Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

398
Boli virotice şi prionice ale animalelor
1956, când etiologia bolii nu fusese încă elucidată
şi când acele diferenŃe s-au putut datora
confuziilor de diagnostic cu alte boli,
asemănătoare clinic. Pentru acest motiv, în
descrierea de faŃă vor fi omise acele diferenŃe.
Perioada de incubaŃie în IE este de 1-10 zile,
cu o medie de 4-6 zile.
Primele simptome sunt starea de abatere,
oboseala şi reducerea apetitului. Concomitent,
temperatura corpului creşte la 40-41ºC sau chiar
la 41,5ºC, menŃinându-se ridicată pe parcursul a
24-48 ore, dar în unele epidemii, febricitările au
durat 10-14 zile. În timp ce sunt febrile animalele
prezintă inapetenŃă, prostraŃie, adinamie,
tahipnee, tahicardie, uneori frisoane şi o tuse la
început uscată, apoi grasă şi dureroasă, care poate
persista 1-3 săptămâni, ca urmare a catarului
căilor respiratorii. Tot din această cauză apare
jetajul seromucos, apoi mucopurulent însoŃit de
jenă în respiraŃie. Nu se produce o inflamaŃie
remarcabilă a limfonodurilor submandibulare, dar
acestea se dovedesc a fi dureroase la palpare (11).
Mucoasa conjunctivală şi nazală sunt
congestionate, iar mai târziu inflamate, cu secreŃii
seromucoase sau mucopurulente. Mai rar se pot
observa tremurături musculare, mai ales în
regiunea grebănului, precum şi edemul
pleoapelor şi buzelor.
În timpul bolii nu apar modificări
hematologice sau biochimice caracteristice, dar
cel puŃin în unele cazuri, leucocitoză şi creşterea
VSH-ului se poate constata.
Dacă sunt lăsate în repaus, marea majoritate a
animalelor se vindecă complet, în decurs de 1-2
săptămâni, în absenŃa oricărui tratament, deşi, o
tuse uşoară poate să persiste încă câteva
săptămâni.
În unele cazuri, dacă animalele nu sunt
scutite de eforturi sau sunt întreŃinute în condiŃii
neigienice, se poate ajunge la complicaŃii
bacteriene cu producerea de traheobronşite sau
bronhopneumonii cronice, cu simptomatologia
caracteristică acestora. Un element important de
diagnostic diferenŃial clinic este acela că IE nu
este în mod curent o boală abortigenă (9).
Modificări morfopatologice
În rarele cazuri letale de IE, sau la caii
sacrificaŃi în timpul formei acute de boală, se pot
găsi la autopsie: catarul căilor respiratorii,
pleurită şi pneumonie interstiŃială, limfadenită
regională, edem al Ńesutului subcutan,
epanşamente în cavităŃile seroase, hemoragii pe
mucoase şi seroase, miocardită interstiŃială.
În formele complicate prin infecŃii secundare
pot să se instaleze şi leziuni inflamatorii
caracteristice florei bacteriene supraadăugate.
Diagnostic
De cele mai multe ori, diagnosticul IE nu
comportă dificultăŃi, simptomele şi caracterele
epidemiologice ale bolii fiind concludente, mai
ales dacă se cunoaşte că în zonă evoluează IE.
Mai dificil este dacă diagnosticul trebuie pus la
primul sau primele focare din zonă şi, mai ales la
debutul bolii, când încă nu s-au acumulat
suficiente date definitorii.
Principalele boli care trebuie avute în vedere
la diagnosticul diferenŃial sunt: rinopneumonia
ecvină, arterita ecvină, pleuropneumonia
contagioasă a calului, adenovirozele ecvine, dar
şi gurma şi bronhopneumonia mânjilor.
Principalele elemente distinctive ale IE faŃă
de alte afecŃiuni respiratorii ale solipedelor, în
formele de evoluŃie tipică sunt: caracterul
exploziv cu morbiditate foarte ridicată, evoluŃia
acută şi febrilă 6-7 zile (cu posibilitatea
persistenŃei tusei 3-4 săptămâni), uşor jetaj nazal
(doar seros) şi uşoară limfonodită cranială
neabcedantă, dar de regulă fără conjunctivită şi
fără tulburări respiratorii, cu excepŃia tusei, care
este la început puternică şi uscată dar în final
putând să devină grasă.
Nu trebuie pierdut din vedere însă că IE poate
să evolueze uneori, în acelaşi efectiv, simultan cu
alte afecŃiuni respiratorii ale solipedelor, ceea ce
complică sarcina diagnosticianului.
În astfel de situaŃii, ca şi în toate cazurile
când diagnosticul se cere a fi stabilit cu
certitudine la începutul unei epidemii, este strict
necesar să se apeleze la diagnosticul de laborator.
Acesta constă, în principiu, din izolarea şi
identificarea virusului din secreŃii nazale sau din
lavaje nazofaringiene recoltate de la animale
bolnave. De la cadavre se vor recolta fragmente
de pulmon. Cel mai bine, izolarea virusului IE se
poate face pe ouă embrionate de găină, în a10-a
zi de incubaŃie. Inocularea se face