Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

76
Boli virotice şi prionice ale animalelor
limfocite. Boala are un caracter sezonier,
întâlnindu-se mai ales toamna şi la începutul
iernii. Forma respiratorie este mult mai frecventă
decât cea abortigenă (Vasiu, 1998). În efectivele
contaminate, rinopneumonia se menŃine
staŃionară, apărând anual la caii tineri (4).
Avortul cu virus al iepelor se înregistrează la
30-120 zile după forma respiratorie, poate
cuprinde până la 45-50% din femelele gestante în
decurs de 45-60 de zile. În crescătoriile puternic
infectate avorturile sunt mai rare, cu toate că în
fiecare an mânjii prezintă forma respiratorie.
Anchetele serologice arată că femelele gestante
se reinfectează în cursul unei noi enzootii şi astfel
rezistenŃa lor creşte în fiecare an. Cele mai grave
endemii de avort survin în efective care nu au
fost afectate de forma respiratorie, de mai mulŃi
ani. Această ultimă situaŃie determină o anumită
periodicitate a endemiilor, cu frecvenŃă mai mare
a avorturilor la un interval de trei ani.
Patogeneză
Virusul, pătruns în organism prin una din
căile enunŃate, se multiplică în primul rând la
poarta de intrare, după care pătrunde în circulaŃia
sanguină. După faza de viremie, care corespunde
perioadei de hipertermie şi leucopenie, virusul
afectează aparatul respirator şi alte Ńesuturi şi
organe, inclusiv uterul, anexele fetale şi chiar
fetusul, producând în final avort. InfecŃia
fetusului pare a fi foarte lentă, întrucât avortul are
loc numai după 1-4 luni de la apariŃia formei
respiratorii. Fetuşii sub vârsta de 120 de zile, nu
par să reacŃioneze la infecŃie. S-a stabilit, că
iepele care posedă un titru ridicat de anticorpi
neutralizanŃi rămân susceptibile la reinfecŃia pe
calea mucoaselor respiratorii şi pot apoi să
avorteze. Acest fapt lasă să se presupună că
există un mod de vehiculare a virusului de la
mucoasa respiratorie până la uter, care îi permite
să scape acŃiunii anticorpilor circulanŃi. Se pare
că virusul din sânge, apărut după administrarea
nazală sau subcutană, este asociat cu elementele
albe ale sângelui. Situarea lui intracelular face, cu
multă probabilitate, ca el să scape acŃiunii
neutralizante a anticorpilor.
Mecanismul tulburărilor nervoase este mai
complex. La cai, în contrast cu alte specii,
tulburările nervoase nu sunt rezultatul infecŃiei
SNC cu virusurile herpetice, ci al vasculitelor,
trombozelor arterelor şi venelor (cu ischemia
creierului şi măduvei spinării) ca şi formării
complexelor imune, respectiv antigen EHV-1-
anticorpi (1).
Trecerea prin boală conferă o imunitate care,
în forma respiratorie, nu depăşeşte 4-5 luni, în
timp ce în forma abortigenă poate persista,
uneori, timp de mai mulŃi ani. Cu toate acestea,
au fost observate cazuri în care iepele au avortat
timp de câŃiva ani în şir.
Tabloul clinic
Se recunosc două forme clinice:
rinopneumonia şi avortul cu virus al iepelor.
Rinopneumonia infecŃioasă ecvină (forma
respiratorie). După o perioadă de incubaŃie de 2-
10 zile, până la 1-2 luni, boala debutează printr-o
fază de invazie virală, fără semne caracteristice:
hipertermie 40-41°C, abatere, inapetenŃă,
congestia mucoaselor oculară şi nazală, uneori cu
nuanŃă subicterică, şofranie. După 2-3 zile apare
rinita catarală, tradusă prin jetaj bilateral
abundent, iniŃial cu caracter mucos, apoi
mucopurulent, însoŃită de limfonodită
submaxilară. Aceasta reprezintă forma tipică de
rinopneumonie, care are o durată de 10-15 zile şi
se termină obişnuit prin vindecarea spontană,
completă, cu condiŃia, ca pe toată durata evoluŃiei
bolii, animalele să fie scoase din producŃie şi
Ńinute în condiŃii de igienă corespunzătoare. În
efectiv se găsesc însă, întotdeauna, şi cazuri la
care procesul infecŃios progresează şi afectează şi
căile respiratorii mai profunde, generând
penumonie lobulară apicală, bronhopneumonie,
pleuropneumonie, cu tot cortegiul simptomatic
corespunzător (febră, dispnee, suflu tubar,
matitate în zonele densificate, raluri etc.), cu
înrăutăŃirea stării generale, urmată de moarte. În
cursul acestei forme grave, la 30% din animalele
bolnave se constată edemul şi sensibilitatea
tecilor tendinoase şi articulare sau inflamaŃia
catarală a tubului digestiv. Deseori, această formă
de rinopneumonie, se complică prin intervenŃia
germenilor de infecŃie secundară, determinând
sinuzite purulente, faringită, inflamaŃia pungilor
guturale cu supuraŃia limfonodurilor regionale.
Uneori, mai ales la sfârşitul epidemiilor, se
întâlnesc tulburări cardiace, ale sistemului nervos
(paralizii faciale, ale sfincterelor, ale membrelor,
poziŃii anormale ale capului, nistagmus), ale