Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

190
Boli virotice şi prionice ale animalelor
mucoasa nazală, în jurul narinelor, pe bot şi mult
mai rar, pe mucoasa conjunctivală sau genitală.
În localizarea podală, leziunile eruptive se
formează la nivelul chişiŃei, determinând o
sensibilitate locală crescută şi şchiopături,
aspectul leziunilor fiind de ariceală.
La iepele gestante sunt posibile avorturile,
avortonii prezentând leziunile de variolă
generalizată. Nu există tratament specific sau
produse imunologice. La caii bolnavi se aplică
local soluŃii şi unguente cu substanŃe antiseptice,
caii bolnavi se izolează de cei sănătoşi şi se
previne difuzarea infecŃiei prin măsuri igienice.
9.1.3. VARIOLA FELINELOR
(Felinepox, Catpox – engl.)
Deşi nu este o boală frecventă, variola a fost
observată în multe zone de pe glob, la diverse
specii de feline, domestice sau sălbatice, (leu,
puma, pantera, jaguarul etc.) aflate în captivitate,
în grădini zoologice sau în libertate. Dintre
acestea, pisicile, în special cele care circulă libere
în comunităŃile rurale, par să fie cel mai frecvent
afectate şi în acelaşi timp sunt considerate şi unul
din principalele rezervoare de virus variolic bovin
pentru alte specii, inclusiv pentru om, dar în mod
deosebit pentru bovine (8, 36).
Nu este încă definitiv stabilit dacă agentul
etiologic al variolei felinelor este un
orthopoxvirus distinct şi specific acestora, dar
înrudit îndeaproape cu virusul Cowpox sau este
chiar virusul Cowpox. În orice caz, în ultimul
raport al ICTV (59) nu a fost inclus nici un virus
variolic specific felinelor, dar se menŃionează
felinele, printre animalele receptive la virusul
variolei bovine.
În prezent, se pare că rozătoarele sunt
principalul rezervor natural pentru virusul
variolei bovine, felinele îmbolnăvindu-se în
special prin consumul rozătoarelor infectate (21).
De obicei incidenŃa este scăzută, rezumânduse
la cazuri izolate sau mici endemii.
Au fost descrise două forme clinice de
variolă la pisică: cutanată şi respiratorie.
ErupŃia cutanată se observă iniŃial sub formă de
papule pe membre şi pe cap, peribucal şi
periocular, dar după câteva zile apar şi în alte
regiuni corporale, mucoasele bucală şi
conjunctivală nu sunt exceptate. În cazul
erupŃiilor mai grave, leziunile papuloase, iniŃial
circulare şi de consistenŃă fermă, cu diametrul de
2-5 mm, suferă în continuare un proces de
pustulizare şi apoi de crustizare cu evoluŃie spre
vindecare sau, din contră, de ulcere sau de
inflamare necrotico-purulentă, circumscrisă sau
difuză.
Forma respiratorie este mult mai gravă şi se
manifestă prin anorexie, febră, dispnee,
conjunctivită, tuse şi respiraŃie bucală, cu sfârşit
letal în majoritatea cazurilor, în termen de mai
puŃin de o săptămână. La autopsia pisicilor cu
formă respiratorie, mucoasa laringiană, traheală
şi bronhială apar hiperemiate, presărate cu
peteşii, uneori cu leziuni eruptive veziculoase şi
sunt acoperite cu o secreŃie fibrinoasă, spumoasă.
Leziunea dominantă este de bronhopneumonie
fibrinonecrotică acompaniată frecvent de pleurită
şi peritonită serofibrinoasă, cu acumularea de
cantităŃi acceptabile de exsudat serofibrinos în
cavităŃile pleurale şi peritoneale (53).
Histologic, în celulele epiteliale se pot
evidenŃia uşor incluzii intracitoplasmatice
eozinofilice, de tip A. Aceleaşi incluzii pot fi
evidenŃiate şi prin microscopie electronică.
În afară de cele două metode de mai sus,
diagnosticul de variolă la feline mai poate fi pus
şi prin izolarea virusului pe culturi celulare de
origine felină sau pe ouă embrionate, ca şi prin
transmitere experimentală la şoarece, şobolan sau
iepure.
Nu există mijloace specifice nici pentru
tratament şi nici pentru profilaxie. Se face un
tratament simptomatic şi de susŃinere, iar
antibioticele cu spectru larg se recomandă pentru
a preveni agravarea bolii. Corticosteroizii sunt
total contraindicaŃi.
Tratamentul pisicilor bolnave se face în
condiŃii de izolare, cu măsuri corespunzătoare de
prevenire a difuzării virusului la alte specii de
animale, feline, rozătoare, alte specii receptive,