Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Boli produse de virusuri din fam. Caliciviridae 299
16.3. CALICIVIROZA FELINĂ
(Feline Calicivirus Infection – engl.)
Este o boală infectocontagioasă a felinelor, de
natură virotică, exprimată clinic prin sindrom
respirator, stomatită ulceroasă şi, mai rar, enterită
şi artrită.
Istoric, răspândire geografică şi
importanŃă economică
Boala este cunoscută, mai frecvent, la pisici, dar afectează
şi alte feline. În anul 1957 Fastier şi col. izolează pentru prima
dată calicivirusul implicat în etiologia bolii. În literatura de
specialitate (5, 24, 30, 39) această boală este descrisă alături de
alte infecŃii virale şi bacteriene ale pisicilor, în cadrul a ceea ce
se numeşte „Complexul bolilor respiratorii ale felinelor” sau
„Coriza contagioasă a pisicii”. Această boală este cunoscută în
toată lumea, fiind mai gravă la pisicile din rase exotice,
producând pierderi prin morbiditate, mortalitate în special la
tineret şi prin cheltuieli cu terapia şi profilaxia specifică.
Etiologie
Virusul calicivirozei feline (Feline calicivirus
– FCV) este încadrat în genul Vesivirus, conŃine
ARN, particulele virale cu diametrul de 35-40
nm, având simetrie icosaedrică. Pe suprafaŃă
prezintă depresiuni sub formă de cupă, nu are
pericapsidă, rezistă la solvenŃi organici şi este
sensibil la pH acid. În structura capsidei virale
intră o proteină majoră (polipeptid) cu masa
moleculară de 65.000 sau 70.000 daltoni (8, 30,
33).
FCV se cultivă pe culturi celulare stabilizate
(linia Vero) şi pe linia celulară de rinichi de
pisică (CRFK) în care virusul se replică rapid şi
produce efect citopatic, titrul viral maxim fiind
atins după 8 ore de la infecŃie (8, 30, 33).
În organismul animal FCV are tropism pentru
celulele epiteliale ale mucoasei conjunctivale şi
linguale, pentru tonsile şi pneumocitele alveolare
(5, 33).
FCV are un singur tip antigenic, cu mai multe
subtipuri, care dau imunitate încrucişată şi care
pot fi evidenŃiate prin teste serologice. Tulpina F 9
este considerată ca tulpină de referinŃă, deoarece
serurile contra tulpinilor izolate neutralizează
această tulpină şi serul contra acesteia
neutralizează tulpinile izolate (8, 22, 30, 33).
Tulpinile FCV au o patogenitate variabilă, cu
tropism pentru celulele amintite, dar în ultimul
timp au fost izolate şi tulpini foarte virulente
(FCV-Kaos, FCV-255) capabile să producă
infecŃii sistemice (10, 26, 33).
FCV are o rezistenŃă moderată în mediul
extern, este inactivat în 30 de minute la 50°C,
este sensibil la hipoclorit de sodiu şi derivaŃi
fenolici, dar este rezistent la clorhexidină şi
amoniu cuaternar (33, 39).
Caractere epidemiologice
Sunt sensibile felinele, însă pisicile,
indiferent de rasă, sex şi vârstă se îmbolnăvesc
cel mai frecvent. Sensibilitatea este mai
pronunŃată până la vârsta de 1 an. Sensibilitatea
este influenŃată de factori extrinseci, care Ńin de
modul de creştere şi de viaŃă al pisicilor, precum
şi de prezenŃa altor boli, în special a
imunodeficienŃei feline (1, 5, 33).
Sursele de infecŃie sunt reprezentate de
pisicile bolnave, pisicile convalescente, pisicile
purtătoare, pisicile vaccinate, felinele sălbatice şi
din grădini zoologice şi numeroase surse
secundare. Pisicile purtătoare elimină virusul în
permanenŃă, deoarece FCV este cantonat în
tonsile sau în epiteliul mucoasei orofaringiene.
Starea de purtător şi eliminator de virus durează
mai mulŃi ani sau chiar toată viaŃa. InfecŃiile
simultane, cu alte virusuri sau bacterii,
prelungesc starea de purtător şi eliminator de
virus. Vaccinarea previne boala însă pisicile se
pot infecta şi să rămână purtătoare. Gazdele
primare pentru FCV sunt pisicile dar, în mod
frecvent, virusul a fost izolat şi de la leoparzii din
grădinile zoologice. Purtătorii şi excretorii de
FCV pot fi depistaŃi prin izolarea virusului din
secreŃiile orofaringiene. Aproximativ 50% din
pisicile aparent sănătoase pot fi purtătoare şi
excretoare de virus. Pisicile bolnave elimină
cantităŃi mari de virus, prin secreŃii nazale şi
salivă şi, ocazional, prin fecale şi urină (5, 22,
33).
Contaminarea se realizează prin contact
direct sau indirect, virusul având ca porŃi de
intrare calea respiratorie, conjunctivală şi orală.
Prin aerosoli, virusul difuzează pe o distanŃă de
1,5 m, însă apa, cuştile, hrana, persoanele,