Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

InfecŃii produse de virusuri din fam. Orthomyxoviridae 397
A/equine/Miami/1/63, cunoscute şi sub
denumirile prescurtate de H7N7 şi H3N8 sau de
virusurile gripale ecvine A1 şi respectiv A2.
În cadrul subtipului A2 pot să apară, în
decursul evoluŃiei unei epidemii de gripă ecvină
unele modificări genetice minore (mutaŃii genice
punctuale), datorită cărora noua variantă creată
poate să se sustragă, cel puŃin parŃial, acŃiunii
specifice a anticorpilor unor animale care au
suferit în ultima vreme (luni, ani) infecŃii cu
tulpina de virus gripal originară.
Între diferitele subtipuri, variante şi chiar
tulpini de virusuri gripale ecvine pot exista
diferenŃe de patogenitate, uneori importante.
Modificările antigenice minore, care se
traduc prin modificări ale structurii proteinelor de
suprafaŃă ale virusului, se produc continuu în
natură, din care cauză, la un anumit moment, în
diverse zone geografice pot să evolueze simultan
infecŃii cu tulpini întru câtva diferite antigenic, de
virusurile gripale ecvine ale subtipului ecvin A2,
ceea ce explică menŃinerea susceptibilităŃii (chiar
dacă numai parŃială) a efectivelor de cai, faŃă de
virusurile gripale, observată în unele situaŃii (11).
Caractere epidemiologice
La infecŃia naturală sunt receptive numai
solipedele, indiferent de vârstă, rasă sau sex, dar
evoluŃia bolii este, de cele mai multe ori, mai
gravă la tineretul în vârstă de până la 2 ani.
Sursele de infecŃie primare sunt reprezentate
de animalele bolnave, convalescente sau trecute
prin boală, care mai elimină timp de câteva luni
virusul prin toate secreŃiile şi excreŃiile, ceea ce
face ca boala să se transmită cu multă uşurinŃă
prin contact direct. Transmiterea prin intermediul
surselor secundare (furaje, apă, obiecte
contaminate) a fost semnalată de asemenea, dar
acestea nu constituie modalităŃi obişnuite de
transmitere ale bolii, dată fiind rezistenŃa scăzută
a virusului în mediul ambiant.
Pătrunderea virusului în organism se
realizează obişnuit pe cale respiratorie dar se
poate produce şi pe cale digestivă sau
transcutanată, prin intermediul artropodelor
hematofage.
IE se caracterizează printr-o contagiozitate
deosebit de mare, având în mod obişnuit o
evoluŃie de tip epidemic sau chiar pandemic. În
decurs de numai câteva săptămâni, IE se poate
extinde cuprinzând toate sau aproape toate
solipedele de pe un teritoriu ca cel al Ńării noastre.
Difuzarea de la un efectiv la altul de solipede
poate fi întârziată uneori de anumiŃi factori:
distanŃe mari, căi de acces puŃin accesibile,
anumiŃi factori economici, sezonul cald, existenŃa
unor anticorpi reziduali după o altă epidemie,
virulenŃa scăzută a tulpinii de virus etc., dar
difuzarea în cadrul unui efectiv infectat se face cu
mare viteză, astfel că în decurs de numai câteva
zile practic toate animalele cohabitante (95-
100%) pot deveni infectate, majoritatea lor
exprimând şi clinic boala, prin simptome mai
mult sau mai puŃin intens exprimate. De obicei,
incidenŃa îmbolnăvirilor, într-un efectiv mai mare
de cai, atinge un prag maxim după o săptămână,
ultimele cazuri înregistrându-se după 21-28 zile
(11).
Trecerea prin boală este urmată de o
imunitate solidă şi de lungă durată - în medie 10-
12 ani - ceea ce asigură o periodicitate a revenirii
epidemiilor de IE la intervale cel puŃin la fel de
mari dar de regulă mai îndelungate. În Ńara
noastră, după marea epidemie din 1968 a urmat o
alta, în 1979-1980, după care a îmbrăcat o alură
endemică. O nouă veritabilă epidemie de gripă
ecvină va mai putea apărea numai dacă, şi numai
după ce un nou subtip de virus va apărea, prin
„antigenic shift”, respectiv o nouă tulpină,
suficient de mult diferită antigenic de subtipul
ecvin A2, pentru a putea eluda imunitatea
specifică conferită populaŃiilor de solipede
infectate cu A2. În intervalele dintre două valuri
epidemice, virusul se poate menŃine o vreme,
într-un teritoriu, sub formă de mici endemii la
tineretul cabalin născut după stingerea ultimei
epidemii, imprimând mersului în continuare a
epidemiei un caracter atipic.
Sezoanele umede şi reci, în special toamna,
predispun la îmbolnăvirea cu virusul IE în mai
mare măsură decât alte sezoane, dar IE poate să
apară şi să se manifeste în orice sezon.
Tabloul clinic
Manifestările clinice ale IE observate şi în
cursul ultimelor două valuri epidemice din
Europa nu sunt diferite, dar diferă în unele
privinŃe de descrierile făcute bolii înainte de anul