Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

402
Boli virotice şi prionice ale animalelor
Caractere epidemiologice
La infecŃia naturală sunt receptivi porcii de
toate vârstele şi de toate rasele.
Transmiterea directă porc → om este posibilă
şi se înregistrează, dar rar. De regulă,
transmiterea unui virus gripal de la porc la om
este precedată de unele transformări genetice pe
care virusul le suferă în organismul porcului.
Odată depăşită bariera de specie, virusul gripal se
va putea apoi transmite orizontal cu uşurinŃă
intraspecific, cel mai adesea pe cale respiratorie,
prin inhalarea aerului încărcat cu picăturile
Pflüge. În mod obişnuit, sursa de infecŃie pentru
porc este tot porcul, dar în anumite condiŃii poate
fi reprezentată de păsări sau de om (6). În mod
deosebit se invocă, ca sursă de infecŃie şi rezervor
de virus, atât pentru porc, cât şi pentru om,
păsările sălbatice, între care mai frecvent au fost
incriminate păsările de apă şi migratoare, mai
puŃin cele domestice. De notat că toate variantele
de virusuri gripale umane circulă şi la porc.
ConcepŃia epidemiologică creditată de cei
mai mulŃi epidemiologi în zilele noastre este
aceea care atribuie porcului un rol intermediar,
între om şi păsări, respectiv de creuzetul în care
iau naştere noi tulpini pandemice, prin
reasortarea genomică dintre virusurile umane şi
aviare, porcul având receptori pentru ambele
virusuri (6).
Până astăzi nu s-a putut dovedi modul de
conservare a virusului IP în intervalele
interepidemice, dat fiind faptul că la porcii trecuŃi
prin boală virusul mai este prezent în secreŃii cel
mult 2-3 luni.
Shope a elaborat în 1943 o ipoteză
interesantă, conform căreia virusul s-ar menŃine
în helminŃii pulmonari ai porcilor şi în râme, dar
ipoteza nu a putut fi nici confirmată nici
infirmată. Cert este că IP apare anual în anumite
zone, mai ales din SUA, aproape simultan în
numeroase ferme, având un pronunŃat caracter
sezonier, care nu poate fi explicat numai prin
mişcări de animale şi contagiu direct. Nici
ipoteza purtătorilor de virus de lungă durată în
„zone ascunse” ale corpului nu a putut fi
confirmată. Apare ca verosimilă posibilitatea
trenării infecŃiei într-un efectiv prin transmitere
de la o structură de vârstă la alta sau, dacă este
vorba de efective mari, cu circuit deschis, virusul
se menŃine fie prin infecŃia animalelor nou
introduse, fie că tocmai acestea sunt cele care
reintroduc din când în când (6) virusul în efectiv.
ApariŃia IP se poate înregistra în tot cursul
anului, dar coincide de regulă cu venirea toamnei,
cu frig, umezeală şi fluctuaŃii mari de temperatură
noapte-zi, şi continuă până primăvara (6). În
adăposturile reci, umede, cu pardoseala de
ciment, în care circulă curenŃi de aer rece şi sunt
supraaglomerate, boala apare prima dată. La
început se infectează numai animalele cu
rezistenŃă foarte scăzută dar în curând vor fi
cuprinse şi celelalte animale. Boala clinică o fac
însă numai 25-30% din animale (6). Dacă în
toamna următoare boala reapare, se vor
îmbolnăvi mai ales purceii de 2-4 luni, purceii
mai mici fiind protejaŃi colostral.
Există o formă endemică de IP - cea
obişnuită - cu contagiozitate mare în interiorul
focarului dar cu tendinŃă redusă de difuzare în
afară, şi o formă epidemică, cu mult mai rară.
ApariŃia IP ca urmare a transmiterii la
distanŃă, prin intermediul surselor secundare, a
vântului în mod special, a fost dovedită ca
posibilă, dar trebuie evaluată mai degrabă ca o
excepŃie decât o regulă.
Patogeneză
EvoluŃia infecŃiei cu VIP se desfăşoară în
funcŃie de infectivitatea virusului, de starea de
receptivitate, de doza de virus şi de ruta infecŃiei.
În prima fază, virusul inspirat se multiplică în
mucoasa respiratorie, limfonodurile regionale şi
mai ales în plămâni. Virusul depus pe pereŃii
căilor respiratorii anterioare (în cazul particulelor
de aerosoli mai mari), dacă este în cantitate
redusă şi cu virulenŃă scăzută, poate fi neutralizat
total sau parŃial de sistemul de apărare celular şi
umoral, rezultatul fiind o infecŃie subclinică,
urmată de conversie serologică. Alteori se poate
produce propagarea virusului prin pulmon şi
limfonodurile regionale. Virusul ajuns direct în
pulmon, vehiculat de particulele de aerosoli cu
dimensiuni foarte mici, acŃionează mult mai
drastic, Ńesutul pulmonar fiind mai sensibil la
infecŃia cu virusurile gripale. În mod obişnuit,
VIP nu poate fi depistat în alte Ńesuturi şi organe
decât cele care Ńin de aparatul respirator. Pentru
reproducerea experimentală a bolii, s-a dovedit că