Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Boli produse de virusuri din fam. Poxviridae 209
Atât pentru examenul histologic, cât şi pentru
examenul virusologic, se prelevează prin biopsie
fragmente de Ńesut din leziuni cutanate nodulare
recente. Modul de prelevare, mediul de transport
şi condiŃiile de temperatură şi pH care trebuie
asigurate sunt în detaliu precizate în manualul de
standarde pentru teste de diagnostic şi vaccinuri
al OIE (69).
Examenul histologic evidenŃiază leziunile
microscopice caracteristice şi prezenŃa incluziilor
intracitoplasmatice.
Izolarea primară a virusului se poate face cel
mai bine pe culturi testiculare de miel de diverse
rase dar, în mod deosebit se pretează rasele
europene specializate pentru producŃia de lână
(69). Aproximativ în ordinea descrescândă a
sensibilităŃii, izolarea virusului DNV se mai
poate face pe culturi de celule testiculare de
bovine, culturi de celule renale de ovine sau
bovine.
Pe culturi celulare virusul DNV produce efect
citopatic în termen de 2-10 zile, ceea ce permite
identificarea virusului prin seroneutralizare.
După ce a fost izolat pe culturi celulare,
virusul DNV poate fi cultivat şi pe MCA a
embrionilor de găină în vârstă de 7-9 zile.
Multiplicarea virusului pe MCA poate fi
demonstrată prin IF, electronomicroscopic sau în
secŃiuni histologice colorate prin metoda cu
hematoxilină-eozină, care relevă prezenŃa
incluziilor acidofile dispuse intracitoplasmatic.
Diagnosticul de DNV poate fi stabilit şi prin
evidenŃierea prezenŃei virusului în citoplasma
celulelor din nodulii cutanaŃi cu ajutorul reacŃiei
de imunofluorescenŃă directă.
Statusul imunolgic al unui efectiv privind
DNV poate fi controlat fie prin reacŃia de
seroneutralizare a virusului pe culturi celulare, fie
prin reacŃia de imunofluorescenŃă indirectă.
Diagnosticul diferenŃial în DNV trebuie să
aibă în vedere în primul rând telita ulcerativă
herpetică cu virus herpetic de tip 2 (Allerton),
dermatita nodulară şi farcinul bovin (ambele cu
etiologie bacteriană) şi hipodermoza. Virusurile
de tip Allerton au fost cândva suspicionate de
unii că ar contribui chiar la etiologia DNV,
alături de virusurile Neethling, dar ulterior s-a
convenit că virusurile herpetice de tip Allerton
produc o afecŃiune doar asemănătoare cu DNV,
numită pseudo–lumpy skin disease, care se
deosebeşte în principal, prin faptul că nodulii
cutanaŃi nu au tendinŃă de eliminare în timp.
Profilaxie
Pentru prevenirea apariŃiei bolii, legislaŃia
sanitar veterinară a majorităŃii Ńărilor indemne de
DNV prevede interdicŃia importului de taurine,
carne şi piei de taurine din Ńările în care DNV
există. OIE a inclus DNV pe lista A la poziŃia A 7 ,
în rândul celor 16 boli infecŃioase ale animalelor
a căror prezenŃă în teritoriu este monitorizată prin
raportări permanente, iar Legea Sanitară
Veterinară 60/1974 o consideră o boală supusă
declarării oficiale obligatorii şi carantinării de
gradul I.
În caz de apariŃie confirmată a bolii, bovinele
bolnave şi cele suspecte de contaminare se
lichidează în condiŃii speciale de supraveghere
sanitară veterinară şi prevenire a difuzării bolii.
În Ńările în care DNV este endemică nu se
merge pe asemenea măsuri radicale, deoarece
acestea s-ar putea dovedi inutile, implicând
costuri suplimentare nejustificate, pe fondul
existenŃei unui rezervor natural de virus încă
insuficient cunoscut şi controlat, care poate
determina în orice moment reapariŃia bolii.
De-a lungul timpului, în aceste Ńări au fost
utilizate mai multe tipuri de vaccinuri, preparate
după diverse formule, rezultatele cele mai bune
fiind obŃinute cu vaccinurile preparate din tulpini
de tip Neethling atenuate prin pasaje succesive pe
culturi celulare sau pe culturi celulare şi ouă
embrionate. În lipsa acestora se foloseşte uneori
un vaccin contra variolei ovine, care produce un
anumit grad de imunitate încrucişată contra
DNV.
În Ńările în care DNV este endemică se aplică
măsuri complexe de combatere, care includ
vaccinarea bovinelor sănătoase, sacrificarea sau
tratarea animalelor bolnave cu antibiotice, pentru
diminuarea pierderilor cauzate de infecŃiile
secundare, aspersarea de substanŃe insecticide
pentru distrugerea agenŃilor transmiŃători,
dezinfecŃii, limitarea mişcării animalelor etc.
Dintre acestea, dezinsecŃiile repetate, de la
care s-ar putea aştepta cele mai bune rezultate, au
inconvenientul că distrug nu numai ŃânŃarii
implicaŃi în transmiterea DNV, dar şi o mare
varietate de alte artropode, în special insecte,
determinând astfel grave dezechilibre ecologice.