Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

464
Boli virotice şi prionice ale animalelor
săptămâni în Africa de Sud, după care a fost semnalat şi în
numeroase alte Ńări.
Etiologie
Agentul etiologic este virusul rinotraheitei
curcilor (VRC), încadrat în familia
Paramyxoviridae, subfamilia Pneumovirinae,
genul Metapneumovirus. Particula virală are
formă sferică (uneori filamentoasă) şi un
diametru de 80-200 nm. Genomul viral este
constituit din ARN. Ordinea genelor (3΄-N-P-M-
F-M 2 -SH-G-L-5΄) este diferită de aceea a
pneumovirusurilor întâlnite la mamifere. Virusul
se replică pe culturi de celule traheale de
embrioni de găină sau curcă, pe fibroblaste de
embrioni de găină şi pe celule VERO. Studiile
privind relaŃiile antigenice între diferitele suşe ale
virusului, efectuate prin tehnicile convenŃionale,
au indicat o strânsă înrudire antigenică, dar prin
folosirea anticorpilor monoclonali, s-a constatat o
variaŃie marcantă, distingându-se din acest punct
de vedere, două subgrupe, notate A şi B.
În etiologia sindromului capului edemaŃiat
(SCE) se pare că VRC acŃionează în asociere cu
virusul bronşitei infecŃioase, al bolii de
Newcastle, cu adenovirusurile aviare, cu E.coli
(3, 4, 7) sau cu alte bacterii. De menŃionat, totuşi,
că VRC poate infecta puii de găină şi fără să
producă cazurile SCE. Anticorpi faŃă de VRC au
fost decelaŃi atât la puii de găină cu SCE cât şi la
păsări normale clinic. De notat însă că, episoade
de SCE au fost relatate în Japonia şi Canada, care
nu au fost asociate cu VRC.
Caractere epidemiologice
Rinotraheita curcilor afectează, în condiŃii
naturale, curcile, îndeosebi cele în vârstă de până
la 3 săptămâni, dar şi puii de găină.
Experimental, boala s-a putut transmite şi la
bibilică şi fazan, dar nu la palmipede şi porumbel.
Sursele de infecŃie sunt reprezentate, îndeosebi,
de păsările bolnave care elimină cantităŃi mari de
virus prin secreŃiile respiratorii în timpul
strănutului. Virusul persistă în organismul
păsărilor numai câteva zile. Contaminarea se
realizează direct, prin contactul păsărilor bolnave
sau purtătoare şi eliminatoare de virus cu cele
sănătoase. Pătrunderea virusului în organism se
face în principal pe cale respiratorie, dar nu se
exclud nici căile digestivă şi transovariană,
virusul fiind detectat în oviduct la curcile a căror
producŃie de ouă era scăzută. În răspândirea
infecŃiei, se ia în considerare şi rolul pe care îl pot
deŃine păsările sălbatice şi omul, ca şi în cazul
altor paramixovirusuri. Boala are o contagiozitate
ridicată. În decurs de 9 săptămâni (după prima
semnalare) s-a răspândit pe coasta de est a
Angliei şi łării Galilor. SCE se întâlneşte mai
frecvent la găini şi la bibilici, la care morbiditatea
poate ajunge la 10%. ApariŃia şi gravitatea SCE
sunt evident dependente de condiŃiile de mediu:
suprapopulare, concentraŃii ridicate de amoniac,
praf etc.
Patogeneză
Este puŃin cunoscută. Primul loc de replicare
a virusului îl reprezintă mucoasa căilor
respiratorii, determinând inflamaŃia catarală a
acestora. Flora bacteriană de asociaŃie (Bordetella
avium, Pasteurella spp., Mycoplasma
gallisepticum) poate agrava evoluŃia bolii.
Virusul se replică şi în epiteliul uterului şi al
oviductului, fiind responsabil de tulburările
ouatului. În cazul SCE, prin afectarea Ńesutului
conjunctiv subcutanat de către virus, şi probabil
şi a urechii interne, se favorizează invazia cu E.
coli, în urma căreia rezultă simptomatologia
caracteristică.
Tabloul clinic
În rinotraheita curcilor perioada de
incubaŃie este de 12-24 ore. La păsările tinere
boala se exprimă prin strănut, jetaj iniŃial seros,
apoi mucopurulent, conjunctivită, sinuzită
infraorbitară şi edem submandibular. Vindecarea
se produce în 10–14 zile. La curcile adulte,
simptomele sunt şterse sau chiar lipsesc, dar
infecŃia poate fi asociată cu o scădere a producŃiei
de ouă cu până la 70%, precum şi cu o deteriorare
a calităŃii acestora. Morbiditatea poate ajunge la
100%, dar mortalitatea variază în limite foarte
largi (0,4 %-85%), fiind mai ridicată la tineret şi
în cazul intervenŃiei florei bacteriene de asociaŃie,
inclusiv a Mycoplasmei gallisepticum.
Sindromul capului edemaŃiat debutează
cu simptome respiratorii discrete, urmate de un
edem pronunŃat al capului. Păsările bolnave
prezintă abatere, sinuzită infraorbitară, torticolis,
opistotonus, modificări de comportament.
Obişnuit, simptomele (exceptând cele