Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

InfecŃii produse de virusuri din fam. Reoviridae 513
Istoric, răspândire, importanŃă
Pentru prima dată pesta ecvină a fost semnalată în
efectivele de cai din Africa de Sud, unde a evoluat ca epidemie
gravă, după care s-a extins în Ńările Africii de Est şi apoi în cele
din Africa Centrală şi de Nord, provocând pagube economice
enorme, ce s-au datorat în principal mortalităŃii ridicate. În
timpul epidemiei din 1719 din Africa de Sud, au murit peste
1700 de cai abia importaŃi, iar în cadrul celei din 1854, între
40%- 95% din efectivul de cai ai zonelor în care a evoluat boala
(2,3).
După 1904, boala a fost semnalată şi descrisă în Tanzania,
Zambia, Rodezia de Sud, Siria, Liban, Israel şi Palestina.
Epidemii de pestă ecvină au apărut în nordul Africii în
timpul verilor anilor 1928, 1943 si 1944, pentru ca după anul
1959 să se extindă în Afganistan, Pachistanul de Vest, India, iar
în perioada 1965-1966 în Algeria,Tunisia şi Maroc, de unde a
ajuns în Spania. În afară de epidemia din 1966-1967, în Spania
boala a mai evoluat din 1987 până în 1990 (5, 14)
Etiologie
Agentul etiologic al pestei ecvine africane
este un virus încadrat în genul Orbivirus, familia
Reoviridae. Virionul are aproximativ 50-70 nm în
diametru, este nud, iar capsida are simetrie
icosaedrală şi este constituită din două straturi de
capsomere suprapuse.
Genomul viral este reprezentat de o singură
moleculă de ARN dublucatenar, cu dispoziŃie
lineară, divizat în 10 segmente. Fiecare segment
al moleculei de ARN dublucatenar migrează
electroforetic în gelul de poliacrilamidă în zone
distincte, proprietate ce poate fi utilizată pentru
tipizarea fiecărui izolat.
Stratul exterior al capsidei virale are un
aspect difuz şi are în compoziŃia lui proteinele
structurale VP 2 şi VP 5 , care se ataşează de
proteina VP 7 , dominantă în structura acestui strat,
iar aceasta, la randul ei, se asociază cu proteina
VP 3 , prezentă mai ales spre partea internă a
capsidei. În conŃinutul particulei virale, în afara
moleculei de ARN se întâlneşte ARN polimeraza
şi alte tipuri de proteine ce intervin în procesul de
transcripŃie în timpul replicării virale.
ProiecŃiile sunt observabile numai la
particulele virale stabilizate pe preparate
congelate, examinate prin crioelectronomicrscopie
(16, 22).
Virusul pestei ecvine (VPE), obŃinut din
suspensiile de creier al şoarecilor infectaŃi prin
inoculare intracerebrală aglutinează hematiile de
cal, la temperatura de 37°C şi la pH 6,4 în
aproximativ 2 ore. Unele serotipuri pot aglutina şi
hematiile de iepure şi pe cele de pasăre.
În condiŃii de laborator, propagarea virusului
poate fi realizată prin inoculare intracerebrală la
şoarecele sugar, sau prin inoculare intravitelină a
embrionilor de găină. În prezent, pentru
cultivarea virusului se folosesc diferite linii
celulare, cum ar fi: linia Vero, linia BHK, linia
MS (rinichi de maimuŃă) etc. sau pe culturi
celulare primare reprezentate de fibroblaste de
embrioni de găină, celule renale de hamster, miel,
cal, viŃel etc. Nu toate tulpinile de VPE produc
efect citopatic, în urma inoculării iniŃiale pe
culturile celulare. Acesta se exprimă însă după
două sau mai multe pasaje successive. În aceste
cazuri, efectul citopatic apare de regulă după 48-
96 ore de la incularea virusului şi se manifestă
prin rontunjirea celulelor, refringenŃa sau picnoza
nucleului, formarea de incluzii perinucleare şi
desprinderea celulelor de suprafaŃa recipienŃilor
în care s-a realizat cultivarea. În final, după
replicarea virusului se produce liza celulară.
Pe baza reacŃiei de fixare a complementului şi
a altor tehnici serologice, s-a stabilit că virusul
pestei ecvine africane posedă o stuctură
antigenică distinctă şi nu prezintă înrudiri
antigenice cu alte virusuri ale familiei
Reoviridae. Toate izolatele posedă însă un
antigen comun, specific de grup, dar şi antigene
specifice de tip. Pe baza investigaŃiilor
imunologice s-au descris până în prezent 9
serotipuri antigenic distincte. S-a constatat, de
asemenea, că serotipul 9 reacŃioneaza încrucişat
cu serotipul 6, cu care manifestă şi cea mai mare
asemănare antigenică. Virusul pestei ecvine
pezintă o rezistenŃă variabilă faŃă de acŃiunea
factorilor de mediu. Este stabil la valori de pH
cuprinse între 6 şi 10, dar este repede inactivat de
pH 3. Infectivitatea virusului rămâne nealterată
pentru cel puŃin 6 luni la +4°C în soluŃie
fiziologică la care se adaugă 10% ser sanguin. În
cadavre sau sânge, rezistă minimum 2 ani. Dacă
sângele care conŃine virus se amestecă cu un
volum egal de soluŃie constituită din 50%
glicerol, 0.5% oxalat şi 0.5% fenol, infectivitatea
virusului se conservă mai mulŃi ani la +4°C.
Virusul se inactiveză după 15 minute la 60°C,
iar soluŃia de formol 1/1000 îl inactivează în 48 h
la 22°C. Este rezistent la acŃiunea eterului,
deoxicolatului şi tripsinei.