Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

ELVIrA ILIESCU
P
Ex Ponto nr. 2, 2012
remember
Să ni-l reamintim pe Eugen Lumezianu!
e 22 aprilie a.c., Eugen Lumezianu ar fi împlinit 75 de ani. Dar n-a fost să fie...
Lider al generaţiei sale, veritabil lider de opinie, prozator, dramaturg, publicist,
profesor, şi-a înţeles menirea de om al culturii slujind adevărul cu orice risc, la
vremea când scriitorul era programat de Partid să fie un executant obedient,
potrivit viziunii partinice, sacrosanta „viziune a vizuinii”, cum genial a prizat-o
Marin Sorescu...
Libertatea de gândire era incompatibilă cu opţiunea partinică, catalogată
ca o atitudine duşmănoasă ce trebuia exemplar combătută, stârpită!
Dar de te conformai, ai fi putut fi chiar copios răsplătit, ceea ce stimula
la rându-i mecanismul slugărniciei, până la a deveni – de ce nu? – o sluguţă
bicisnică, meşteşugit depersonalizată, aptă să se integreze exemplar fondului
de prostire în văzul lumii şi temeinic pe deasupra.
La această pomană jegoasă, Eugen Lumezianu nu s-a înghesuit, mai mult,
s-a opus bărbăteşte, cerând desfiinţarea cenzurii la Colocviul Naţional de Literatură
Dramatică din Cluj, în 1978, la care au participat 36 de scriitori.
Evenimentul s-a petrecut după momentul Goma ’77 şi revolta minerilor,
acelaşi an. Eugen Lumezianu a luat cuvântul, echivalent cu strigătul – Jos Botniţa!
Până când scriitorii să fie nişte înfricoşate de umbre chinezeşti, mimând
slogane de partid?!... nu te poţi numi scriitor şi să fii un amărât de executant,
bătând călcâiele cu drag şi dor la chemarea partidului!...
Incompatibil cu ideea de aliniere, Eugen Lumezianu a refuzat meschinăria
avantajelor, nu s-a complăcut în confortul laşităţii, îl oripila modul înjositor în
care se dispunea de condiţia scriitorului. Şi la care destui se conectaseră,
legănându-se în bărci albastre pe valurile mării, visării..., ori făcând cu dichis
sluj la zăhărel...
Dispreţuirea condiţiei de scriitor de către „stăpânii luaţi din drum” l-a încrâncenat,
atrăgându-şi în acelaşi timp ura celor care vegheau la impunerea
unei tăceri ruşinoase, la fentarea adevărului, la cultivarea a tot soiul de flecării
care să abată atenţia de la subiectele de-a dreptul sângeroase, să întreţină
demisia scriitorului.
Şi apoi, să-l înfrunţi pe Ceauşescu, strigând că refuzi să te ţină sub obroc,
să ţi se acorde libertatea cu pipeta – era o cutezanţă pe care Eugen Lumezianu
a plătit-o: se vorbeşte că i s-a cam grăbit moartea... Se ştie că a fost invitat
într-o consacrată cameră obscură, fără ferestre, unde a adăstat nişte ore bune,
pentru a reflecta mai temeinic la... zădărnicia impulsurilor novatoare... Asemenea
abateri... grosolane de la linia Partidului trebuiau exemplar curmate... păcat de
această forţă frântă înaintea desăvârşirii...
Şi nu-l vom uita...
130