Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

ceea ce ne priveşte, ne-am pus întrebarea (Bardu 2004: 80) dacă, în aceste
cazuri, a protetic a lipsit de la început din graiul aromânilor din Albania sau a
apărut, ca în graiul celorlalte grupuri de aromâni, în condiţiile pronunţării mai
puternice a lui r, considerat fonem «cu aer», «deschis» (Caragiu Marioţeanu
1975: 225, nota 39) 2 , dispărând ulterior, din cauza unei evoluţii particulare a
acestui a- .
Luând în considerare concordanţele lingvistice existente între aromână
şi graiurile dacoromâneşti din Banat, care pledează pentru apartenenţa
genetică a aromânilor la grupul românilor vestici sau apuseni (Saramandu
1986: 231), precum şi părerea lui Ivănescu, care susţine migrarea mai târzie
a unor aromâni în Albania (Ivănescu 1947: 325, idem 1980:309-312), nu este
exclus ca formele rumắn, rămắnu să-şi aibă originea în convieţuirea mai îndelungată
a viitorilor aromâni fărşeroţi şi moscopoleni din Albania cu vorbitorii
protoromânei (românei comune) şi chiar cu dacoromânii, după despărţirea
în dialecte a românei comune, ceea ce ar fi putut determina identitatea sau
cvasiidentitatea fonetică în pronunţia apelativului respectiv la dacoromâni şi
la aromânii din Albania (vezi şi Brâncuş 1992: 42-43 3 , Bardu 1993: 42-43,
idem 2004: 181).
Aromânii se mai apelează, între ei, după ramura căreia îi aparţin. În
România, în Dobrogea, cei din grupul grămostenilor îşi spun, în graiul lor,
grâmusteáń (γrâmâsteáń, γrâmâsteáń), acestea fiind denumiri generice, dar,
mai frecvent, ei folosesc apelative derivate din numele localităţilor de origine
din Balcani sau din numele locurilor de acolo, unde ei îşi întemeiau călivele
temporare în vederea păstoritului transhumant, seminomad sau nomad:
ĝumălóţ (< giumaia de Sus, Bulgaria), bănóţ (< Bania – Republica Macedonia
– azi în Republica Macedonia), bătăĉáń (< Batac, din Bulgaria), băkiĉáń
(< Bachiţa, din Bulgaria), curtuveáń (