Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
64
în alt an, secol sau mileniu... cu câteva săptămâni înainte să termine copilul
şcoala...când au mai rămas doar câteva zile până la revederea cu ea... cu
câteva ore înainte s-apară ziaru de mâine...cu câteva minute înainte să sune
fii-ta ...cu sumedenie de secunde înainte s-apuci să-ţi revezi rapid întreaga
viaţă... înainte să dai de dracu sau de dumnezeu...
oricum ai da-o sau lua-o ţi-e dat sau numai luat: ...să nu mai apuci fie
altă primăvară, altă vară, toamnă sau iarnă, alt paşte, alt crăciun, alt an nou,
ziua ta...fie întâlnirea cu extratereştrii... rezultatul meciului sau al votului...
repararea străzii... şi ce-i mai dramatic, pentru tine şi de ne-nţeles pentru
ceilalţi, e că nu vei şti niciodată dacă robinetul de la baie pe care tocmai l-ai
reparat, merge sau nu...
PS
Da cine sau ce va apuca ...chiar şi admiţând chestia cu înviatul a treia
zi, ce facem cu cele trei zile de lipsă care-s ca şi cum ai fi pierdut totul... şi
apropo, unde stai şi ce faci în alea trei zile, unde-a fost ăla de mergea pe ape
în tot acest timp şi loc... adevăru-i că dacă nu eşti alfa şi omega mai bine îţi
vezi de treabă şi ne laşi dracului sau în plata domnului...
Eseu PS (pa şi s’pusy!) ori numai
eseul singurătăţii însingurate care-a fost
Unde-i vremea cănd priveai femeia – pe-atunci fată – prin ochii lui Dante,
Leopardi Kierkegaard, ş.a.m.d., nu ai lui Don giovanni, Casanova sau ai
unui golan, ca acum... ori când n-o priveai deloc... şi pe nimeni altcineva sau
altceva în afara ta... cu ochii pe steluţa aia a singurătăţii ca pe butelie... Când
te visai celebru călcând peste cadavre şi nu făcând pe dracu-n patru să treci
neobservat de teama răului pe care publicitatea biografiei tale îl poate face
în orice clipă celor care te cunosc cum te cunosc ...când lumea începea şi
se termina cu tine, nu cu curu şi ţâţele primei venite şi puneai totu’ pe carteandrăgostirii
nemărturisite şi-a iubirii neîmpărtăşite... când habar nu aveai de
leacul masturbării... când erai chemat de la joacă, nu acum când strigi tu după
proprii copii… când familia dinspre tată şi mamă era ceva de care te-ndepărtai,
ideea de nevastă şi copiii tăi neexistând nici măcar în perspectivă... când
te bucurai să dăruieşti şi nu să primeşti… când te mulţumeai numai cu ceaveai
pe tine şi-n tine… când ţi se spunea direct pe nume şi nu cu apelativul
„domnule” înainte… când îţi plăcea să fii aşteptat şi să nu vii... Când te puteai
ridica brusc şi pleca fără nici o explicaţie: de lâng-o fată, dintre prieteni, de la
o petrecere, de-acasă, din oraş, din ţară, din lume, din viaţă...
...De-acum însă, încep să plece toate astea din tine.
(text retrăit la 50, rescris la 40 şi nepublicat la 20 de ani)