Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

D
traduceri din literatura română universală
UN CorIFEU AL AVANGArDEI rUSE: DANIIL HArMS
(1905-1942)
„Maşina de cuvinte" în vremuri
„Când plânge sacadat maşina de tocat"
rept motto la creaţia lui Daniil harms ar putea servi o mărturisire pe care
scriitorul o încredinţa jurnalului său în 31 octombrie 1937 (avea să mai fie
lăsat în viaţă doar vreo 5 ani, până în a doua zi de februarie 1942): „Pe
mine existenţa mă interesează numai în înfăţişările ei stupide. Eroismul,
patosul, cutezanţa, etica, igiena, moralitatea, tandreţea şi hazardul – astea
sunt cuvinte pe care nu le pot suporta, însă eu înţeleg şi respect pe deplin:
extazul şi admiraţia, pasiunea şi sobrietatea, desfrâul şi pudoarea, tristeţea
şi suferinţa, bucuria şi râsetul”. Poate că anume din această dihotomie
intrinsecă, specifică firii şi talentului său, din respectivul raport „simetric”
cu sine însuşi şi cu propria sa creaţie, dar şi cu lumea, porniră ruptura,
dezacordul (şi dezacordarea), distrugerea existenţei înţepenite în clişee şi
nedreptăţi, dislocate întru a fi transferate şi reinterpretate (reanalizate) în
absurd – din toate s-au filat captivantele scrieri ale lui Daniil harms. Este
anume ceea ce un creator sensibil simte nu doar mai acut decât alţii, ci şi
cu mult înaintea acestora, prevăzând tragicele urmări a ceea ce mocneşte,
latent, în societate, în destinul uman, în – concomitent – generalitatea şi
infinitudinea de particularizări, individualizări ale acestuia. Urgisirile vieţii,
nerozia şi, oarecum escamotat, lipsa de sens deveniră nu doar fundal pe
care se proiectează-desfăşoară acţiunile absurde din poemele şi piesele
harmsiene, ci chiar cauzele ce zămisliră aberaţia, ilogicul, elucubraţiile,
paradoxul alimentate de o stare de fapt agresiv-halucinantă; alimentate/
întreţinute (ca pe nişte... ţiitoare!) de regimul totalitar. Şi tocmai împotriva
dezechilibrului general, social-uman, harms scria în răspăr cu lipsa de
sens a absurdităţii!
Ca şi alţi colegi ai săi, Daniil harms este atent la creaţia lui nikolai
vasilievici gogol, de la care însuşeşte, întru sinteze personale, atât în
poezia, cât şi în dramaturgia sa, procedee ce constau în crearea/ propunerea
unei noi realităţi elaborate prin intermediul diverselor elemente
artistice, inclusiv scenice (mai multe poeme de proporţii ale lui harms au
o factură dramaturgică), ce permit amplificarea distanţei dintre realitatea
obiectivă, lumea spirituală şi lumea prezentată de facto. Este un altfel de
model al lumii care, în urma accentuării elementelor de diferenţă, pierde
trăsăturile formelor de viaţă socio-umane tradiţionale, recognoscibile în
Ex Ponto nr. 2, 2012
75