Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

644
Boli virotice şi prionice ale animalelor
24.2. STOMATITA VEZICULOASĂ
(Stomatitis Vesicularis – lat.; Vesicular Stomatitis – engl.; Stomatite Vésiculeuse – fr.)
Stomatita veziculoasă (SV) denumită şi
pseudofebra aftoasă, este o boală infecŃioasă, ce
afectează mai multe specii de animale (cabaline,
taurine, suine) şi se caracterizează prin apariŃia
unei erupŃii veziculoase pe mucoasa bucală,
ocazional pe mameloane şi pe pielea
extremităŃilor.
Istoric, răspândire şi importanŃă
Boala a fost mult timp confundată la cal cu variola, fiind
frecventă mai ales în timpul războaielor. La bovine, a fost
confundată cu formele benigne ale febrei aftoase. Pentru prima
dată a fost semnalată în America de Nord, în anul 1821, apoi în
Africa de Sud, în anul1994 şi apoi în unele Ńări din Asia (1). În
prezent, apare mai ales în Ńările din jurul Mării Caraibilor, în
SUA, mai rar în Canada (6). În Europa, SV nu a fost declarată
în nici o Ńară după anul 1917 (5).
AfirmaŃiile din literatura de specialitate mai veche, după
care SV ar fi fost semnalată şi în Europa pentru scurt timp, în
timpul primului război mondial, sunt discutabile, deoarece nu
se bazau pe studii de identificare virusologică concludente.
În Ńara noastră, Rădulescu, în 1903 – citat de Perianu (3)
semnalează un caz de bală la un cal, dar nu a făcut nici o
diferenŃiere între stomatita veziculoasă şi stomatita variolică,
ceea ce face îndoielnic diagnosticul stabilit.
Boala prezintă importanŃă economică datorită morbidităŃii,
a scăderii producŃiilor, dar şi a confuziilor pe care le poate crea,
din cauza asemănării cu febra aftoasă.
Etiologie
Agentul cauzal al bolii este un virus încadrat
în familia Rhabdoviridae, genul Veziculovirus
(2), având dimensiuni de 75-180 nm, o formă
alungită, asemănătoare unui glonte şi conŃine
ARN. Maturarea particulelor virale are loc la
nivelul membranei celulare, prin înmugurire. în
preparatele electronooptice au fost observate
două feluri de virioni, unii mai lungi - particule B
(bullet-shaped = în formă de ghiulea) şi altele
scurte – particule T (truncated = trunchiate).
Antigenic, se disting două tipuri distincte
denumite tipul New-Jersey şi tipul Indiana. Tipul
New –Jersey a fost izolat din Canada până în
Peru, iar tipul Indiana se izolează în sud-estul
SUA, Mexic şi Ńările Americii Centrale şi este
divizat în patru subtipuri (tabelul 1). Diferitele
subtipuri produc boala cu simptome identice, dar
de gravitate variabilă. Subtipurile 1, 2 şi 3 sunt
mai puŃin patogene pentru vaci, cai şi porci.
Serotipul New-Jersey este agentul cauzal al celor
mai multe îmbolnăviri în efectivele de animale.
Virusul se izolează cu uşurinŃă din lichidul
veziculelor şi din pereŃii acestora pe substraturi
celulare foarte variate, cum sunt: celule
embrionare de găină, şoarece, celule renale de
viŃel şi purcel, fibroblaşti de cobai, celule
testiculare de viŃel, câine, nurcă, celule HeLa, pe
care determină efect citopatogen. Diferitele
tulpini de virus se comportă într-un anumit mod
în organismul animalelor şi altfel în culturile
celulare şi pe animale de laborator. Efectele
virusului apar în funcŃie de substratul pe care se
multiplică.
Este cultivabil şi pe ouă embrionate de găină.
Inocularea se face pe membrana corioalantoidiană
a embrionilor de 7 zile, determinând
moartea acestora în decurs de 24-48 ore. Virusul
are afinitate pentru Ńesutul dermic – este
dermotrop - dar prin inoculare intracerebrală
devine neurotrop.
Dintre animalele de laborator, cobaiul este cel
mai frecvent folosit pentru infecŃia
experimentală, la care în urma inoculării în
dermul plantar se formează o veziculă locală,
urmată de apariŃia de afte secundare, dar care nu
duc la moartea animalului. Virusul, inoculat
intracerebral la şoarecii de 3 săptămâni,
determină, după o incubaŃie de 2-3 zile, encefalită
(hiperexcitabilitate, ataxie, paralizie spastică),
urmată de moarte după 3-5 zile.
În general, virusul este puŃin rezistent la
condiŃiile mediului extern, fiind repede distrus de
razele ultraviolete. Este inactivat în 10-20 minute
la temperatura de 56°C şi în 3-4 zile la 37°C.
Dezinfectantul cel mai activ este soda caustică,
care în concentraŃie de 2% distruge virusul întrun
minut. La 4°C, în glicerină neutră 50% se
conservă 4 luni; la 60°C rezistă 24 ore.
Caractere epidemiologice
În mod natural stomatita veziculoasă
afectează cabalinele, bovinele, porcinele, iar
dintre animalele sălbatice cerbul, căprioara şi
râsul (4). Se pare că şi alte animale sălbatice
(bursuc, mistreŃ) ar fi receptive şi deci ar putea