Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

P
Ex Ponto nr. 2, 2012
muzeu în mişcare (pe modelul imaginii în mişcare), cât se poate de postmodern
şi de necesar astăzi pentru discursul cultural care tratează comunismul.”
Capitolul rezervat romanelor lui nedelciu respectă aceeaşi ordonare
cronologică, aceleaşi observaţii sclipitoare, argumentate riguros, aceeaşi
minuţiozitate a analizei, dar şi aceeaşi lipsă de afirmare răspicată a concluziei.
Este ca şi cum atenţia autoarei nu se poate concentra decât la nivel molecular,
pierzând din vedere ansamblul, reluarea mizei exprimate în debut (dacă
a existat exprimarea cu pricina... de unde şi incapacitatea de a defini acele
„puteri” ale literaturii semnalate în titlu…).
Chiar dacă romanele lui nedelciu sunt tot atâtea demonstraţii de forţă şi de
consens cu propriul program literar, suverană rămâne proza scurtă după cum
observă şi autoarea în tandem cu atâţea alţii : „nedelciu rămâne, însă, un maestru
al prozei scurte, superioară valoric romanelor, cu excepţia Femeii în roşu
– scrisă în colaborare, şi a Zodiei scafandrului – o frumoasă promisiune.”
Meritoriu, pe lângă standardul ridicat al demersului însuşi, este gestul
autoarei de a fi consacrat ultimul capitol al lucrării publicisticii lui Mircea nedelciu
de după 1990 (Cronica receptării de Mircea Nedelciu din Suplimentul
literar-artistic al tineretului liber, Platforme şi programe din Contrapunct, Foileton
din Formula As). Un alt teren fertil de însămânţat pentru viitorii analişti
ai scriitorului.
Dincolo de inerentele fisuri ale oricărei întreprinderi de gen, Proza lui
Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii livrează
specialiştilor o recuperare high class, exhaustivă, generoasă, empatică, cu
siguranţă, memorabilă pentru că toţi suntem datori să ne cunoaştem trecutul
şi să ne definim în raport cu el.
Ceva de vară, da’ cu ştaif
ascal Bruckner făcea furori acum câţiva ani cu eseurile sale dezinhibate ca
Noua dezordine amoroasă sau cu romanele neconvenţionale dintre care
cel mai cunoscut, Luni de fiere. Autorul nu mai este chiar pe val, însă notorietatea
odată câştigată şi stilul relaxat, alert, infuzat de o tinereţe veşnică
după încântătorul model al loisirului francez, păstrat, îl clasează încă drept
un scriitor de top, căutat şi citit de armate de consumatori. Fapt pentru care
editura „trei", specializată, după cum se ştie, în carte cu profil de psihologie,
a câştigat exclusivitatea publicându-i, de ceva vreme, textele în română. Cea
mai recentă apariţie din seria de autor de la „trei" este o cărticică, vorba lui
Arghezi, carte de seară mică, o cărticică, menită a face acrobaţii ludice, în
acelaşi spirit aproape liric proclamat şi de poetul român, punând în discuţie
un concept, de altfel, extrem de perimat, cu o desemantizare acută în ultima
jumătate de mileniu, căsătoria.
De fapt titlul ales, Căsătoria din dragoste, este înşelător pentru că observaţiile
eseistice ale lui Pascal Bruckner, nu se concentrează doar asupra
conceptului de iubire romantică finalizată, fatalmente cu un act la notar, ci se
referă la evoluţia ideii de comuniune dintre sexe, fie că vorbim despre o unire
din interes sau despre una sentimentală. De altfel, ceea ce ne spune Pascal
Bruckner în paginile cărticelei sale nu reprezintă o noutate. Sunt lucruri arhi
146