Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

LUCIAN GrUIA
Ex Ponto nr. 2, 2012
P
148
Hermeneutica poeziei Victoriei Milescu
entru victoria Milescu, poeziile şi vieţile oamenilor sunt „fenomene fără cauză”.
Mai exact, fără cauză logică, raţională, întrucât ele ni se dau: primele deodată,
prin inspiraţie (dar avem şi noi meritul nostru, care ţine de sensibilitate, cultură,
meşteşugul artistic); celelalte, fără voia noastră: „precum glonţul pornind fără
voie/ venim pe lume/ odată cu poemul/ circulând prin trupuri, distrugându-le
încet/ în virtutea vieţii, vei muri, vei învia/ poem fără autor, amor fati/ în cercul
fenomenelor fără cauză...” (Fenomenele fără cauză*).
Prin acest fenomen ciudat, inexplicabil, viaţa poetului se împleteşte
indestructibil cu a poemului său. Poemul acesta, care justifică existenţa
victoriei Milescu, se cere interpretat hermeneutic. Din acest punct de vedere,
poeziile autoarei îmi par codificate paradoxal, adică la vedere. Fiecare
poezie cuprinde două texte suprapuse, dar, un indiciu, aruncat „neglijent”,
de regulă în ultimele versuri, deconspiră construcţia. Unul dintre texte relevă
viziunea existenţială a poetei şi urmează o cale descendentă, de degradare a
fenomenelor vieţii, din cauza: condiţiilor sociale, dezamăgirilor iubirii, trecerii
timpului etc; celălalt text, reprezintă o artă poetică, uneori înfăşurată pe lirica
de dragoste împlinită şi urmează o mişcare ascensională, spre transcendentul
coborâtor (sofianic în terminologia lui Blaga). textele cu pricina, împletite ca
cele două spirale de ADn, dau viaţă poeziilor autoarei. Primul text, existenţialist,
îl putem compara cu pomul morţii, cu rădăcinile în cer şi crengile în
jos, al doilea, poietic, cu arborele vieţii cu rădăcinile în pământ şi crengile în
văzduh. Între crengile lor împletite se desfăşoară viaţa, care se manifestă,
aşa cum menţionează capitolele cărţii: I. Între virtute şi viciu, II. Între forţă şi
slăbiciune, III. Între atac şi apărare. Cei doi pomi lirici suprapuşi realizează
un axis mundi, proiectând existenţa în noroi şi în cer „în aerul dens/ dintre
fiinţă şi nefiinţă” (Aur potabil).
Chiar când textele se despart, rămân contaminate unul de celălalt, orice
acţiune umană, chiar o răutate, invidie sau pasiune, păstrează o componentă
celestă. viaţa efemeră lasă o urmă pe cer: „Dumnezeu şi moartea/ îmi poartă
de grijă/ eu fac să dureze efemerul/ construiesc o casă pentru vrăbii/ sădesc
un pom pentru Rai/ fac un copil care va dărâma casa/ fiind prea mică/ şi va
tăia pomul pentru că nu doreşte/ scriu o carte despre toate acestea/ şi cineva
o va arde/ să se încălzească sub viscol...” (Imitându-i pe ceilalţi).
*victoria Milescu – Fenomenele fără cauză, Colecţia opera omnia – poezie contemporană,
tipomoldova 2011 (Coordonator serie valeriu Stancu)