Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

652
Boli virotice şi prionice ale animalelor
caracteristice unei boli sistemice grave. În SNC,
infecŃia implică neuronii, dar şi plexurile coroide,
ependimul şi meningele. Murphy şi col. (21)
consideră că encefalita produsă de alfavirusuri
este realizată pe una sau mai multe dintre
următoarele rute:
1) difuzarea pasivă a virusului prin endoteliul
capilarelor, spre SNC;
2) replicarea virusului în celulele endoteliului
vascular şi eliberarea acestuia în parenchimul
SNC;
3) invazia lichidului cerebrospinal, cu
infectarea plexului coroid şi ependimului;
4) transportul virusului cu ajutorul
limfocitelor şi monocitelor, care pot migra în
parenchimul SNC.
Odată ajuns în parenchimul cerebral, nu
există impedimente de ordin anatomic sau
fiziologic în calea virusului, pentru a invada
întregul SNC.
Tabloul clinic
La cabaline, după o scurtă perioadă de
incubaŃie, care durează câteva zile, se instalează o
stare febrilă pasageră, cu anorexie şi depresie.
Cel de al doilea puseu febril este însoŃit de
simptomatologie neurologică exprimată prin
semne tipice de encefalită. Animalul manifestă
anxietate, atitudine anormală a capului şi buzelor,
mers vaccilant, în manej, dromomanie,
împingerea capului în obstacole, fotofobie,
disfagie, diplopie. În stadiul terminal al bolii
intervin paralizii şi uneori convulsii (19).
Encefalita ecvină de est este o boală cu evoluŃie
scurtă, de cca. 10-14 zile, în multe cazuri fatală.
La caii din focarele epizootice, rata mortalităŃii se
situează între 50 şi 100% (23). Animalele care
supravieŃuiesc păstrează sechele neurologice
pentru restul vieŃii.
Tabloul morfopatologic
AbsenŃa leziunilor macroscopice este tipică
encefalitelor produse de alphavirusuri (21, 33).
La cal, în unele cazuri este observată o uşoară
congestie meningeană. Leziunile microscopice
sunt diseminate în întregul SNC, oferind
oportunităŃi de diagnostic. Este evident răspunsul
inflamator implicând substanŃa cenuşie. Se
constată infiltrare perivasculară şi interstiŃială cu
celule limfocitare şi leucocite polimorfonucleare,
edem interstiŃial, degenerare şi necroză neuronală
(23, 26) prezenŃa unor incluziuni specifice
intranucleare (1), glioză focală sau difuză (14),
neuronofagie şi lichefierea neuropilului (30).
Aspectul leziunilor depinde de gravitatea infecŃiei
şi de durata evoluŃiei neurologice a bolii.
Diagnostic
Virusul EEE poate fi izolat în mod constant
din probe de creier, de la animale a căror evoluŃie
a bolii a fost mai lungă de 5 zile. Întrucât viremia
este pasageră, şansele izolării virusului din sânge
sunt limitate (21). Sistemul cel mai sensibil este
reprezentat de şoarecele nou-născut inoculat
intracranian, care manifestă simptomatologie
nervoasă după 3-10 zile (27). Sunt folosiŃi şi
embrionii de găină în a 6-a - 8-a zi de incubaŃie,
inoculaŃi în sacul vitelin şi incubaŃi din nou 7 zile.
Moartea embrionilor survine, în cele mai multe
cazuri, la 2-4 zile post-inoculare. Puii de găină
după eclozionare sunt, de asemenea, sensibili.
Din motive practice, este preferată izolarea
virusului pe o serie de culturi de celule, în care
produce un pronunŃat efect citopatic. Cele mai
uzuale sisteme sunt culturile de fibroblaste
embrionare de pui de găină şi raŃă, culturile
celulare de rinichi de maimuŃă africană (VERO),
din rinichi de pui de hamster (BHK-21) şi rinichi
de iepure (34). După inoculare, culturile sunt
incubate 7 zile, urmând apoi un pasaj orb.
Culturile în care este observat efectul citopatic
sunt congelate. Lichidul obŃinut după
decongelarea culturilor este folosit pentru
identificarea virusului. Izolatele sunt identificate
prin teste de neutralizare, imunoenzimatice sau
de fixare a complementului. Când este suspectată
prezenŃa mai multor tipuri de virus, identificarea
este realizată prin testul de neutralizare în
prezenŃa anticorpilor monoclonali (34). Acidul
nucleic viral a fost identificat în organismele
ŃânŃarilor şi vertebratelor gazde, prin reacŃia în
lanŃ polimerazică (PCR). Serologia reprezintă
metodologia uzuală de diagnostic în timpul vieŃii
animalului. Confirmarea diagnosticului se
realizează atunci când titrul anticorpilor creşte
sau scade de 4 ori, în probe de seruri-pereche,
prelevate la interval de 10-14 zile. Testele
frecvent utilizate sunt inhibarea hemaglutinării
(IHA), testul imunoenzimatic de captură pentru
IgM şi testul de fixare a complementului (RFC).