Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

cunoscute, dezbătute intens în spaţiul public, pornind de la textele religioase
ale secolelor întunecate care propovăduiau supunerea totală a femeii faţă
de bărbatul ei, continuând cu textele de lege ale veacului al xvIII-lea, spre
exemplu, în care se produce o liberalizare a divorţului şi implicit o emancipare
a femeii şi continuând cu revoluţia mentalităţilor din anii ’60, din epoca flower
power, când studiile de gen încep să pună problema egalităţii dintre sexe,
dacă nu chiar a superiorităţii femeii şi a avantajelor întoarcerii la matriarhat.
Din păcate, multe dintre consideraţiile eseistului nu acoperă şi realitatea
românească aşa cum se întâmplă în cazul celei franceze pe care autorul o
are, cu precădere, în vizor. La noi, mai ales în mediile rurale, mentalitatea a
rămas încremenită cu secole în urmă, iar concluzii precum cele ce urmează
nu îşi află pandantul în lumea concretă, putând fi doar fericite schimbări de
mai târziu: „femeile sunt cele care divorţează primele (în proporţie de 70%),
după ce majoritatea lor şi-au dobândit independenţa financiară şi controlul
asupra contracepţiei, ele au tot mai puţin nevoie de bărbaţi. toleranţa lor faţă
de nefericirea şi umilinţele pe care le îndurau odinioară de la nişte soţi despotici
a dispărut în mare parte, aşa cum a dispărut şi semnul de egalitate dintre
feminitate şi resemnare.” (Cap. Utopia nupţială). nu şi feminitatea autohtonă
care conform predestinării mioritice... poate... are alte vederi şi viziuni.
Dar Bruckner scrie pentru individul modern, pentru femeia contemporană
care se lasă subjugată de consumpţie. Pe această linie a consumului cu orice
preţ, eseistul extinde, nu fără temei, maladia şi la conceptul de căsătorie sau
de monogamie: dezordinea moravurilor este provocată de consumul devorator
care pune pe orice o dată de expirare.
Pe de altă parte, în ciuda ratei mari a divorţului din societatea actuală există
şi căsătorii care durează. Sunt căsătoriile aranjate pentru că numărul mic de
iluzii investite determină numărul mic sau inexistent al deziluziilor. În vreme
ce într-o căsătorie din dragoste „fiecare femeie trebuie să fie, în acelaşi timp,
mamă, târfă, prietenă şi luptătoare ambiţioasă, fiecare bărbat trebuie să fie,
în acelaşi timp, tată, amant, soţ şi un permanent căştigător”, într-o căsătorie
din interes what you see is what you get sau cărţile sunt pe faţă.
Eseistul mai discută şi despre pseudo căsătoriile (acele pacs adică
acorduri legale de concubinaj cu drepturi similare căsătoriei) care trădează
atracţia noastră faţă de această instituţie din ce în ce mai detestată, dar şi
repulsia de a nu fi conformişti. De asemenea, pune problema conceperii unui
copil care trebuie să fie o chestiune responsabilă. oricât de mult am venera
consumismul, este la mijloc o fiinţă umană, şi apoi avem la îndemână controlul
fertilităţii noastre, deci accidentele nu sunt scuzabile.
În concluzie, cărticica lui Pascal Bruckner poate deveni o lectură plăcută,
de vară. Ceva uşor, da’ cu ştaif, cu accente morale de modă veche, în sensul
bun al cuvântului şi mai ales, fără predicţii sumbre după cum urmează :
„Căsătoria nu va dispărea, bineînţeles, chiar dacă a devenit un han spaniol
în care fiecare vine cu aşteptările şi aspiraţiile lui, ea va rămâne pentru mulţi,
pe bună dreptate sau nu, un element ce ne diminuează incertitudinile, un
fel de fortăreaţă instituţională menită să ne apere de pornirile nărăvaşe ale
dorinţei şi de oscilaţiile trăirii. Poate că va trebui să amânăm vârsta la care
ne căsătorim până după patruzeci de ani, aşa cum creştem vârsta de pensionare,
pentru a ne asigura că viitorii parteneri au chibzuit îndelung. Atunci
va deveni, printr-o ironică răsturnare de situaţie, nu simbolul conformismului,
ca acum, ci simbolul elitei, o aventură a unei minorităţi, un club exclusivist,
rezervat doar unor happy few.” happy indeed!
Ex Ponto nr. 2, 2012
147