Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

InfecŃiile produse de virusuri din fam. Astroviridae 239
Într-un studiu recent (11) s-a dovedit că
există o similitudine între astrovirusul uman şi
cele de pisică şi porc, în ceea ce priveşte
secvenŃele capsidei. Această observaŃie permite
să se emită ipoteza că există posibilitatea
transmiterii, cel puŃin a anumitor astrovirusuri,
între anumite specii de animale. Nu este exclus ca
transmiterea să se realizeze printr-o gazdă
intermediară, încă neprecizată (18).
Doi ani după identificare, s-a reuşit şi
cultivarea astrovirusurilor pe celule renale
embrionare primare. Pasajele în aceste culturi au
fost posibile datorită încorporării tripsinei în
culturi. ConcentraŃia optimă de tripsină a fost de
10 µg/ml, rezultând un titru viral de 10 4 -10 7 /ml în
cca. 48 de ore după însămânŃarea culturilor
celulare.
Primele 5 serotipuri umane au fost adaptate
pe celule epiteliale renale de maimuŃă (Rhesus
monkey). De asemenea, culturile din carcinom de
colon uman s-au dovedit salutare pentru serotipul
1. În schimb, serotipurile 6, 7 şi 8 s-au cultivat cu
mai mult succes pe celule renale de maimuŃă.
Patogeneza şi mecanismul infecŃiei
astrovirale la copii nu au fost încă bine elucidate.
Caractere epidemiologice
Gastroenterita acută produsă de serotipurile
umane afectează copii mici, de cele mai multe ori
sub vârsta de 6 luni, şi mai rar între 6 şi 11 luni.
Au fost diagnosticate cazuri cu diaree astrovirală
Bibliografie
1. Bradford, P.S. (2002), Large Animal Internal
Medicine, 3 rd -ed. Mosby, A. Harcourt Health
Sciences Company, St. Louis, SUA
2. Bridger, J.C., Hall, G.A., Brown, J.F. (1984), Infect.
Imun., 43, 1, 133
3. Calnek, W.B., Barnes, H.J., Beard, C.W.,
McDougald, L.R., Saif, Y.M. (1997), Diseases of
Poultry, 10 th ed State University Press, Ames, Iowa,
SUA
4. Coetzer, J.A., Thomson, G.R., Tustin, R.C. (1994),
Infectious Diseases of Livestock, Oxford University
Press
5. England, L., Chriel, M., Dietz, H.H., Hedlund, K.O.
(2002), Vet. Microbiol., 85(1), 1
6. Geyer, A., Steele, A.D., Peenze, I., Lecatsas, G.
(1994), J. S. Act. Vet. Assoc., 65(4), 164
7. Gray, E.W., Angus, K.W., Snodgrass, D.R. (1980),
J. Gen Virol., 49(1), 71
8. Greene, C.E. (1998), Infectious Diseases of the Dog
and Cat, 2 nd ed., W.B. Saunders Company
Philadelphia, SUA
şi la tineri compromişi imunologic. S-a acreditat
ideea că în cazurile infecŃiilor cu virusul HIV,
astrovirusul este mai frecvent prezent la copii
decât alte enterovirusuri umane (15). În cazul
copiilor cu deficienŃe imunologice, virusul se
poate elimina prin fecale timp de peste 200 de
zile (15).
InfecŃia se realizează pe cale orală.
În general, boala evoluează sporadic, dar s-au
înregistrat şi cazuri în care boala a evoluat
sporadico-endemic şi a necesitat spitalizare.
Astrovirusul uman induce la copii o diaree
moderată, care durează 2-3 zile şi se asociază cu
greŃuri, vomă, anorexie, crampe abdominale,
febră şi slăbiciune. Totul durează 4-5 zile.
Aspectul clinic al bolii nu poate fi considerat
concludent pentru diagnosticul etiologic. Numai
examenul de laborator poate stabili cu certitudine
cauza gastroenteritei.
Examenul prin ME şi IEM sunt, şi la copii,
examenele preferate pentru confirmarea
diagnosticului (15). ReacŃiile imunologice
enzimatice şi RT-PCR au fost descrise mai recent
ca metode de identificare de mare fineŃe şi care se
corelează foarte bine în răspunsurile date (12).
Testul cunoscut sub numele de „Dot-blot
hibridazion” identifică particule virale
nedecelabile morfologic (32).
Diagnosticul diferenŃial se face faŃă de
enteritele toxice cu E. coli, Salmonella,
Campylobacter, rotavirusuri, parazitoze etc.
9. Hoshino, Y., Zimmer, J.F., Moise, N.S., Scott, F.W.
(1981), Arch. Virol., 70(4), 373
10. Imada, T., Yamaguchi, S., Mase, M., Tsukamoto,
K., Kubo, M., Morooka, A. (2000), J. Virol., 74(18),
8487
11. Jonassen, C.M., Jonassen, T.O., Saif, Y.M.,
Snodgrass, D.K., Ushijina, H., Shimizu, M., Grinde,
B. (2001), J. Gen. Virol., 82(5), 1061
12. Jonassen, T.O., Kjeldsberg, E., Grinde, B. (1993), J.
Virol. Methods, 44(1), 83
13. Kahrs, R.F. (2001), Viral Diseases of Cattle, 2 nd ed.,
Iowa State University Press/Amess SUA
14. Kjeldsberg, E., Hem, A. (1985), Arch. Virol., 84(1-2),
135
15. Knipe, D.M., Howley, P.M., Griffin, D.E., Martin,
M.A., Lamb, R.A. (2001), Filds Virology, 4 th ed., vol.
I, Lippincott Williams and Wilkins, Philadelphia, SUA
16. Koci, M.D., Seal, B.S., Schultz-Cherry, S. (2000), J.
Virol. Methods, 90(1), 79
17. Kurtz, J.B., Lee, T.W. (1987), Ciba Found Symp.,
128, 92