Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

342
Boli virotice şi prionice ale animalelor
Izolarea virusului de la caprine şi taurine este
mai dificilă, prezenŃa infecŃiei fiind stabilită, de
cele mai multe ori, prin examene serologice.
Prognostic
În EIO prognosticul este, în general, grav la
oi şi deosebit de grav pentru mieii din focarele
epizootice.
Profilaxie şi combatere
În zonele endemice, rezultate mulŃumitoare
pot fi obŃinute numai cu ajutorul imunoprofilaxiei
specifice. Este folosit un vaccin preparat din
tulpini de virus inactivate cu formalină, care
conferă o imunitate durabilă, pentru câŃiva ani.
Vaccinul este administrat în două doze, la
interval de 2-3 săptămâni. Oile gestante sunt
vaccinate în ultimul trimestru al gestaŃiei, pentru
a transmite imunitatea pasivă progenilor. Mieii
sunt vaccinaŃi primăvara şi toamna, cu o lună
înaintea perioadelor de activitate intensă a
căpuşelor. Măsurile de profilaxie generală se
referă la evitarea regiunilor puternic infestate cu
Ixodes ricinus. Pentru animalele din aceste zone,
se recomandă tratamentul acaricid, prin îmbăiere
sau vaporizare cu substanŃe insecticide, urmat de
vaccinare.
InfecŃia cu virusul encefalomielitei
infecŃioase a ovinelor la oameni
Virusul EIO se transmite la oameni,
producând unul sau mai multe dintre următoarele
sindroame: îmbolnăvire de tip gripal, encefalită
bifazică, o boală asemănătoare poliomielitei,
febră hemoragică. Contaminarea omului se poate
realiza prin contactul cu materialul infecŃios, pe
cale aerogenă sau cutanată şi, mai rar, prin
înŃepătura căpuşelor. InfecŃiile au fost descrise
mai ales la ciobani şi la lucrătorii din abatoare şi
laboratoare. Consumul laptelui de la oi şi capre
infectate poate reprezenta pentru oameni o
posibilitate de contaminare cu virusul
encefalomielitei infecŃioase a ovinelor.
18.1.2. ENCEFALITA JAPONEZĂ
(Japoneze Eencephalitis – engl.)
Encefalita japoneză (EJ), numită şi
encefalita japoneză B este o boală virotică
evolutivă produsă de un virus din fam.
Flaviviridae, genul Flavivirus, transmis prin
ŃânŃari. Virusul encefalitei japoneze este patogen
pentru ecvine şi oameni, cărora le produce leziuni
şi manifestări clinice de encefalită şi pentru
porcine, la care produce cu precădere avort şi
mortalitate neonatală.
Istoric, răspândire geografică şi
importanŃă
Encefalita japoneză a fost identificată clinic în Japonia în
anul 1871 (61), cu un puseu epidemic major şi mortalitate
ridicată în 1924 (34). Virusul a fost identificat pentru prima
dată de Hayashi, în anul 1938, în creierul unui om răpus de
boală şi la ŃânŃarul Culex tritaeniorhynchus (34). În afara
Japoniei, focare de encefalită japoneză au fost descrise în mai
multe zone din regiunile tropicale şi temperate: China, Vietnam,
Tailanda, Cambodgia, India, Nepal, Sri-Lanka, Filipine şi în
Rusia Orientală. Boala are o importanŃă deosebită şi pentru
crescătoriile de porcine, în care sunt înregistrate importante
pagube economice prin avorturi şi mortalitate neonatală. La
oameni, cazurile clinice pot avea sfârşit letal în proporŃie
însemnată, 20 - 50% (42, 78).
Etiologie
Virusul EJ are un aspect sferoid, cu înveliş
rugos, simetrie poliedrică şi diametrul de 40-60
nm. Nucleocapsida este icosaedrică, având
diametrul de 25-30 nm. Genomul conŃine o
moleculă de ARN monocatenar, cu polaritate
pozitivă. Virusul se multiplică in vitro pe creier
de şoarece nou-născut şi pe culturi de celule,
precum culturile embrionare de pui de găină,
BHK-21 şi linia celulară de ŃânŃar C6/36. Din
punct de vedere antigenic, este diferit de
virusurile encefalitice americane, dar înrudit cu
alte virusuri din fam. Flaviviridae. Este sensibil
la variaŃiile de temperatură, la acŃiunea enzimelor
proteolitice, a eterului şi cloroformului şi la valori
de pH mai mici de 7 şi mai mari de 10 (39).
Caractere epidemiologice şi
patogeneză
Virusul encefalitei japoneze este întreŃinut în
ciclul natural pe păsări sălbatice şi pe ŃânŃarii
subgenului Culex, speciile tritaeniorhynchus,