Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Boli produse de virusuri din fam. Picornaviridae 491
21.2. BOALA VEZICULOASĂ A PORCULUI (BVP)
(Marbus Vesicularis Suum – lat.; Swine Vesicular Disease – engl.;
Vesikuläre Schweinekrankheit – germ.; Maladie Vesiculeuse de Porc – fr.)
C. Ştirbu
Boala veziculoasă a porcului (BVP) este o
boală acută infectocontagioasă specifică
porcinelor, produsă de un enterovirus, serotipul 9
(19, 22), caracterizată clinic prin febră şi erupŃii
veziculare pe rât, mucoasa bucală şi linguală,
ongloane şi mamele.
Istoric şi răspândire geografică
BVP a fost semnalată prima oară în anul 1966 (10), la o
populaŃie de porcine din Lombardia (Italia). A fost iniŃial
confundată cu febra aftoasă, apoi prin analiza datelor
epidemiologice a fost, din nou etichetată greşit, ca fiind
exantem vezicular. Studiile efectuate ulterior asupra virusului
au arătat însă că acesta este deosebit de virusul exantemului
vezicular, noua boala semnalată fiind denumită provizoriu ca
cea de a patra boală veziculoasă a porcului după: febra
aftoasă, stomatita veziculoasă şi exantemul vezicular.
În anul 1971, BVP este semnalată şi în Hong Kong (8,11),
iar în 1972 este descrisă concomitent în mai multe Ńări din
Europa (Anglia, Austria, Polonia, Italia, FranŃa) şi este
denumită boala veziculoasă a porcului (Swine vesicular
disease) (2, 3). Între aceste limite de est (Hong Kong, Taiwan,
Japonia) (13) şi de vest (Anglia), boala veziculoasă a porcului a
evoluat sporadic, endemic sau epidemic în diferite Ńări, mai ales
din Europa (19, 20).
După 1980 mai multe Ńări europene au devenit libere de
boală, iar după 1990 s-au mai semnalat focare sporadice de
boală în evoluŃie, aceasta şi ca urmare a organizării măsurilor
de profilaxie şi combatere stabilite şi recomandate de Comisia
Europeană pentru Controlul Febrei Aftoase şi a Serviciului de
Sănătate Animală F.A.O. (16).
ImportanŃă economică şi sanitară
Virusul BVP are o mare difuzibilitate în focar
şi în jurul acestuia (1, 4, 5, 7). ImportanŃa
economică este diferit apreciată de cei care au
studiat boala în Ńările în care acesta a evoluat. La
debut, de obicei, boala evoluează acut cu
dezongulări şi leziuni bucale grave ce fac dificilă
hrănirea porcilor afectaŃi, cu pierderi în greutate
şi cu o oarecare mortalitate; în formele cu leziuni
mamare scroafele nu acceptă suptul purceilor,
ceea ce duce la moartea acestora prin inaniŃie (3,
4, 11).
Tabloul clinic, foarte asemănător cu febra
aftoasă, şi necesitatea instituirii măsurilor severe
de carantină până la precizarea diagnosticului de
laborator şi apoi confirmarea permanentă a
diagnosticului diferenŃial pe parcursul bolii,
constituie un factor de importanŃă economică
majoră în evoluŃia BVP.
Virusul BVP infectează uneori şi omul, la
care produce mai ales infecŃii de laborator sau la
lucrătorii din ferme. Virusul BVP este strâns
înrudit antigenic cu virusul Coxackie B5 (tot un
enterovirus, dar uman) dar, pe câtă vreme virusul
BVP infectează omul, virusul Coxackie nu
infectează porcul.
Etiologie
BVP este produsă de un virus din familia
Picornaviridae genul Enterovirus serotipul 9 (1,
19). Este un virus de dimensiuni reduse – 28 nm,
cu ARN monocatenar de sens pozitiv; are patru
proteine în structura capsidei. Virusul BVP are o
simetrie cubică (5:3:2) cu 20 feŃe, capsida este
formată din asamblarea a 60 monomeri, câte 3
monomeri pe fiecare faŃă.
Masa moleculară a capsidei este în jur de
4,95 x 10 6 daltoni, la care se adaugă cea a ARN
viral, realizând o masă moleculară totală (virion
complet) de 7,45 x 10 6 daltoni, care se înscrie
perfect în limitele de 6,4 – 8,8 x 10 6 daltoni ale
enterovirusurilor (4, 11, 14, 15, 16, 17). Virusul
BVP este rezistent la eter şi alŃi solvenŃi organici,
la pH acid şi în general la variaŃii de pH în
limitele valorice de 2-10 (21). Are o constantă de
sedimentare de 150 S (19, 20, 21). Se multiplică
în citoplasma celulară şi, spre deosebire de
virusul aftos, care se inactivează relativ uşor în
prezenŃa aldehidei formice în concentraŃii reduse
de 0,2 – 0,3‰ şi la temperatura de 25-26 o C,
virusul BVP nu se inactivează în astfel de codiŃii.
Densitatea de flotare în clorură de cesiu este
de 1,34 g/cm 3 .
Sunt identificate până în prezent 5 tipuri
antigenice de virus BVP.
Epidemiologie
Virusul BVP afectează porcinele, foarte rar
omul şi experimental şoarecii nou-născuŃi (1, 6,
14, 15, 16, 17). Boala se manifestă clinic mai ales
la porcii în vârstă de peste trei luni.