Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

PS
Pradă remuşcăturilor ăluia lăuntric sau doar insomniac ori prea matinal,
de ani de zile îţi tot revezi întreaga viaţă în câteva secunde sau minute, dimineţi
şi nopţi de-a rândul-neputând s-adormi sau doar să te scoli – înainte
de culcare sau odată trezit: înecat, spânzurat, împuşcat, otrăvit ori murind
pur şi simplu de moarte bună (sic!)... La 20 de ani fără să ai de rememorat
prea multe şi neuitând nimic şi reluându-le preţ de-aproape o oră, iar la 50
de-abia amintindu-ţi câteva din sumedenia de-ntâmplări în câteva secunde...
Sau viceversa… (şi când o fi să fie pe bune, te pomeneşti că păţeşti ca ăla
care a tot strigat în joacă: lupu, lupu! şi când chiar l-a-ncolţit fiara, nu l-a mai
crezut nimeni).
Eseu păgân
n-ai crezut că vei fi în stare să faci ceva (sau pe cineva) în viaţă... că vei
deveni-ntr-o zi (cât alţii-ntr-o viaţă) adolescent şi apoi adult şi vei îmbătrâni
şiii... că vei îndrăzni să vorbeşti, să săruţi şi să faci dragoste c-o fată ori femeie
ca fiecare... că vei ajunge să intri singur, fără părinţi sau însoţit de cineva mai
mare, într-un restaurant... că te vei putea duce neînsoţit la film ...că nu te va
întreba nimeni unde-ai fost şi de ce ai întârziat când te vei întoarce acasă...
că vei putea călători singur cu trenul sau avionul până-n alt oraş sau ţară...
nici măcar n-ai crezut că vei creşte cât să fii în stare să stai pe un scaun
normal la masă şi să reuşeşti să te ţii cu propriile mâni de agăţătorile din
tavanul tramvaiului...
Şi totuşi faptul că toate astea au devenit reale şi apoi normale – departe
de-a constitui un miracol – nu numai că a trecut neobservat (ca şi necredinţa
ta), devenind chestii banale, dar tot supralicitând în încercările tale de-a deveni
un om normal la fel ca marea majoritate, totul a ieşit până la urmă taman pe
dos şi-ai căzut (geneza – 4,24) din lac în puţ (ăăă!), în cealaltă extremă.
...Astfel că jucându-te de-a prietenul la nevoie se cunoaşte cu cine vrei
şi cine nu, deşi nu ţi-a venit a crede, ai devenit mama răniţilor... de frică să nu
ratezi marea dragoste te-ai lăsat cu totul pe mâna primei venite îndrăgostite de
tine (şi-a altora asemeni după ea), noroc cu două feţe (numai că-n timp ce tu
ai călcat în rahat, ea a dat cu nasu-n el)... nu ţi-a venit a crede că purtându-te
ca un măgar ca să-ţi maschezi timiditatea, chiar poţi deveni măgar, ceea ce
s-a şi întâmplat... n-ai crezut că bravând experienţa şi făcând-o pe expertul
în femei, chiar ajungi afemeiat... calificat sau predestinat unei ocupaţii pe
cont propriu, ai lucrat şi călătorit prin mai toată lumea singur, părându-ţi de-a
dreptul incredibil că nu te întreabă nimeni de sănătate şi nici când şi dacă ai
de gând să te întorci într-un anume loc, ba chiar ai fost uitat de toţi şi toate...
n-ai crezut că-n cruciada ta de căutare cu orice preţ a societăţii şi-a companiei
oricui, de-a-valma, obsedat de blestemul singurătăţii, vei schimba soţiile
şi amantele ca pe cămăşi, nemaiştiind cu cine şi câţi copii ai...iar de crescut
ce să mai vorbim: te-ai făcut ditamai găliganu, bătrân înainte de vreme, de
matur, ceva de necrezut...
Ajuns în asemenea situaţie, loc şi timp, totu-i să nu crezi că n-o poţi lua şi
invers înainte să fie prea târziu... da nici prea devreme... ci numai cât să-ţi rămână
timp, loc şi putere-cum se crede de regulă – taman... for one way ticket.
Ex Ponto nr. 2, 2012
61