Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Boli produse de virusuri din fam. Poxviridae 187
astfel de vaccin a fost experimentat de Suhaci şi
col. (47), dar nu a fost extins în practică din cauză
că nu a fost identificată o cale de administrare şi
o tehnică de vaccinare propice pentru ambele
virusuri.
Virusurile variolice pot fi cultivate, cu
oarecare dificultate, şi pe culturi celulare
epiteliale, renale, HeLa s.a. Pentru cultivarea
virusurilor aviare se preferă culturile celulare de
origine aviară, cum sunt fibroblastele de embrioni
de găină sau de raŃă şi celulele renale, pe care
produc un efect citopatic caracteristic.
RezistenŃa
Toate virusurile variolice au o rezistenŃă
remarcabilă faŃă de acŃiunea agenŃilor fizici şi
chimici. Virusurile variolelor mamiferelor rezistă
până la 20 min. la 56°C, 5 min. la 80°C şi 5 min.
la 100°C. Temperaturile scăzute conservă
virusurile variolice aflate în stare uscată, până la
2 ani prin refrigerare, peste 3 ani prin congelare şi
peste 4 ani prin liofilizare (58), dacă fiolele sunt
menŃinute la frigider, fără a-şi altera capacitatea
imunogenă. Dacă sunt expuse acŃiunii combinate
a căldurii şi luminii solare, virusurile variolice
liofilizate îşi reduc titrul infecŃios în răstimp de
11 ore cu cel puŃin un logaritm (39).
La temperaturile ordinare, virusul variolei
ovine rezistă până la 2 luni pe păşune, 6 luni în
adăposturi şi peste 2 luni în lâna oilor. Este foarte
sensibil la acŃiunea directă a radiaŃiilor solare.
Toate dezinfectantele uzuale, cu excepŃia
clorurii de var şi a alcoolului (formol 1%,
hidroxid de sodiu 1%, fenol 3‰, permanganat de
potasiu 0,1%, apă oxigenată etc.) distrug
virusurile variolice în câteva minute
Patogeneză
Poarta de intrare a virusului în infecŃiile
variolice naturale o reprezintă mucoasele sau
pielea. La acest nivel virusul se multiplică dând
naştere unei leziuni primare, care uneori este
sesizabilă după 3-5 zile de la infecŃie, dar de cele
mai multe ori scapă observaŃiei. De aici virusul
difuzează în limfă şi apoi în sânge. Viremia este
acompaniată de febră, mai mult sau mai puŃin
ridicată. Dacă în această fază virusul nu este
distrus de sistemul nespecific de apărare a
organismului, infecŃia se extinde în continuare,
localizându-se în piele sau mucoase, pentru care
are o afinitate deosebită şi unde se multiplică,
determinând apariŃia unei erupŃii secundare.
Extinderea, localizarea de predilecŃie şi evoluŃia
ulterioară a leziunilor secundare depind într-o
anumită măsură de: specia animalului infectat,
reactivitatea individuală şi tipul de virus
infectant, dar păstrează câteva caracteristici
generale, comune tuturor infecŃiilor variolice.
Exantemul variolic se caracterizează prin
evoluŃia stadială a erupŃiei pe piele, cu
parcurgerea succesivă a stadiilor de maculă,
papulă, veziculă, pustulă, crustă şi decrustizare.
În prima fază, de maculă, apar pe piele pete
hiperemice de dimensiuni mici, roşii. În faza
următoare, de papulă, pe locul maculelor apar
nişte formaŃiuni proeminente, indurate şi bine
delimitate, de culoare alb – gălbuie şi cu diametru
de câŃiva milimetri, constituite prin hiperplazia
celulelor poliedrice din corpul mucos al lui
Malpighi şi infiltraŃia seroasă intercelulară a
straturilor profunde ale epidermei.
Urmarea degenerării balonizante a celulelor
hiperplaziate şi a necrozei de colicvaŃie, papulele
se transformă în vezicule, care sunt proeminente,
de culoare mai deschisă decât restul tegumentului
şi conŃin un lichid gălbui, limpede (limfa
variolică). Peretele veziculei nu constituie o
barieră eficientă în calea bacteriilor de la
suprafaŃa pielii, astfel că aceasta se infectează
prin transversul peretelui, înainte de spargere,
conŃinutul veziculei luând un aspect purulent,
datorat conŃinutului în bacterii, leucocite şi celule
epiteliale, ceea ce marchează stadiul de pustulă.
Pustulele se sparg, eliberând conŃinutul care se
usucă, formând o crustă sub care începe
epitelizarea. Vindecarea leziunilor cutanate se
poate face fără urme, ca la porcine, sau cu
cicatrici persistente, dacă a fost afectat stratul
germinativ sau dacă s-au produs complicaŃii, aşa
cum se întâmplă în variola umană (vărsatul
negru) sau ovină.
EvoluŃia tipică a exantemului variolic, care
decurge în linii mari aşa cum s-a descris mai sus,
se întâlneşte la taurine, cabaline şi caprine. La
alte specii, evoluŃia stadială a erupŃiei prezintă
unele particularităŃi. Astfel, la ovine proliferarea
celulară din faza de papulă este puternică, luând
naştere adevăraŃi noduli. În schimb, la ovine şi
porcine, stadiul de veziculă este slab exprimat. La
pasăre, degenerarea balonizantă şi formarea
veziculelor sunt slab exprimate şi are loc o