Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
150
La a doua lectură simbolurile invită lectorul la sondarea abisurilor.
La a treia lectură, hermeneutică, se dezvăluie suprapunerea textelor
existenţiale şi poietice. Împletirea lor conferă unicitatea cărţii.
Din punct de vedere gnoseologic, poeta pendulează între efemer şi esenţe,
le duce în aceeaşi formulă lirică, dar ele nu se întrepătrund. Esenţele sunt
în efemer dar nu ne salvează. De unde tristeţea şi tensiunea cărţii: „Dintre
atâtea păsări/ nici una nu te ia în zbor/ Dintre atâtea flori/ nici una nu-ţi spune
secretul/ reînfloririi/ dintre atâţia sori/ nici unul nu redevine / lut cu chip de om/
dintre atâţia oameni/ nici unul nu-ţi dă ajutor/ când te atacă haita cuvintelor/
dintre atâtea cuvinte/ nici unul/ nu se va sinucide/ să te-nţeleagă/ cu milă sau
cu invidie/ dintre atâtea zile/ nici una nu va rămâne cu tine...” (Cu milă sau
cu invidie…).
STAN BrEBENEL
O
relieful ţipătului
carte de excepţie, ca de altfel tot ceea ce a publicat dintotdeauna poetul Arthur
Porumboiu*, este volumul de versuri Relieful ţipătului, apărut la Editura Ex
Ponto în anul 2011. Este o carte filozofică în care autorul meditează asupra
locului şi rolului fiinţei umane pe planeta albastră şi pe care nu vrea să o părăsească,
indiferent de condiţii, indiferent de motivaţie. Este lupta dură dintre
viaţă şi moarte pe care autorul ne-o dezvăluie cu o sinceritate dezarmantă. Din
toată această dispută, din aceste neîmpliniri, din disperări se nasc ţipete, nu
neapărat de durere, şi pe care autorul ni le va dezvălui treptat, cu metodă.
volumul, asemenea unei opere dramatice, unei simfonii de Beethoven,
debutează lin cu o stare de bine, de satisfacţie a ceea ce a realizat pe pământ
până în acest moment. Apoi, într-un crescendo bine gândit şi temperat, caracteristic
personalităţilor cerebrale, se intensifică răzvrătirea sa împotriva morţii
– această despărţire materială de suprafaţa terrei, împotriva divinităţii căreia
îi reproşează nu numai micimea dimensiunii vieţii cât şi multitudinea de nefericiri
care o compun, iar spre final autorul se calmează şi, împăcat cu propria-i
soartă, devine nostalgic, visător, adică uman şi, într-un final, mulţumit.
„Ţi se dăruie încă o zi:/ în zori soarele îţi pătrunde/în palme/ şi sângele
cântă”, (A fi aici), cu aceste versuri deschide volumul ca şi cum ar fi o incantaţie
specifică locuitorilor acestor meleaguri. treptat, anumite secvenţe din viaţă îi
revin în memorie şi ni le dezvăluie şi nouă. Poetul a trecut prin câteva cumpene
şi pentru că a scăpat de fiecare dată se simte ocrotit: „Fericit ca seva-n
primăvară/ când Îngerul mă apăra,/ şi-n suflet nu mai era seară,/ iar aurora-n
zori cânta!” (Stare, p.11).
notă: (Această cronică a fost scrisă cu aprox. 10 zile înainte ca poetul să trecă
în nemurire – 02 decembrie 2011)