi el, ca şi confraţii săi din
Albania, pe care voia să-i înveţe carte grecească, în spirit iluminist, dar prin
intermediul graiului nativ, care era dialectul aromân, în ciuda faptului că acesta
era considerat de către autorităţile eclesiastice greceşti o limbă barbară, ca
şi albaneza şi bulgara, cu ai căror vorbitori grecii erau vecini (cf. Bardu 2005:
200-201) .
Aşadar, preluând numele etnic de misiodac, Daniil îşi afirmă, de fapt nu
numai romanitatea, ci chiar românitatea sa. Chiar dacă nu ne spune explicit
că misiodacii sunt fraţi cu dacii (românii) de la nordul Dunării, numiţi şi ei vlahi
de către vecinii balcanici atâtea veacuri din Evul Mediu, şi chiar şi în epoca
modernă, este de presupus că Daniil Moscopoleanul ştia, ca şi autorii greci
de la care a împrumutat numele, că misiodacii din Peninsula Balcanică sunt
de acelaşi neam cu dacoromânii de la nord de Dunăre şi vorbesc aceeaşi
limbă.
Din acest motiv ni se pare straniu ca, în 1986, un autor grec, pe nume
Achille g. Lazarou, în lucrarea sa L’aroumain et ses rapports avec le grec, la
origine, o teză de doctorat datând din 1975, să susţină că aromânii nu sunt
misiodaci, adică nu sunt descendenţii getodacilor şi moesodacilor romanizaţi,
ci greci puri, mai exact, greci care, „din cauza accidentelor suferite de naţiunea
lor”, au fost romanizaţi, pierzându-şi astfel limba proprie şi ajungând
să vorbească o altă limbă. vocabularul acestei limbi, plin de grecisme, „care
acoperă aproape toate situaţiile vieţii cotidiene, arată clar că aromânii sunt
greci (s. n. B.), care, cu toate că aromâna le-a fost impusă ca a doua limbă,
au păstrat o parte din tezaurul inestimabil al primei limbi”.
Aşa cum în 1939, th. Capidan (1939: 11-34) a combătut teza originii greceşti
a aromânilor, formulată atunci de istoricul grec A. Keramopoullos 6 , cunoscutul
dialectolog specialist în aromână, nicolae Saramandu (2004: 173-186) a
analizat lucrarea lui Lazarou după criterii ştiinţifice incontestabile, demonstrând,
cu foarte multe argumente, netemeinicia aiuritoare a afirmaţiilor sale.
După cum se vede, autorii greci din secolul al xvIII-lea, când îi numeau
pe aromâni misiodaci, ştiau mai bine decât succesorii lor din secolul al xx-lea
cine sunt cu adevărat aromânii.
Bibliografie
Aromânii 1996 = Aromânii. Istorie. Limbă. Destin. Coordonator: neagu Djuvara,
Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române
Arvinte 1983 = Român, românesc, România. Studiu filologic, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Arvinte 2008 = Român, românesc, România. Studiu filologic. Ediţia a III-a, definitivă,
Iaşi, Casa Editorială Demiurg.
Bardu 2002 = nistor Bardu, A protetic în limba scrierilor aromâneşti de la sfârşitul
secolului al XVIII-lea, în „Analele Ştiintifice ale Universităţii «ovidius»”, Seria Filologie,
vol. xIII, Constanţa, ovidius University Press: 13-17.
Bardu 2005 = nistor Bardu, Conştiinţa iluministă, aromânească şi balcanică a scriitorilor
Aromâni din secolul al XVIII-lea, în Ex Ponto, III, nr. 2 (7), apr.-iun. 2005: 197-211.
Bardu 2004 = nistor Bardu, Limba scrierilor aromâneşti de la sfârşitul secolului al
XVIII-lea (Cavalioti, Daniil, Ucuta), Constanţa, ovidius University Press.