Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

170
Boli virotice şi prionice ale animalelor
Enterita virotică a nurcilor produce pierderi economice
prin mortalitate ridicată la pui, ce poate ajunge chiar la 90%, şi
prin deprecierea blănurilor.
Etiologie
EVN este produsă de un virus din familia
Parvoviridae, genul Parvovirus, ce conŃine ADN,
cu dimensiuni de 20-25 nm. Este înrudit antigenic
cu virusul panleucopeniei feline, considerat o
mutantă a acestuia, adaptată la nurcă (106, 113).
Virusul prezintă o rezistenŃă ridicată la factorii de
mediu. În Ńările scandinave, iarna, îşi menŃine
viabilitatea 5-10 luni pe cuştile necurăŃate şi
nedezinfectate (3), iar în organele şi fecalele
congelate, timp de peste un an. Este foarte
sensibil la uscăciune. Vara rezistă numai dacă
este protejat de substanŃe organice sau în solurile
umede (123). Rezistă la acŃiunea eterului,
cloroformului, bilei şi glicerinei 50%. Fierberea îl
distruge instantaneu, temperatura de 80°C în 20
minute, cea de 60°C într-o oră, pe când formolul
0,5%, hidroxidul de sodiu şi potasiu, la
temperatura camerei, îl distrug numai după 24 de
ore.
Se cultivă în culturi celulare de splină, cord şi
rinichi de pisică, nurcă şi dihor.
La infecŃia experimentală sunt receptive
nurcile, ratonii şi sconcşii, cu simptome
gastrointestinale numai la primele două specii,
care prezintă şi titru ridicat de anticorpi în sânge.
La sconcşi, infecŃia este subclinică, cu titru scăzut
de anticorpi (8).
Caractere epidemiologice
Sunt receptive nurcile şi ratonii, primele
indiferent de vârstă sau varietate, în unităŃile în
care apare pentru prima dată. În cele în care a mai
evoluat, se manifestă mai ales la tineret, după
înŃărcare şi separarea de mame.
Prin examene serologice s-au evidenŃiat
anticorpi specifici şi la unele animale sălbatice
(vulpe, raton, sconcs şi coiot) din Canada (8, 10,
29).
Sursele primare de infecŃie sunt reprezentate
de animalele bolnave sau trecute prin boală, care
elimină virusul prin diverse secreŃii şi excreŃii.
Sursele secundare sunt: furajele, apa, diferite
obiecte (cuşti, hrănitori, adăpători), păsări
sălbatice etc. contaminate.
Calea de infecŃie obişnuită este cea digestivă.
Transmiterea bolii se face prin contact direct sau
indirect, prin sursele secundare. Primele cazuri de
boală apar la tineret, la puii tineri şi slab
dezvoltaŃi, la cei înŃărcaŃi şi apoi la nurcile adulte.
Enterita virotică evoluează endemic,
începând cu 1-2 cazuri de mortalitate la pui, în
lunile iunie-iulie, pentru ca în august-septembrie
să aibă loc o difuzare intensă în unitate, cu
mortalitate de 10-80%. Sezonicitatea bolii este
dată de prezenŃa tineretului foarte receptiv,
precum şi de existenŃa unor posibilităŃi de
difuzare, cum sunt: nurcile cu forme subclinice şi
purtătoare, cu ocazia mişcărilor de efective, în
timpul înŃărcării, redistribuirea furajelor
neconsumate etc. IniŃial, evoluŃia este cronică,
pentru ca în timp scurt să devină acută, prin
vectorii animaŃi (artropode, păsări sălbatice,
rozătoare mici), precum şi neanimaŃi (praf luat de
vânt, curenŃi de aer, vehicule, încălŃămintea
personalului etc.).
Transmiterea bolii între unităŃi are loc, în
primul rând, prin animalele adulte (reproducători)
cu forme subclinice şi prin intermediul păsărilor
sălbatice (ciori, grauri). Cuştile şi padocurile
insuficient dezinfectate reprezintă una din căile
frecvente de transmitere a infecŃiei de la o serie la
alta.
Mortalitatea este de 50-80% la tineretul sugar
şi de 30-35% la adulte.
Patogeneză
În urma infecŃiei pe cale bucală, virusul,
având o afinitate pentru intestinul subŃire şi,
îndeosebi pentru Ńesuturile cu mitoză accentuată,
ajunge în sistemul limfatic local, unde se
multiplică, trecând apoi în epiteliul intestinal,
determinând distrugerea vilozităŃilor intestinale.
De aici, prin limfocitele din sânge şi limfă,
ajunge în toate organele şi Ńesuturile organismului
şi, în primul rând, în limfonodurile mezenterice,
splină şi ficat.
Enterita virotică se complică frecvent cu
colibaciloza, salmoneloza, enterotoxiemia cu
C. perfringens, pasteureloza, precum şi cu alte
infecŃii bacteriene secundare (128).
Tabloul clinic
Perioada de incubaŃie este de 4-8 zile. Boala
evoluează supraacut, acut şi cronic.