Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Cap. 8
InfecŃii produse de
virusuri din fam.
Polyomaviridae
V. Secaşiu
Virusurile din genul Polyomavirus fac parte
din familia, nou creată, Polyomaviridae, familie
desprinsă, în 1999, din familia Papovaviridae.
Denumirea provine de la caracteristica principală
a acestor virusuri, de a produce tumori (gr. polys
= numeros, mult; oma = umflătură, cu
semnificaŃie de tumoare). Majoritatea virusurilor
din acest gen determină la mamifere, păsări şi
peşti infecŃii asimptomatice, dar un număr redus
dintre acestea pot produce boli clinice, la om,
maimuŃe, rozătoare şi păsări.
Istoric
În 1950, Gross, cu ocazia cercetărilor privind leucemia
şoarecilor, a constatat că în urma inoculării filtratului apare, pe
lângă leucemie şi tumori ale glandelor parotide. ExperienŃele
ulterioare au confirmat prezenŃa a două virusuri distincte:
virusul leucemiei (MLV) şi un virus ce determină carcinomul
glandelor parotide la şoarecii nou-născuŃi. Aceste virusuri
prezintă diferenŃe privind sedimentarea, filtrarea şi
comportamentul la 65°C. Steward şi colab., în 1957, propun
pentru noul virus denumirea de Mouse polyomavirus. Odată
cu prepararea vaccinurilor antipoliomielitice (1953-1963) a fost
izolat virusul SV40, iar în perioada 1958-1971,
polyomavirusurile umane BK şi JC. În 1986, Lehn şi colab. au
identificat la papagal primul polyomavirus aviar.
Etiologie
Virusurile din genul Polyomavirus au
diametrul de 45-55 nm, simetrie cubică, capsidă
formată din 72 capsomere, orânduite asimetric,
fără înveliş pericapsidal, cu coeficient de
sedimentare 240 S, greutate moleculară de 3-5 x
10 6 daltoni, cu ADN-ul dublu catenar şi 3
proteine structurale principale: VP1 (45 K), VP2
(42 K) şi VP3 (30 K). La polyomavirusurile
aviare s-au evidenŃiat unele proteine speciale.
Dintre acestea, agnoproteina 1a posedă un rol
esenŃial în replicarea acestor virusuri, fapt
confirmat şi de prezenŃa acesteia în nucleul
celulelor infectate şi în particulele virale (9). Între
agnoproteina 1a şi proteina structurală majoră
VP1, există o interacŃiune, demonstrată prin
reacŃia de imunoprecipitare, folosind lizatele din
celulele de insecte infectate cu baculovirus
recombinant. Datorită existenŃei unor diferenŃe
structurale şi funcŃionale între agnoproteinele 1a
şi agnoproteinele polyomavirusurilor
mamiferelor s-a propus ca această agnoproteină
să fie denumită VP4, ca a patra proteină
structurală a polyomavirusului aviar (9).
Polyomavirusurile sunt rezistente la eter şi
stabile la pH acid. În afara virusului SV40, au
proprietăŃi hemaglutinante faŃă de eritrocitele
unor specii de animale şi om (17). Se cultivă pe
culturi de Ńesuturi embrionare de maimuŃă,
şoarece şi om. Sunt rezistente la factorii de
mediu, dezinfectante şi căldură. Dintre
substanŃele dezinfectante, clorul s-a dovedit
foarte activ.
Virusurile din genul Polyomavirus şi speciile
de animale de la care se pot izola sunt redate în
tabelul 1.