Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
46
– Rachiu roşu! Pentru împăcarea noastră, madam tifani! Să nu mă mai
alungi ca pe un câine pe uliţele satului! Am stat mai toată iarna în frig, în
casa aia părăsită, fără scânteie de foc, am băut votcă să mă-ncălzesc şi mi-a
crescut barba, de disperare, ca lui Barbă Albastră!
– vezi ce-nseamnă să stai fără femeie?!... Acum umbli apretat la cămaşă
albă, cu diplomat şi ochelari fumurii... Dacă ai să fii cuminte şi n-o să mai spargi
geamurile la dispensar... Dar să lăsăm asta... Ce mai zicea paranoicul?
– Dracu să-l pieptene! n-am auzit bine că „vorbeau toţi deodată”! A! Mai
zicea că o să-l ajute liliecii să-şi ia doctoratul şi pe urmă îi mănâncă el zilele
lui Banu!... Auzi tu, să-l ajute liliecii, săracu! Măcar cu liliecii ăştia, ştiu c-au
dispărut ţânţarii!...
Îţi aduci aminte, tifani, când am fost la petrecere la onomastica lui Fluturaş?
Am ieşit şi eu în spatele casei, noaptea, să mă piş, şi am alunecat în
„piscină”.... Era să mă înec în mocirla din haznaua aia! În oraşul ecologic proiectat
de el sunt prevăzute şi numeroase piscine! Prima era groapa uriaşă pe
care a săpat-o nebunul în spatele casei lui! nevastă-sa a aruncat nişte lături
acolo, a făcut-o groapă de gunoi! S-au înmulţit acolo şerpii. Ce-am păţit pe
întunericul ăla, în „piscină!” mi-a trecut o reptilă rece, cu solzi, pe lângă gât!
noroc că m-aţi auzit când răcneam „ca din gură de şarpe” şi aţi venit cu felinarul
şi cu scara aia, că-mi dădeam duhul în „nămolurile alea mişcătoare”!
– Dar tu îţi aduci aminte, zise doamna doctor tifani, când a venit valea,
nevasta lui Fluturaş, la mine şi mi-a spus că a găsit în mijlocul iernii peretele
dinspre nord spart, ca un cadru de uşă. Zicea că Fluturaş „a înnebunit de
tot”, că ea s-a întors de la oraş şi el începuse „să construiască o baie”. Acolo
cică era „uşa” care da-nspre baie! Dar nu avea niciun material de construcţie,
nici măcar o uşă de lemn aşa că prima dată a spart peretele casei ca să facă
„ieşirea spre baie”. nebunul avea el o idee, că, dacă vrei să faci ceva, trebuie
să începi acel lucru, măcar ca idee, primul pas era greu... că pe urmă vei
continua acel lucru în vreun fel, îl vei termina... toate pornesc de la o idee, de
la un plan... nenorocita de valea a atârnat nişte preşuri în acea spărtură, că
mureau de frig în casă, bătea crivăţul în februarie „prin uşa dinspre baie”!
– Păi, spuse Romanţescu, am observat, că, cu cât oraşul lui ecologic
închipuit e mai grandios, cu atât cade cocioaba pe el! Acoperişul de stuf i-a
fost luat de vânt, gardurile sunt la pământ! Cu cât construieşte mai mult în
minte (că are „roabe de proiecte, de mă cac în ele!”, cum zice valea), cu atât,
în realitate se dărâmă totul în jurul lui!
Da’ pentru aşa construcţii gigantice, gândite minuţios, îi trebuiau şi finanţatori
pe măsură!... Îţi dai seama „bază sportivă ecologică, cu o sută cincizeci
de terenuri de tenis (vorba inspectorului Duţu „terenuri de penis”), cu hoteluri,
săli de conferinţe, biblioteci, întreceri sportive pe apă, caiac, schiuri nautice,
cu piscine şi eoliene (mă mir că n-a proiectat mori de vânt, se vede că Don
Quijote s-a modernizat!) îi trebuiau şi sponsori pe măsură! Îţi aduci aminte când
a făcut două luni de pregătiri intense să-l aştepte pe Ion Ţiriac să-i finanţeze
oraşul fantomă? I-a convins pe toţi! Primar, notar, contabil, toţi se pregătiseră
să-l întâmpine pe bancher cum se cuvine „ca să investească şi să dezvolte
zona”! Îl aşteptau toţi pe Ţiriac cu elicopterul, în liniştea deltei, să vadă şi locul
sălbatic şi frumos, unde vor fi amenajate terenurile de tenis, ghiolurile unde
se vor face concursurile pe apă, traseele de echitaţie prin pădure, hotelurile
ecologice proiectate pe laptop, ce vor folosi energie solară sau eoliană ...Au
tăiat un viţel pe care l-au rumenit la proţap, au adus un butoiaş cu vin din
cătină cu miere, un fel de mied a la Fluturaş, sigilat, abia scos din pivniţa lui,