Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

am aflat că frecventa o şcoală populară de artă. Mi-a spus că pot încerca şi eu
dar că trebuie să dau examen de admitere. Şi astfel, am ajuns la acea şcoală
populară de artă. Acolo, am stat din clasa a noua până într-a zecea, pentru că
profesorul de atunci, considerând că am talent, m-a sfătuit să nu îmi mai pierd
timpul în şcoala populară şi să trec la liceul de artă. Între timp, tata murise după
un accident vascular, iar mama nu prea era interesată de pictură; era o fire
mai practică. Însă cu toate că mama nu prea era de acord cu şcoala de artă,
spunând că nu voi avea timp şi pentru carte, până la urmă m-am transferat şi
am terminat acolo liceul.
– Din 1948 când v-aţi născut şi până în prezent, aţi parcurs un drum lung.
Acum o să vă rog să vă imaginaţi o oglindă, în care vă priviţi cu ochii pictorului.
Imaginea pe care o vedeţi acolo, împreună cu rama oglinzii, alcătuiesc un
tablou. Cum aţi intitula acest tablou?
– Într-adevăr, am parcurs un drum foarte lung... visele mele păreau că sunt
mai clare, însă au fost momente, ani, când au fost umbrite... dar în general
– mă privesc destul de franc – nu am pierdut nimic atât de profund încât să
mă transforme. totuşi, mi-e greu să-i dau un titlu tabloului... limbajul nostru al
pictorilor este imaginea, pata de culoare... Eu m-am întors de fiecare dată tot în
acelaşi punct, chiar dacă experienţa mea a fost mereu alta. Am pictat mult... şi
iubesc toate perioadele mele pentru că le-am confecţionat real, am făcut ceea
ce am simţit în clipele în care m-am apucat de pictat. Dintre lucrări, cel mai
mult le iubesc pe cele care reprezintă zona aceasta pe care am descoperit-o,
cu stuful, cu pământurile astea mişcătoare, plaurii... tot timpul ai impresia că
mai este cineva pe acolo, o viaţă...
– Şi totuşi, cum aţi intitula tabloul?
– ...Constanţă. Pentru că de fapt, mă întorc de fiecare dată în aceeaşi stare
de a fi, nu m-am pierdut şi îmi rămâne acel ceva, neterminat. Pentru că noi, oamenii,
tindem ca atunci când am terminat definitiv un lucru şi mintea este goală,
să considerăm că este sfârşitul. Aşa că este mai bine să laşi ceva neterminat, ca
să reziste în timp... Ca pictor te rupi mai tare de ceilalţi decât omul obişnuit.
– Cum vă definiţi ca pictor?
– Eu sunt într-un fel un pictor realist, nu fac abstracţiune definitivă, iau din
realitate însă sintetizez forma şi prin prisma trăirilor reinventez o altă formă.
nu pot spune că sunt un pictor expresionist. nu duc forma la o stare de exacerbare,
de şoc.
– Care este stilul pe care îl preferaţi în pictură şi de ce?
– Postmodernismul. noi, postmoderniştii, luăm din ceea ce este vechi şi
transformăm în acest nou.
– Dacă ar fi să alegeţi din tot ce aţi pictat un singur tablou şi anume pe acela
care ar putea să vă reprezinte cel mai bine felul de a fi, care ar fi acela? Ce anume
din personalitatea dumneavoastră credeţi că surprinde el atât de bine?
– Aş alege tabloul „Semn”. Cred că el reprezintă acea constanţă, este
esenţa, un fel de etalon al tuturor lucrărilor mele. M-am întors mereu spre acel
mod de a picta.
Ex Ponto nr. 2, 2012
87