Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
152
timp şi de sentimente umane. o veche iubire neîmplinită şi idilică îi umezesc
ochii şi îi mângâie sufletul, uşurându-i coşmarurile pline de demoni: „Şi toată
viaţa mea, şi toată lumina mea,/ vor alerga mereu după tine, şi tu/ te vei ascunde,
te vei duce-n depărtare/ şi eu n-o să te găsesc?” (Tu erai depărtare).
Continuând pe acelaşi ton nostalgic poetul are o dorinţă de o căldură, de o
sensibilitate şi de o simplitate care emoţionează: „nu cer decât o oră de linişte/
lângă un lac de munte,/ când mireasma brânduşelor/ mi-ar acoperi palmele”
(Şi dacă n-aş mai vorbi?).
tot zbuciumul prin care a trecut, şi la care am fost părtaşi, are darul de
a-l linişti şi de a-l face să se împace cu toţi şi toate. Este împăcarea supremă:
„Şi dacă Cerul nu primeşte,/ şi nici pământul nu mă vrea,/ redă-mă Doamne
mie însumi/ şi-adânc zideşte-mă-n lumină;/ acolo n-o să-ţi aud plânsul,/ şi-n
zorii puri, ca un cristal,/ mă voi găsi pe mine însumi,/ şi mă voi contopi cu
tine” (Şi dacă Cerul).
În această stare de pace adâncă, binefăcătoare are timp să viseze frumos.
Demonii sunt departe de tot iar parfumul florilor este o prezenţă tot mai pregnantă.
Chiar dacă această bucurie firească: „E totuşi atât de târziu!/ Ţipătul
tinereţii s-a stins ca umbra vântului pe apă./ Memoria singură îşi îngroapă/
resturile nefolositoare.” (Elegie).
În final poetul se declară învingător şi extrem de mulţumit, cu o anumită ghiduşie
adolescentină: „Fericit: încă o dată/ Zorii mi-au găsit sufletul în lucrare,/
în timp ce moartea – ghilotină blindată –/ era topită-n necunoscute cuptoare.”
(Încă o dată zorii). Foarte frumos şi mobilizator pentru cei mai tineri.
Prin cele spuse, şi sunt convins că pot fi spuse şi mai multe despre volumul
Relieful ţipătului, putem conchide că ne aflăm în faţa unei cărţi de excepţie,
o carte cutremurătoare, un ţipăt al vieţii către moarte, iar acest ţipăt poate
ţine moartea la distanţă atât cât se poate. Din păcate, Arthur Porumboiu este
printre ultimele exemplare aristocrate ale literaturii române. Este de datoria
noastră să-l cinstim cum se cuvine şi să-l preţuim.
Mai trebuie remarcată, ca fiind foarte sugestivă şi inspirat aleasă, coperta
I ce prezintă tabloul lui Salvador Dali, „Crucificare”.
ŞTEFAN CUCU
Ipostaze moderne ale tragediei clasice greceşti
E
ste îndeobşte cunoscut faptul că tragedia greacă reprezintă un moment
de referinţă şi un punct de plecare pentru dramaturgia universală. temele
abordate de Eschil, Sofocle şi Euripide, precum şi nemuritoarele lor personaje
au fost preluate de marii creatori de-a lungul secolelor, până în
epoca modernă şi contemporană. ne gândim la nume ca Seneca, Racine,
goethe, Anouilh, Unamuno. Fedra, din tragedia Hipolit a lui Euripide, cea
care a fost cuprinsă de o patimă mistuitoare pentru fiul ei vitreg, este