Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

ALINA CoSTEA
S
Ex Ponto nr. 2, 2012
144
lecturi
Mircea Nedelciu, recuperat empatic
ub semnul unei „empatii contagioase”, observă Paul Cornea, se plasează
demersul de a-l recupera pe Mircea nedelciu al Adinei Diniţoiu, redactor la
Observator cultural. o recuperare binevenită cum mai notează în Prefaţa cărţii
acelaşi ilustru critic literar şi, mai ales, o recuperare solidă. De altfel tânăra
editură „tractus Arte", ivită pe piaţă în chiar tumultul crizelor de tot felul, când
în special cultura are de suferit, ne-a obişnuit cu apariţii pertinente şi atractive.
În consecinţă, pertinentă şi atractivă este şi lucrarea în discuţie, un studiu de
aproape 500 de pagini în format mare, solid, argumentat, inteligent condus
de o aşa manieră încât să combine fericit nivelul academic al cercetării cu o
adresabilitate colocvială faţă de cititorul pe care autoarea şi-l ia partener la
discuţie şi-l determină să fie empatic.
titlul studiului, Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului
şi a morţii, nu acoperă decât parţial conţinutul. Problema ar mai fi şi că
ni se arată destul de preţios, de lung, iar opţiunea pentru pluralul „puterile”
o percepem ca nefericită, mai ales că nu ştim la final despre ce „puteri” ar fi
vorba, întocmai cum, deşi l-am savurat pe deplin, n-am aflat nici din studiul
lui Manolescu în ce consta exact „contradicţia lui Maiorescu”. Revenind la
conţinutul lucrării de faţă şi la raportul pe care îl stabileşte cu eticheta din titlu,
trebuie sesizată inadvertenţa. Sau poate că avem în faţă o strategie de marketing
mizând pe faptul că nedelciu ar vinde, comparativ cu optzeciştii luaţi
la pachet... Astfel că, dând la o parte vălul Mayei, specificăm: prima jumătate
a lucrării este dedicată chestiunilor teoretice de ordin general, conceptelor
volante cu aplicabilitate sau nu sferei noastre literare, în speţă optzecismului
(textualism, postmodernism, marxism, receptare activă) sau se ocupă de
contextul socio-politic în care a apărut generaţia Desantului (inclusiv ecourile
actuale vizavi de revoluţia pe care desantiştii o produceau în anii ’80 pe scena
literaturii noastre). Această primă şi masivă secţiune a cărţii se derulează
coerent, revendicându-se de la o bibliografie critică însemnată, dar tratează
aspecte deja cunoscute şi îndelung analizate. Cert este că le ordonează şi
le plasează mai bine în context, ceea ce este o mână întinsă pentru orice
filolog interesat de chestiune. noutatea survine, însă, abia în cea de-a doua
secţiune a cărţii care se transformă într-o monografie minuţioasă a operei lui
Mircea nedelciu, monografie scrisă cu un condei sigur, exersat, cu empatie,
chiar adoraţie, aproape cum ar scrie o femeie despre bărbatul iubit (puţine
sunt lucrurile pe care Adina Diniţoiu le taxează la scriitorul optzecist, iar pe
măsură ce înaintăm în lectură descoperim un nedelciu dramatizat, sensibil