Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

578
Boli virotice şi prionice ale animalelor
Diagnostic
Se recurge la examenul extern şi la
diagnosticul morfopatologic. Diagnosticul
diferenŃial faŃă de chişti sau procese tumorale de
altă natură se face histopatologic.
Ca şi în cazul altor retroviroze, în cazul
tumorii mamare murine, virusul nu poate fi
eliminat în mod eficient de către sistemul imun al
şoarecilor susceptibili. Din contră, şoarecii
infectaŃi cu virus produc anticorpi neutralizanŃi
IgG2a şi păstrează acest răspuns pe parcursul
întregii vieŃi, eliminând prin lapte virioni înveliŃi
în anticorpi şi prevenind astfel infecŃia la progeni.
Anticorpii produşi faŃă de diferite variante ale
virusului tumorii mamare murine sunt crossreactivi.
RezistenŃa la infecŃia cu virusul tumorii
mamare este recesivă şi dependentă de producŃia
de interferon (IFN) gamma, şoarecii deficitari în
sinteza acestuia fiind mai susceptibili la boala
tumorală.
InfecŃia cu virus al tumorii mamare duce la
apariŃia unor centri germinativi şi a anticorpilor
neutralizanŃi persistenŃi pe întreg parcursul vieŃii
animalului. Eliminarea limfonodurilor care conŃin
astfel de centri duce la dispariŃia răspunsului în
anticorpi cu toate că nivelul infecŃiei este similar
în limfocitele periferice. În absenŃa anticorpilor
neutralizanŃi, numai organele exocrine (glanda
mamară, glanda salivară, pancreasul, pielea) au
prezentat niveluri surprinzător crescute ale
infecŃiei, cu evoluŃia accelerată a tumorilor
mamare. Inducerea unei neutralizări crescute nu a
influenŃat nivelurile cronice de infecŃie în
organele limfoide periferice, dar a inhibat
puternic infectarea glandei mamare şi
transmiterea de virus la descendenŃi. În
consecinŃă, se poate spune că un echilibru strâns
în neutralizarea virusului permite infectarea
limitată a organelor exocrine şi controlează
dezvoltarea cancerului la liniile de şoareci
susceptibile. Anticorpii neutralizanŃi apăruŃi
postinfectant, chiar în titru mare, nu pot controla
infecŃia la nivelul organelor limfoide, dar pot
bloca amplificarea infectării glandei mamare,
dezvoltarea tumorală şi transmiterea virusului la
descendenŃi (10).
Tratamentul este inoperant.
Profilaxie
Se aplică măsuri generale de protecŃie, vizând
revigorarea şi selecŃia liniilor de şoareci de
laborator şi evitarea consangvinizărilor prea
strânse. Nu există profilaxie specifică, cu toate că
anticorpii neutralizanŃi sunt implicaŃi în
asigurarea rezistenŃei naturale faŃă de boală.
Combatere
Avându-se în vedere posibilităŃile de
transmitere la descendenŃi pe diferite căi,
animalele afectate şi descendenŃii lor vor fi
eliminaŃi de la reproducŃie.
23.2.2. ADENOMATOZA PULMONARĂ OVINĂ (ADENOCARCINOMUL PULMONAR OVIN)
Adenomatoza pulmonară ovină (APO) este
o boală progresivă, contagioasă, cu evoluŃie
cronică, tradusă prin apariŃia carcinomului
bronhoalveolar, întâlnită mai frecvent la ovine şi
mai rar la caprine.
Istoric
Prima semnalare a bolii datează din 1825, în Africa de
Sud, de unde şi denumirea de Jaagsiekte (boala “deplasării”),
datorită apariŃiei semnelor clinice preponderent în cursul
deplasării animalelor pe distanŃe mai mari.
Ulterior, a fost semnalată în diferite Ńări din Europa,
inclusiv în România, iar apoi şi pe celelalte continente.
Întrunirea care a avut loc recent la Missilac, în FranŃa, a
decis adoptarea denumirii de adenocarcinom pulmonar ovin
(APO), pentru a desemna boala.
Răspândire şi importanŃă economică
Boala naturală este răspândită la populaŃia
ovină din cele două Americi, Europa, Africa şi
Asia. Uneori, repartiŃia la nivelul Ńării poate fi
zonală. Australia, unde boala a fost eradicată în
1952 şi Noua Zeelandă sunt singurele Ńări unde
adenomatoza nu există.
Caracterul endemic, imposibilitatea de a
detecta animalele bolnave altfel decât pe baza
simptomelor sau în urma examenelor necropsice,
pot duce la pagube economice însemnate,
cuprinse între 5 şi chiar 20% (25).