Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

518
Boli virotice şi prionice ale animalelor
22.2.3. BOALA LIMBII ALBASTRE
(Bluetongue – engl.; Blauzungenkrankheit – germ.; Fiévre Catarrhale – fr.)
Boala limbii albastre (BLA), descrisă şi sub
numele de febră catarală epidemică, este o
boală infecŃioasă, necontagioasă, caracteristică
ovinelor, la care evoluează de regulă acut.
Ocazional, poate afecta bovinele şi unele
rumegătoare sălbatice. Este produsă de un
orbivirus care se transmite prin artropode. Clinic
se manifestă prin febră, stomatită catarală, rinită
şi enterită, precum şi prin şchiopătură, ce se
datorează inflamaŃiei laminei senzitive şi
bureletului coroanei de la nivelul membrelor.
Istoric
Pentru prima oară, boala limbii albastre (BLA) a apărut şi
a fost semnalată la efectivele de ovine din Africa de Sud, unde a
produs mari pierderi prin mortalitate, mai ales la oile din rasa
Merinos (26). După 1940, BLA a fost semnalată în Cipru
(Gambles, 1949), în Turcia (Aral, 1949), în Israel (Komorov
şi col., 1951), în S.U.A (Hardy şi col., 1952), apoi, între 1956-
1957, a produs epidemii majore în Portugalia şi Spania. De
asemenea, a mai fost descrisă în Pakistan şi în Australia. În
prezent, evoluează în majoritatea Ńărilor din zona tropicală şi
subtropicală (23).
Primele studii privind epidemiologia, manifestările
anatomoclinice şi de imunoprofilaxie au fost realizate de
Spreulle, în anul 1905, iar izolarea şi cultivarea virusului, în
scopul preparării unui vaccin inactivat, a fost realizată de
Theiller, în anul 1906 (26).
Răspândire geografică şi importanŃă
economică
Boala limbii albastre, ca şi alte infecŃii
produse de arbovirusuri, se întâlneşte în mod
obişnuit şi evoluează în zonele geografice
încadrate între 35-40° latitudine, fiind descrisă în
Africa, America, Australia şi Orientul Mijlociu.
În continentele african, american, australian şi
asiatic, există zone în care boala evoluează
endemic, cu anumite teritorii libere de infecŃie.
DistribuŃia şi prevalenŃa infecŃiei în regiunile de
pe aceste continente sunt influenŃate de climă, de
altitudine, de prezenŃa mamiferelor susceptibile
precum şi de răspândirea şi activitatea vectorilor
(23, 27).
În unele Ńări, cum ar fi Australia, Brazilia,
Japonia, Canada şi Indiile de Vest, BLA a fost
depistată serologic la un număr însemnat de
animale, fără ca acestea să fi exprimat semnele
clinice caracteristice.
Pierderile economice sunt datorate, pe de o
parte, ratei ridicate a mortalităŃii, iar pe de altă
parte, scăderii în greutate a animalelor bolnave şi
avorturilor ce se constată la oile gestante. În afară
de deprecierea stării generale, convalescenŃa este
îndelungată, mai ales la miei. Se produc, de
asemenea, alterări ale calităŃii lânii însoŃite de
scăderea producŃiei de lână. EvoluŃia severă a
acestei boli în cadrul episoadelor care au apărut
în Cipru şi Peninsula Iberică, în anii 1940-1950,
au făcut ca în prezent boala limbii albastre să fie
încadrată în lista A a OIE (40).
Etiologie
Boala limbii albastre este produsă de un virus
ce face parte din genul Orbivirus al familiei
Reoviridae. Examinate la microscopul electronic,
particulele virale au formă sferică, şi un diametru
cuprins între 60-80 nm (12). Învelişul viral este
constituit numai din capsidă, iar aceasta prezintă
simetrie icosaedrală şi este structurată difuz pe 3
straturi. În compoziŃia chimică a capsidei au fost
identificate 4 tipuri de proteine structurale notate
VP 2 , VP 3 , VP 5 şi VP 7 . Proteinele VP 2 şi VP 5 sunt
prezente în stratul extern al capsidei, proteina
VP 7 , care este cea mai importantă sub aspect
cantitativ, se găseşte în stratul mijlociu al
capsidei, iar proteina VP 3 în stratul intern (37).
Cu ajutorul proteinei VP 7 , se face încadrarea
izolatelor de virus într-o anumită grupă
serologică, iar pe baza proteinei VP 2 se determină
tipul de virus dintr-o serogrupă. Proteina VP 5 este
implicată în adsorbŃia şi pătrunderea particulelor
virale în celula gazdă. Stratul extern al capsidei
este constituit din 32 capsomere (28).
Genomul virusului BLA este reprezentat de o
moleculă de ARN dublucatenar, cu dispunere
lineară, divizată în 10 segmente. Cele 10
segmente ale genomului, prin electroforeză în gel
de poliacrilamidă, în funcŃie de masa lor
moleculară, migrează în zone distincte,
proprietate ce serveşte la identificarea izolatelor
(10, 23).