Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

130
Boli virotice şi prionice ale animalelor
7.1. INFECłIILE CU PARVOVIRUSURI LA CÂINI
M. RămneanŃu
Câinii se pot infecta cu două parvovirusuri
diferite, distincte din punct de vedere antigenic
(parvovirusul canin de tip 1 şi parvovirusul
canin de tip 2), însă în patologia infecŃioasă
canină, entitatea morbidă cunoscută şi descrisă
sub denumirea de parvoviroză canină este
produsă numai de parvovirusul canin tipul 2
(canine parvovirus type 2 – CPV-2).
O perioadă lungă de timp s-a considerat că
rolul parvovirusului canin de tip 1 (CPV-1) în
producerea unei boli infecŃioase la câini este
minim, acesta generând în urma infecŃiei doar un
răspuns imun din partea organismelor infectate
sau, eventual, un simptom diareic de intensitate
redusă, fără importanŃă deosebită în patologia
infecŃioasă a acestei specii. Cercetări recente au
demonstrat însă faptul că CPV-1 are un rol bine
definit în patologia infecŃioasă canină, inducând
uneori simptome deosebit de grave, adeseori
mortale, la căŃeii foarte tineri.
7.1.1. INFECłIA CU PARVOVIRUSUL CANIN DE TIP 1 (CPV-1)
InfecŃia generată de parvovirusul canin de tip
1 este specifică câinilor. Evoluând de regulă
asimptomatic la animalele adulte, se poate
manifesta clinic la căŃeii foarte tineri, în prima
lună de viaŃă, prin fenomene diareice de
intensitate moderată sau simptome respiratorii
grave, urmate de moarte.
Etiologie
CPV-1 a fost izolat pentru prima dată în anul
1967 din fecalele unor câini sănătoşi clinic.
Particulele virale au fost izolate pe o linie
celulară continuă de origine canină (Walter Reed
Canine Cell Line - WRCC) derivată dintr-un
chist subdermoid al unui câine iradiat. Una dintre
tulpinile astfel izolate (tulpina 2X66) a fost
desemnată ca tulpină de referinŃă, fiind denumită
minute virus of canines (MVC).
Antigenitate. MVC este distinct din punct de
vedere antigenic faŃă de parvovirusul felin,
parvovirusul canin de tip 2, parvovirusurile
şobolanilor tulpinile H1 şi R1, precum şi faŃă de
“minute virus of mice” (116). Inoculat
şobolanilor sau şoarecilor, nu produce nici o
manifestare clinică. MVC induce efect citopatic
doar la nivelul liniei celulare WRC, încercările de
cultivare ale virusului pe alte linii celulare nefiind
finalizate prin rezultate corespunzătoare (1, 3).
MVC produce aglutinarea eritrocitelor de
maimuŃă Rhesus şi de maimuŃă africană verde, în
condiŃii restrictive de pH şi temperatură.
Hemaglutinarea apare numai la temperaturi în
jurul valorii de 5˚C şi la un pH optim, cuprins
între 5,5 şi 6,2. MVC nu prezintă proprietăŃi
aglutinante asupra eritrocitelor de cobai, om
(grupa 0), câine, gâscă, şobolan, oaie, viŃel sau
porc (20, 23).
ReacŃia de inhibare a hemaglutinării efectuată
ca “reacŃie de identitate” a demonstrat că nu
există înrudiri antigenice strânse între MVC şi
numeroase alte parvovirusuri studiate. Mai mult,
tehnicile moderne de investigare în care au fost
utilizate diferite enzime de restricŃie ale ADNului,
au demonstrat că MVC şi CPV-2 sunt
virusuri distincte, total diferite antigenic (23). În
schimb Carmichael (21), într-un studiu efectuat
recent, subliniază că analiza secvenŃelor
nucleotidice ale diferitelor parvovirusuri a pus în
evidenŃă o relaŃie genetică strânsă între CPV-1 şi
parvovirusul bovin (BPV).
Caractere epidemiologice
Diferite cercetări epidemiologice au
demonstrat cu certitudine că cea mai receptivă
specie la infecŃia cu CPV-1 este câinele domestic,
însă nu este exclus ca şi alte Canidae să fie
receptive (43).
Anterior anului 1985, CPV-1 a fost
considerat total apatogen pentru câine însă
cercetările efectuate în ultimul deceniu au impus
o oarecare reconsiderare a acestor păreri (43, 46).
Studiile serologice efectuate în acest scop au
demonstrat larga răspândire a CPV-1 în populaŃia
canină, însă apariŃia simptomelor a putut fi pusă
în evidenŃă numai la căŃeii foarte tineri, având
vârsta mai mică de 3 săptămâni.