Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
32
Ca o adiere amintirea ta...
Dacă înfloreşte şoapta unui far
prin salcâmii tineri, adormiţi pe ape,
dacă-ntr-o fereastră chipul ţi-ai aprins
şi singurătatea-ţi ninge iar sub pleoape,
marea pentru tine-i rană şi hotar,
ţărmul, doar un abur colindat de iele,
umbră răsucită pe un trup de şarpe
ars de muşcătura ultimelor stele...
Dacă fără veste dragostea-ntre noi
leagă punte albă de migdal în floare,
ca o adiere amintirea ta
bântuie prin ceruri pe un cal de mare
şi-n păduri de alge, viscolind adâncuri
mă-nsoţesc sub pielea zilei cu delfinii
să grăbesc prin purpuri către tine, doamnă,
cu închinăciune, freamătul luminii
oriunde-ai fi, ascultă
trec cerbii cu pădurile în frâu
spre mai târziu,
spre cine ştie unde,
prin ierburi violete se ascunde
un cărăbuş al serii încolţit de ploi
şi taină peste zare aşterne stins un corn
când clipa dă din umeri în turnul amintirii,
oriune-ai fi, ascultă,
înmuguresc zăpezi
şi clopote de aur
cheamă-n lumină mirii
Încă o noapte
Peste sânul tău dezgolit în somn
lunecă troica unui gând fugar,
pe coapsa-ţi poleită de un zâmbet al lunii
botul umed al nopţii adulmecă
privirea mea încremenită-n admirare;