Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

352
Boli virotice şi prionice ale animalelor
vertebrată (toate stadiile), în timp ce altele cad,
năpârlesc şi apoi găsesc o altă gazdă pe care o
parazitează. În transmiterea flavivirusurilor sunt
implicate căpuşele din genurile Ixodes,
Dermacentor şi Haemaphysalis, care joacă un rol
dublu, de rezervor natural al virusurilor şi de
vectori. Ciclul natural al virusurilor include, în
afara căpuşelor, mamifere sălbatice mici, (mai
ales rozătoare) şi mamifere domestice precum
taurinele, ovinele, caprinele, cabalinele, şi
carnasierele, care se contaminează prin înŃepătura
căpuşelor şi care au rol de multiplicatori ai
virusurilor. La rândul lor, aceste specii de
animale pot transmite virusul altor căpuşe, care se
hrănesc cu sângele infectat. Oamenii sunt
contaminaŃi prin înŃepătura căpuşelor sau prin
consumul laptelui provenit de la animale infectate
(vaci, oi, capre). Viremia primară are loc în
nodurile limfatice, apoi în celelalte organe interne
(splină, ficat, rinichi, miocard, SNC).
InfecŃia cu această categorie de virusuri
produce o varietate de boli, care se manifestă prin
febră, artralgie, encefalită şi/sau febră
hemoragică. EvoluŃia bolii este influenŃată atât de
activitatea virusului, cât şi de factorii specifici
gazdelor (vârstă, sex, pre-expunerea sau
expunerea simultană la acŃiunea altor agenŃi
patogeni). A fost incriminată şi susceptibilitatea
genetică a populaŃiilor umane, dar genele
implicate încă nu sunt cunoscute.
Tabloul clinic
La animale, infecŃia cu flavivirusurile de
căpuşă este inaparentă, prezenŃa acesteia fiind
stabilită în zonele endemice, prin anchete
serologice. InfecŃiile experimentale s-au soldat, în
unele cazuri şi mai ales la animale tinere (miei,
iezi), cu viremie importantă şi semne clinice de
encefalită, cu sfârşit letal. În zonele endemice,
oamenii fac infecŃii exprimate clinic sau
subclinic. InfecŃia produsă prin consumul laptelui
infectat are caracter familial, cu evoluŃie mai
gravă la copii.
Atunci când se manifestă clinic, boala are
aspectul meningoencefalitei tipice, care
evoluează rareori letal, dar care poate produce
sechele neurologice pentru tot restul vieŃii.
Tabloul morfopatologic
Leziunile macroscopice şi microscopice nu
sunt patognomonice. Este menŃionată frecvent
prezenŃa unei diateze hemoragice generalizată.
Celelalte leziuni depind de evoluŃia fiecărui caz
în parte.
Diagnostic
Virusurile encefalitice de căpuşă au fost
izolate din sângele bolnavilor, prin inoculare la
animale de laborator (şoarece, cobai, hamster,
iepure) sau pe diverse sisteme de culturi de
celule, maniera de lucru fiind cea comună
flavivirusurilor. Identificarea virusurilor a fost
realizată prin teste de seroneutralizare. Conversia
serologică a fost demonstrată prin teste de
seroneutralizare (SN), fixare a complementului
(RFC), inhibare a hemaglutinării (IHA) şi
imunoenzimatice (ELISA). Înrudirea antigenică a
acestor virusuri complică diagnosticul serologic,
prin reacŃiile încrucişate care se pot obŃine. De
aceea, în vederea individualizării acestor virusuri,
au fost folosite tehnici serologice de fineŃe, care
folosesc anticorpi monoclonali şi teste genetice
de secvenŃializare a nucleotidelor.
Prognostic
Este favorabil, dar este influenŃat în mare
măsură de factorii ecologici şi individuali.
Profilaxie şi combatere
Măsurile de profilaxie generală sunt
direcŃionate spre combaterea insectelor
hematofage şi a rozătoarelor. Pentru oamenii din
zonele de risc, este obligatorie consumarea
exclusivă a laptelui bine fiert sau pasteurizat.
Măsurile de protecŃie au în vedere posibilitatea de
contaminare a personalului din laboratoare.
Pentru oameni, în Europa şi Asia de Est au
fost preparate vaccinuri monovalente sau
polivalente, din tulpinile de virus izolate în
zonele endemice, care sunt folosite pentru
categoriile de risc. Formele comerciale ale
acestor vaccinuri sunt însă foarte scumpe.