Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

364
Boli virotice şi prionice ale animalelor
anticorpii anti-virus PPC, au prezentat o virulenŃă
redusă. Cu toate că atât genetic cât şi antigenic,
virusul PPC diferă de virusurile DVB – BM şi al
bolii border (BB) acestea au şi unele asemănări.
DiferenŃa apare mai ales pe proteina E 2 , deoarece
majoritatea anticorpilor monoclonali care
diferenŃiază virusul PPC de celelalte două
pestivirusuri (VBVD şi VBB), sunt direcŃionaŃi
faŃă de această proteină. Dimpotrivă, relaŃia
antigenică strânsă dintre virusul PPC şi celelalte
două pestivirusuri este evidenŃiată prin reacŃii
încrucişate de imunodifuzie, imunofluorescenŃă şi
mai puŃin prin teste de seroneutralizare. Anumite
tulpini de virus PPC pot determina formarea de
anticorpi neutralizanŃi faŃă de virusul diareei
virotice sau, invers, porcii pot fi parŃial imunizaŃi
faŃă de virusul PPC dacă sunt contaminaŃi cu
virus DVB - BM. Dintre antigenele comune celor
trei pestivirusuri se pare că au importanŃă mai
mare cele de pe proteina structurală NS2.3. Aici,
nivelul aminoacizilor omologi pe tulpinile de
virusul PPC şi DVB - BM, este de 70%.
VirulenŃa tulpinilor de virusul PPC izolate din
teren variază foarte mult. Unele tulpini sunt
foarte virulente şi determină o boală cu evoluŃie
acută şi mortalitate mare, în timp ce tulpinile cu
virulenŃă moderată produc în general infecŃii
subacute sau cronice. InfecŃia prenatală este
indusă de tulpinile slab virulente, care determină
o boală cu evoluŃie uşoară sau inaparentă. Aceste
tulpini slab virulente pot produce moartea
fetuşilor sau a purceilor nou-născuŃi. În cazul
tulpinilor moderat virulente, evoluŃia bolii este
influenŃată de vârsta porcilor, de statusul imun şi
de starea nutriŃională, în timp ce pentru tulpinile
foarte virulente, slab virulente sau chiar
avirulente, aceşti factori au un rol minor. Dunne,
în 1975, (citat de Van Oirschot - 68) arată că la
virusul pestei porcine, virulenŃa nu este un
caracter stabil iar exacerbarea se poate constata
după unul sau mai multe pasaje pe porc.
Virusul PPC se poate replica pe mai multe
tipuri de culturi celulare, dar cele mai folosite
sunt celulele renale de tineret porcin. Virusul se
replică numai în citoplasma celulară şi nu
produce efect citopatic. Progenii virali se obŃin la
5-6 ore de la inocularea culturilor celulare, iar
virionii sunt asamblaŃi pe membrana reticulului
endoplasmic. După asamblare, virionii trec în
cisterna reticulului endoplasmic şi apoi sunt
eliberaŃi prin exocitoză sau liză celulară (85).
Virusul poate fi adsorbit pe hematiile mai multor
specii de animale, pe bacterii, hidroxid de
aluminiu sau alte substanŃe aflate în stare
coloidală (38).
RezistenŃa virusului PPC faŃă de factorii fizici
şi chimici este moderată. Dunne, în 1975 (citat de
Moga-Mânzat - 38), arată că, la temperatura de
60ºC, virusul îşi pierde infecŃiozitatea după
numai 10 minute în timp ce la 56°C, acelaşi efect
se produce după 60 minute. Temperatura de
15ºC, virusul PPC rezistă 20 de zile iar la 22°C,
timp de 4 zile (38). În salam menŃinut la
temperaturi scăzute, rezistă peste 60 de zile iar în
carne, timp de 25-60 zile; sarea şi afumarea nu
distrug virusul iar frigul îl conservă timp
îndelungat. Virusul PPC este stabil la pH cu
valori cuprinse între 3 şi 11. În afara acestora,
este distrus rapid. Inactivarea la valori de pH mai
mici de 5 este corelată cu temperatura. Astfel, la
pH 4, perioada de înjumătăŃire este de 260 ore la
temperatura de 4°C şi de 11 ore la temperatura de
21°C (68). În dejecŃiile lichide de porcine, poate
supravieŃui timp de 2 săptămâni la temperatura de
20°C şi mai mult de 6 săptămâni la 4°C.
Eterul, cloroformul şi betapropiolactona
inactivează rapid virusul, iar ca dezinfectante, cel
mai activ este încă considerat a fi hidroxidul de
sodiu în concentraŃie de 2%. În practică, pe lângă
hidroxidul de sodiu se mai poate utiliza: aldehidă
formică 1%, carbonatul de sodiu anhidru 4% sau
cristalin 10% la care se adaugă până la 0,1%
detergent, detergenŃii ionici şi non-ionici,
iodoforii puternici 1% în acid fosforic 20%.
Caractere epidemiologice
La infecŃia naturală cu virusul pestei porcine
clasice sunt receptivi numai porcii domestici şi
sălbatici. Boala afectează porcinele indiferent de
vârstă şi sex. În funcŃie de virulenŃa tulpinilor, de
momentul infecŃiei şi de anumiŃi factori legaŃi de
macroorganism, evoluŃia poate fi gravă, uşoară
sau inaparentă. Cu toate că porcii domestici şi
sălbatici reprezintă singurele gazde şi rezervoare
naturale de virus, se pare că virusul PPC se poate
conserva şi în organismul oilor, caprelor şi
viŃeilor. Sângele acestor animale, inoculat la
porcine, poate induce boala cu sfârşit letal (59).
În condiŃii de laborator, Vechiu, încă în anul 1945
(71), a dovedit că virusul PPC este capabil să