Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
120
atotputernică peste întreaga suflare românească, a avut ca pradă predilectă
artiştii, mai ales scriitorii, pentru că ei se expuneau primii. Relaţiile Securităţii
cu lumea literară au o complexitate uluitoare, parcurgând toate treptele de la
mica bârfă cu trimiteri răuvoitoare, la turnătoria calificată, de la bancul provocator
la încriminarea directă, de la mimarea nepriceperii la acuzele cele mai
grave precum trădarea de ţară. victimele erau de tot soiul, satisfacţia de a
tortura ridicându-se la nivelul politicii de stat (v. în acest sens capitolele „Un
dosar problemă: D120 Artă/Cultură” şi „Alt dosar problemă D131 – Supravegherea
informativă a foştilor deţinuţi politici”). După parcurgerea a sute de
dosare, Ioana Diaconescu a optat deocamdată pentru dezvăluirile despre
Lucian Blaga, Constant tonegaru, vladimir Streinu, vasile voiculescu, Dinu
Pillat, n. Steinhardt, Sandu tudor, Alexandru Marcu, Mircea vulcănescu, Ion
Petrovici, Petre Ţuţea, Petre Pandrea, Ernest Bernea, n. Carandino, Ştefan
Baciu, Mircea Eliade, Emil Cioran, A.E.Baconsky, Marin Preda, Al. Ivasiuc şi
Dan Deşliu. După cum se observă, nume dintre cele mai sonore ale culturii
naţionale (şi chiar internaţionale) de după 1930 până în 1990. Fiecare a avut
parte de un alt tratament din partea organelor regresive, interesul variind în
funcţie de „importanţa” acordată victimei sau obiectivului cum erau denumiţi
iluştrii scriitori mai sus amintiţi.
Mai toţi s-au aflat în vizorul noii Securităţi organizate după 1945 după
model sovietic şi cu entuziasm românesc greu de explicat, pentru că atât
mâna care lovea cât şi capul care ordona reprezentau aleşii cuprinşi de spirit
revoluţionar, proveniţi din clasele sociale „oprimate” de burghezo-moşierime.
Se vor scrie desigur tratate de psihologie socială, se vor analiza (chiar
postum) comportamentele bestiale manifestate de oameni în general tineri,
români cel mai adesea, mancurtizaţi iremediabil şi teleghidaţi spre sălbăticie,
brutalitate, crimă.
În dosarele CnSAS-ului sunt frecvente caracterizările aplicate celor urmăriţi.
Astfel Lucian Blaga era socotit „un filozof mistico-reacţionar”, iar dacă
nu au avut curajul să-l aresteze, nu s-au sfiit să instaleze la domiciliul poetului
„tehnică operativă”, adică ascultare, înregistrare a convorbirilor, fapt aprobat
de însuşi ministrul de Interne din 1959. Supravegherea era completă, dar
Blaga refuza să se compromită „publicând scrieri politice”. Documentele sunt
edificatoare, iar autoarea le foloseşte masiv, spre a fi cât mai convingătoare.
graţie lor se dezvăluie dimensiunile eroismului lui Constant tonegaru, unul
dintre primii martiri din rândurile scriitorilor. Ultimul său text, o scrisoare adresată
lui vladimir Streinu are dimensiunile tragismului originar.
Despre lupta cu securiştii, mai ales după ieşirea sa din închisoare, vorbesc
rapoartele călăilor însărcinaţi cu observarea tuturor mişcărilor lui vladimir
Streinu, văzut ca „un pericol pentru securitatea statului”. Ioana Diaconescu
apelează stupefiată la formula „dar să lăsăm documentele să vorbească”.
Într-adevăr, ce s-ar mai putea adăuga la cele aflate din acele pagini? Şi
totuşi, într-o filă a dosarului întocmit „contrarevoluţionarului” vasile voiculescu
se notează clar frângerea coloanei sale vertebrale. Scrie Ioana Diaconescu:
„despre cifoscolioza dorsală traumatică nu se mai pomeneşte însă în nici o
fişă medicală de la dosar”. S-a întâmplat între primul şi al doilea interogatoriu,
iar în filele de mai târziu voiculescu era diagnosticat cu tBC osos şi Morbul
lui Pott. Încă un fals, o minciună a anchetatorilor. Personal cunoşteam „amănuntul”
de la Ion voiculescu, fiul scriitorului martir, dar cum toţi au îmbrăţişat
diagnosticul oficial, m-am abţinut de la comentarii, neavând dovadă palpabilă
a chinurilor îndurate de autorul lui Zahei Orbul.