Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
58
Discuţia asta avusese loc demult, înainte de Sfântul nicolae. Mihăiţă n-a
uitat. Acum, vasile se trezise vorbind… să nu se plictisească, sau îl frământa
ceva, şi nu-i dădea de capăt în mintea sa.
– Dacă ajungea tata la canal… şi s-ar fi întâlnit cu tatăl tău… S-ar fi cunoscut,
poate s-ar fi împrietenit…
– Poate! M-aş fi bucurat să se fi întâmplat aşa… Imediat însă a tresărit:
vorbim prostii… În primul rând, tatăl tău este liber, şi-i bine că este liber. Apoi,
am auzit că e lume multă la canal, zeci de mii de suflete, cât în cinşpe sate
ca al meu la un loc… Posibilitatea de a se întâlni era minimă…
– E liber, da’ putea să şadă acolo mult şi bine, pentru sabotaj!
gura lui Manivelă umblă uneori fără cap, reflectă Mihăiţă. Acum, ai zice că
regretă libertatea tatălui, aşa vorbeşte… Către amicul său a continuat altfel:
– Spune un bătrân înţelept că secretul fericirii este libertatea.
– E de la tine din sat? l-a cercetat celălalt, filtrând prin memorie comunitatea
satului natal, unde nu se nimerise să audă de la cineva vorbele astea.
– nu, a fost… demult, în grecia Antică.
vasile, după ce a trecut prin cele două rânduri de sârmă ghimpată care
despart iluzoriu ograda colhozului de cea a secţiei de mecanizare, s-a oprit
în loc, şi-a aşteptat ortacul să-l ajungă din urmă, iar când i-a simţit răsuflarea
lângă umăr, l-a întrebat:
– tu ai citit mai mult… Ce-i ăla sabotaj?!
– n-am înţeles ca lumea… Faptul de a te împotrivi politicii partidului, de a
unelti împotriva regimului, de a te manifesta ca duşman al poporului… Când
fluieri în biserică, zice lumea!
– tata, taică-tu şi toţi deţinuţii de la canal au făcut ce spui tu acum?!
– Prostii! nu trebuie să faci, e de ajuns să le căşuneze lor ori să te toarne
o iscoadă, că au umplut satul de provocatori şi mancurţi. Comuniştii gândesc
de-a-ndoaselea. nu ei au pus cote şi dări mai mari de cât producea şi era în
stare să dea tata, ci tata, neavând de unde să achite, este vinovat, submina
regimul, uneltea împotriva partidului, sabota poporul… tata cumpăra boabe
de pe piaţa neagră, cu bani grei, ca să le dea lor, pe daiboj, să-l lase în pace,
şi tot l-au închis! nu ei sunt vinovaţi faţă de părinţii tăi cu cinci copii că au
plănuit, prin cote şi dări, să-i lase muritori de foame, ci tatăl tău, că n-a declarat
întregul efectiv de oi din proprietate, să aibă statul comunist de unde lua…
– Şi până când vor face nemerniciile astea?! Fiindcă tata a scăpat deocamdată,
da’ e posibil ca la anu’ să-i găsească altceva, şi să-l înfunde…
– E posibil. Ei nu urăsc un om, ci omul. Urăsc oamenii în stare să producă
şi să trăiască pe picioare proprii, fără să se ploconească la mila partidului. Ei
nu râvnesc la averea unui ţăran înstărit, ci confiscă proprietatea privată, în
principiu, iau tot ce are omul mai de preţ, tot ce constituie mândria şi demnitatea
lui. vor să ne aducă pe toţi la sapă de lemn, să ne lase fără Dumnezeu,
să ne boiască trupurile, sufletele şi speranţele în roşu. Să ne facă egali în
sărăcie şi mizerie! Lumea întreagă o duşmănesc, deoarece pentru lumea
întreagă, oriunde te-ai duce, pământul, animalul din bătătură şi casa sunt
sfinte. Altminteri, omul nu mai e om!... Zi ferească Dumnezeu, vasile, de ce
pot aduce ăştia! Şi cei ce vor veni, după…
– taman aşa gândeam şi eu! Din omul sărac faci ce vrei, îl ai la mână,
dacă este supus, primeşte, dacă nu, n-are decât să crape... Ca o păpuşă, se
lasă mânuit de comunişti. Uite, noi, acum! n-avem de ales, stăm de pomană
la vagon în zi de Ignat, ca nişte condamnaţi!