Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

naţionale care se ocupă de activitatea bibliotecilor publice şi universitare, autor
al unor comunicări, studii, monografii, dicţionare şi lucrări din domeniile istoriei
cărţii şi tiparului, bibliofiliei şi personalităţilor dobrogene, susţinător ca nimeni
altul, al scriitorilor şi al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România
etc. Luând aminte la toate aceste izbânzi ale sale, întotdeauna, mi-a plăcut
să-l numesc „omul-orchestră”.
La cei 70 de ani ai săi, Ioan Popişteanu era în vervă, plin de energie, de
proiecte, pe care ţi le împărtăşea cu lux de amănunte de câte ori te întâlneai
cu el. Îmi spunea: “Pentru ca să le duc la capăt, aş mai sta încă zece ani, după
aceea m-aş retrage.” văzându-l cât de hotărât este, înclinam să-l cred, fără
rezerve. Dar n-a fost să fie aşa, iar timpul nu a mai avut răbdare cu inima sa.
tulburat până peste măsură de modul brutal în care a fost îndepărtat de la
conducerea Bibliotecii Universitare, care era sufletul lui, demnul şi sensibilul
meu prieten, făuritorul de visuri Ioan Popişteanu, neputând îndura această
umilinţă şi nemaiputându-şi stăpâni adânca mâhnire, s-a retras spre orizonturile
unei lumi mai bune şi mai drepte, îndurerându-ne şi înmărmurindu-ne
nemilos.
Fie-i amintirea veşnică, iar Dobrogea pe care a iubit-o cu veneraţie,
aproape!
Ex Ponto nr. 2, 2012
201