Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
162
Depinde ce înseamnă „a luat amploare”. Cred că rămâne totuşi un „fenomen
de nişă” în România, ca şi în alte ţări (sigur, excluzând Japonia, unde
discuţia este diferită), deşi e adevărat că numărul celor care scriu haiku este
mai mare, în cifre absolute. nu trebuie uitat însă aportul deschiderii de după
1989, al afluxului informaţional, al internetului.
– Care sunt revistele de haiku reprezentative din România? Şi cu ce autori
de haiku/haiga ne putem mândri?
– nu sunt, totuşi, foarte multe reviste specializate de haiku/ lirică de sorginte
niponă în lume, în afara Japoniei, dacă privim ţară cu ţară. Unele apar,
altele dispar sau nu mai pot suporta costurile de tipar şi se „mută” doar în spaţiul
virtual. La noi cred că situaţia, din acest punct de vedere, nu este rea. Sunt
reviste nu neapărat specializate care alocă spaţiu liricii nipone – să numesc
doar „Poezia”, de la Iaşi, „Carmina Balcanica”, şi, iată, acum „Ex Ponto”. Dar
să le amintim pe cele „specializate” care „respiră” (au mai fost şi altele care,
din nefericire, au încetat să mai apară) şi să sperăm că vor fi mai bune de la
număr la număr: „haiku”, la Bucureşti, „Albatros”, la Constanţa, iată, la Iaşi
a apărut o alta, „Kadō”, în care un spaţiu generos este alocat pentru lirica
niponă, mai este revista blog-ului Romanian Kukai, „Roku” ş.a.
Întrebai cât de valoros este haiku scris la noi. Dincolo de autorii dinainte
de 1990, pe care îi ştim, la un timp după acest an, odată cu accesul la internet
pe scară largă, şi alţii au putut să se facă cunoscuţi şi peste hotare, să
fie premiaţi la concursuri internaţionale de gen. Şi e o listă care cuprinde mai
multe nume. Cu toate acestea sunt multe aspecte pe care trebuie să le avem
în vedere despre felul în care se scrie haiku la noi şi cum este el văzut „în
afară”. Iată, într-o convorbire cu Ban’ya natsuishi, preşedintele World haiku
Association, Japonia, consemnat pentru revista „Kadō”, acesta spunea că
„între poemele haiku româneşti puţine sunt universale, unele nu sunt haiku,
nici poeme scurte bune, adesea sunt simple scheciuri/ schiţe verbale/ din
cuvinte ale unor peisaje.” Şi adăuga că el nu ştie „dacă România are haiku
local prin excelenţă”. Eu zic că ce se face în România este mai bine de atât,
dar înseamnă şi că mai avem de muncit.
– Să ne aducem aminte de marii noştri poeţi care au compus şi haiku-uri...
pentru a demonstra, într-un fel, că a existat un teren fertil şi pentru această
specie literară. De primul haiku scris în România, îţi mai aminteşti?
– Sunt discuţii şi pe această temă. Am răscolit, pentru cărţile de care
vorbeam, tot felul de arhive şi încă nu am toate răspunsurile pe care le-aş fi
dorit. nu îmi place să vorbesc fără acoperire, în astfel de context, aşa că îţi
voi da un răspuns cu altă ocazie. Dar să notăm, totuşi, că denumirea „haiku”
a fost folosită, cu mai multă sau mai puţină acoperire, de mai multe nume ale
literaturii noastre pentru poemele lor. Să amintim doar de nichita Stănescu.
– E greu să scrii haiku? Ce înseamnă a compune un haiku? Tu însuţi scrii
şi haikuuri, spiritul creator nipon transpare înclusiv în felul tău de a fi...
– haiku şi, în general, lirica de sorginte niponă sunt unele din preocupările
mele care îmi ocupă atât timp cât le pot oferi. Dar de fiecare dată când