Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
192
bizantin vasile al II-lea Bulgaroctonul, în care este menţionată, crede el, pentru
prima dată, „o denumire etnică necunoscută până atunci: Vlahi, pe care o
repetă într-un hrisov din 1020 în favoarea episcopului din Akris (ohrida) şi în
care vorbeşte despre vlahii de prin toată Bulgaria” (Poghirc 1996: (13-15) 5 .
În general, cercetătorii de azi ai istoriei aromânilor şi ai dialectului aromân,
sunt de acord că la originea numelui de vlah se află numele anticului trib celtic
Volcae, vecin cu germanii. germanii au extins apoi numele Volcae la toţi celţii.
După romanizarea galilor, denumirea a fost atribuită tuturor galoromanilor şi
apoi tuturor popoarelor romanice. Slavii, ajunşi în Balcani, au împrumutat de
la germani acest apelativ pentru a-i denumi cu termenul de Vlachǔ pe romanicii
din această regiune şi din Italia. De la slavi, numele a trecut la grecii de
nord, aflaţi în contact nemijlocit cu aceşti urmaşi ai populaţiilor romanizate din
regiune. Ei au folosit apoi acest cuvânt pentru a-i denumi pe toţi romanicii din
Macedonia slavă, din sudul Albaniei, din Bulgaria şi din nordul Dunării, când
interesul i-a adus până aici (Poghirc, 1996: 13, Carageani, 1999: 20, tanaşoca
2004: 61). „Chiar şi cronicarii bizantini confirmă semnificaţia etnică a acestui
nume, explicând că cele două ramuri au aceeaşi origine romană” (Poghirc,
loc. cit.). tanaşoca, loc. cit., precizează de asemenea: „termenul vlah, în variantele
lui balcanice, are pretutindeni, în primul rând, un sens etnic, pe care
nu l-a pierdut niciodată, acela de romanic şi, mai restrâns, de român”.
Ceea ce ne interesează însă în mai mare măsură în rândurile de faţă este
numele de cuţovlah, întrebuinţat în mod uzual de către greci şi de multă vreme,
din moment ce a fost preluat de la aceştia de istoriografii români Miron Costin,
Dimitrie Cantemir şi de stolnicul Constantin Cantacuzino, gheorghe Şincai.
Cuţovlah este compus din cuvintele greceşti koυτσóς „şchiop” şi βλάχoς,
ceea ce, împreună, înseamnă, într-o accepţie comună, „român şchiop” (Capidan
1932: 6). Este un fel de poreclă, greu de motivat din punct de vedere
semantic, după Poghirc (1996: 14). De ce „şchiopi”? În mod sigur, şchiop nu
se referă aici la o persoană „care are un picior mai scurt decât celălalt, căruia
îi lipseşte un picior sau care şchiopătează când merge, infirm sau bolnav de
un picior”, ci are o conotaţie peiorativă. De aceea gheorghe Carageani (1999:
19-20) ia în considerare şi alte ipoteze ale semnificaţiei numelui de cuţovlah.
Astfel, după unii cercetători, cuvântul kutzo derivă din turcescul Küçük, care
înseamnă „mic”, şi s-ar referi la locuitorii micii vlahii (gr. Mikρa Βλaχίa), întemeiată
de aromânii din Etolia şi Acarnania, determinându-ne să înţelegem
că, probabil, cuţovlahi se referă la aromânii din vlahia mică, spre deosebire
de aromânii întemeietori ai vlahiei Mari (gr. Meγάλη Βλaχίa) din tesalia, din
secolele al xII-lea şi al xIII-lea.
o altă ipoteză a fost propusă de P. Ş. năsturel în articolul Koutsovlaque:
recherche étymologique, în Études Roumaines et Aroumains, Paris-Bucureşti
1990, p. 90-99, apud Carageani 1999: 41; vezi şi Djuvara, 1996: 129), care
consideră că etimonul pentru primul component al lui cuţovlah ar putea fi
turcescul koç (pronunţat kotch), care înseamnă „berbec”. Având în vedere
ocupaţia de bază a aromânilor, şi anume aceea de păstori, această etimologie
ar putea fi corespunzătoare din punct de vedere semantic. Deoarece grecii nu
înţelegeau greceşte şi fiind ironici din fire, ei au apropiat pe koç de adjectivul
koutsos, care, pe lângă şchiop, mai are şi sensul peiorativ de „sărac, cerşetor,
dificil”. Carageani (loc. cit.) crede însă că sensurile adjectivului koutsos sunt
suficiente pentru a explica accepţia peiorativă a lui cuţovlah.
o altă poreclă dată aromânilor de către vecinii balcanici, de data aceasta,
de către sârbocroaţi, şi despre care s-a discutat în ultimele decenii este