Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

ErNESTo MIHĂILESCU
S
Ex Ponto nr. 2, 2012
50
Vremea lupilor
–- fragment –
ă fi fost ora şase când un bărbat a bătut ca un disperat în uşa vagonului de
dormit:
– Ei, Mihai! Sunteţi aici?... Ieşiţi, mă!
Era douăzeci decembrie, Sfântul Ignat, întâmplător, duminică. În prag
de solstiţiu, la ora aceea, zorii încă dorm departe, sub polog de stele, şi cât
poţi cuprinde cu ochii e numai noapte, neagră-albastră, cu scrâşniri metalice.
Undeva prin apropiere latră un câine. După cum se aude, e un dulău puternic.
Latră alergând, ai zice că fugăreşte un hoţ. Sau poate un lup, că e vremea
lupilor.
Cei doi prieteni, vasile şi Mihăiţă, erau în vagon, în aşternuturi. Activistul
de partid le poruncise tractoriştilor să rămână în secţie până termină arăturile,
că altfel îi mănâncă puşcăria, îi bagă la sabotaj, nu mai văd lumina zilei cât
vor trăi ori au să-şi verse plămânii pe vreun şantier de muncă forţată… Aşa îi
ameninţa activistul, dar exagera. Aflaseră ei cum e la ocnă ori la canal, greu al
dracului, dar dacă ai zile, scapi! tatăl lui Mihăiţă era de un an şi ceva la canal.
L-au ridicat într-o noapte de acasă, peste câteva zile s-au jucat de-a procesul
cu el şi l-au dus la Poarta Albă. Dintr-un zdrahon de bărbat a rămas o ţâră de
om, numai pielea şi osul… omul nou, propovăduit de comunişti!... De arat, mai
era cât vedeai cu ochii, însă de mai bine de-o săptămână pământul era bocnă,
plugurile ţopăiau la suprafaţă de-ai fi zis că joacă sârba. Degeaba, fiindcă nu
lăsau pe sol idee de brazdă, o urmă măcar! Iar ei şedeau, aşteptând. nu ştiau
ce aşteaptă. Şi decât să ardă motorina de pomană pângărind pământul care
refuza fierul plugurilor, mai bine se încălzeau. Improvizaseră o sobă dintr-un
butoi casat. La fel se încălziseră şi iarna trecută, la şcoala de tractorişti, într-un
dormitor cât o cazarmă, despre care se spunea că fusese grajdul unui moşier.
Unul dintre grajduri, fiindcă în al doilea au amenajat şcoala, l-au compartimentat
cu stufit în câteva încăperi strict funcţionale: sala de clasă, atelierul, cancelaria,
altă sală, căreia, dacă aveau nevoie de laborator, îi ziceau laborator, dacă li
se cerea să aducă ceva de acolo, o numeau magazie. În dormitorul cu paturi
suprapuse încăpea să cazezi un batalion. Ei erau puţini, două clase, aproape
două plutoane. Acolo au învăţat să improvizeze un arzător, o invenţie ghiduşă
de-a băieţilor, nici opaiţ, nici injector. Cât ardea focul, era cald, însă puţea a
gaze de le venea să borască. Cu duhoarea de gaze s-au obişnuit, că de...
aveau căldură. Ca şi cu cea de motorină, valvolină, uleiuri. Le intrase în piele,