Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Boli produse de virusuri din fam. Flaviviridae 343
annulus, fusocephala, gelidus şi vishnui (34, 61),
care îl transmit, la rândul lor, la mamifere, păsări
migratoare şi reptile. În Japonia, unele păsări ca
egretele şi bâtlanii, joacă un rol în transmiterea
infecŃiei la oameni şi la alte vertebrate (61, 70),
fiind posibil ca acestea să transporte virusul din
zonele rurale în cele urbane. Boala evoluează
clinic în perioada din an cu temperaturi ridicate,
când are loc o creştere importantă a populaŃiei
ŃânŃarilor vectori. Transmiterea zoonotică a
virusului este menŃinută tot timpul anului,
reprezentând un pericol permanent pentru
sănătatea publică. Ciclul epidemiologic principal
are loc între păsări, ŃânŃari şi porci, aceştia din
urmă fiind purtători şi multiplicatori ai virusului.
De la porci, virusul este oferit din nou ŃânŃarilor,
odată cu sângele şi apoi retransmis de aceştia
gazdelor vertebrate susceptibile. Mecanismul
menŃinerii virusului în timpul iernii în regiunile
temperate, nu a fost elucidat. O posibilitate ar
putea fi menŃinerea virusului în organismul
ŃânŃarilor Aedes spp. în timpul hibernării acestora
şi transmiterea transovariană. O altă posibilitate
ar consta în intervenŃia unor specii de lilieci, în
calitate de purtători pentru perioade îndelungate
de timp. Caii şi oamenii dezvoltă o viremie de
intensitate redusă, fiind puŃin probabil să
furnizeze sânge infectat altor ŃânŃari. În focarele
enzootice, virusul a fost izolat ocazional şi de la
taurine dar, de obicei, acestea manifestă
rezistenŃă naturală, viremia fiind aproape
inexistentă, iar semnele clinice, inobservabile.
Suinele reprezintă specia cea mai sensibilă şi
principala verigă a lanŃului epidemiologic
Tabloul clinic
La cal, după o perioadă de incubaŃie de 8-10
zile, în formele grave ale bolii apar următoarele
simptome, sau cel puŃin unele dintre acestea:
febră, frisoane, atitudine anormală a buzelor şi
limbii, ataxie, torpoare, orbire, pareze şi paralizii,
comă. Moartea poate surveni în câteva zile după
debutul bolii. IncidenŃa formelor grave se
întâlneşte, după unii autori, doar la 5% dintre
cazuri (70). La cabaline, boala evoluează frecvent
sub forme subclinice sau inaparente.
La porcinele gestante, principala
manifestare a bolii este avortul în faza tardivă a
gestaŃiei, cu expulzarea unor avortoni mumifiaŃi
sau malformaŃi. Purceii viabili proveniŃi din
mame infectate manifestă, la scurt timp după
naştere, tremur, ataxie şi convulsii, mortalitatea
fiind foarte ridicată (80-95%). La porcinele
infectate mai sunt semnalate, cu incidenŃă redusă,
encefalită şi aspermie (41).
La om, boala evoluează uneori sub forma
unei encefalite care, în cazurile grave, poate
conduce la moarte în proporŃie de 40% (42).
SupravieŃuitorii rămân cu sechele neurologice
iremediabile, în 40-70% dintre cazuri.
Tabloul morfopatologic
La cabaline şi porcine, leziunile
macroscopice nu sunt caracteristice sau sunt
absente. În unele cazuri se constată prezenŃa unei
congestii a meningelui şi măduvei spinării.
Avortonii expulzaŃi de femelele infectate, de
regulă în ultima fază de gestaŃie, prezintă
hidrocefalie, hipoplazie cerebelară,
hipomielinogeneză spinală, sau se află în stare de
mumifiere. La purceii morŃi după naştere, se
constată prezenŃa unui volum mare de lichide
cavitare şi congestie a nodurilor limfatice şi
splinei. Histopatologic, leziunile SNC constau în
edem, hemoragii şi infiltraŃii perivasculare, glioză
focală şi degenerescenŃă neuronală.
Diagnostic
Diagnosticul EJ se stabileşte în mod cert prin
izolarea şi identificarea agentului etiologic. La
cabaline şi porcine, aceasta se realizează din
probe de creier sau măduva spinării, prelucrate în
laborator şi inoculate intracerebral la şoricei de 2-
4 zile. Şoarecii infectaŃi devin anorexici, prezintă
convulsii şi mor în câteva zile. Creierul acestora
este folosit ca antigen, după un al doilea pasaj pe
şoarece, fiind controlat pentru proprietăŃile
hemaglutinante faŃă de eritrocitele de pui de
găină de o zi sau de gâscă (78). Dacă antigenul se
dovedeşte a fi hemaglutinant, acesta este supus în
continuare testului de inhibare a hemaglutinării,
în prezenŃa unui antiser specific. Pentru izolarea
virusului pot fi folosite culturi primare
embrionare de pui de găină, de rinichi de
hamster, sau linia celulară C6/36 clonată din
ŃânŃarul Aedes albopictus (78). Identificarea
virusului se poate face prin testul de
imunofluorescenŃă indirectă (IFI). Testele
serologice sunt utile pentru determinarea
prevalenŃei infecŃiei într-o populaŃie de animale,