Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Boli produse de virusuri din fam. Retroviridae 553
mult mai frecvente decât o fac virusurile sarcom
şi a eritroblastozei, a căror exprimare clinică este
numai rareori observată în condiŃii naturale.
Imunitatea. Capacitatea de a rezista faŃă de
infecŃia cu virusuri leucozice aviare este
determinată de gene ale celulelor gazdă şi
produsele acestora. Este general admis că în
sistemele imunitare, complexul major de
histocompatibilitate (CMH sau complexul B)
joacă un rol crucial. Genele complexului B
reglează răspunsul imun faŃă de diferiŃi antigeni.
Între celulele Ńintă şi celulele efectoare există o
relaŃie de histocompatibilitate. Cooperarea dintre
celulele B şi T este restricŃionată de către CMH.
Celulele bursale (celulele B) se pare că, direct sau
indirect, au un rol important în determinarea
rezistenŃei faŃă de tumorile produse de virusurile
sarcom.
Cercetările serologice au demonstrat că puii
cu sisteme imunologice intacte răspund faŃă de
infecŃia cu virusuri leucozice prin producŃia de
anticorpi neutralizanŃi, ceea ce confirmă
posibilitatea de a conferi protecŃie.
Anticorpii neutralizanŃi sunt direcŃionaŃi
împotriva anvelopei glicoproteice. Pe baza
cercetărilor de inginerie genetică în curs, cu
ajutorul clonării şi exprimarea glicoproteinelor de
anvelopă de către vectori bacterieni sau virali (E.
coli, virusul variolic aviar, baculovirusuri etc), se
poate anticipa că se vor putea realiza progrese în
obŃinerea de vaccinuri eficiente.
Pe de altă parte, folosindu-se tehnici de
recombinare ADN se pot obŃine gene specifice
care sunt responsabile de rezistenŃa faŃă de un
anumit agent viral şi, când sunt exprimate în
organismul gazdă, interferează cu replicarea
virală, prevenind în acest fel progresia infecŃiei.
Imunitatea care se instalează în cursul
infecŃiei cu virusuri leucoze-sarcom aviare poate
fi activă, rezultând în urma contactului cu agenŃii
virali respectivi, sau pasivă, prin preluarea
anticorpilor maternali. A fost demonstrat că
majoritatea puilor provenind din găini imune
posedă anticorpi neutralizanŃi de origine maternă.
Ca urmare, în primele 3-4 săptămâni, aceşti pui
sunt protejaŃi în mare măsură faŃă de infecŃia de
contact din perioada post-eclozională. În
săptămânile 4-5 nivelul anticorpilor specifici
transmişi prin vitelus este evident mai scăzut,
astfel încât cu greu mai pot fi evidenŃiaŃi, iar puii
respectivi devin susceptibili faŃă de infecŃie în
urma contactului cu pui viremici. Puii infectaŃi
astfel, după ce imunitatea pasivă maternală s-a
consumat, devin la rândul lor viremici şi pot
produce anticorpi specifici neutralizanŃi şi, deci,
posedă o imunitate activă. Anticorpii pot fi
decelaŃi după săptămâna a 9-a de viaŃă.
Puii infectaŃi congenital sunt de obicei
imunologic toleranŃi faŃă de virusul infectant
respectiv şi rămân viremici pentru toată viaŃa,
eliminând virusul prin fecale şi transmiŃând
infecŃia la urmaşi într-o proporŃie ridicată. Puii
care vin în contact cu asemenea exemplare, la
rândul lor, vor dezvolta o viremie pasageră şi
ulterior, anticorpi specifici neutralizanŃi, dar vor
elimina virusul numai ocazional.
Tolerante imunologic se dovedesc a fi şi
păsările care exprimă antigene ale virusurilor
leucoze-sarcom, ca embrioni. Ele nu produc
anticorpi specifici faŃă de nici unul din virusurile
exogene sau endogene.
Un anumit procentaj dintre găinile imune
produc ouă infectate congenital, din care vor
rezulta pui viremici. În acest caz, virusul nu este
complet neutralizat de către anticorpi şi, ca
urmare, va persista în organism şi va fi eliminat
mai mult sau mai puŃin constant.
Leucozele aviare sunt infecŃii tipice, în cursul
cărora virusul persistă în organism pentru
perioade îndelungate, fără a fi neutralizat de
anticorpii existenŃi. La păsările viremice probabil
că virusul circulă în torentul circulator sub formă
de complex antigen-anticorp, devenind astfel
refractare faŃă de acŃiunea inactivantă a
anticorpilor neutralizanŃi.
Păsările imune pot să se îmbolnăvească, dar
în proporŃie mult mai redusă decât cele viremice,
fără anticorpi. De aici rezultă că imunitatea în
asemenea situaŃii nu este absolută, ci parŃială.
În imunitatea faŃă de VLS un rol important îl
joacă celulele macrofage. Wainberg şi col. (35)
au raportat că regresia tumorală este controlată
de dezvoltarea unui puternic răspuns imun
mediat. Imunitatea antitumorală poate fi în mod
obişnuit demonstrată printr-o varietate de
procedee experimentale, incluzând blastogeneza
limfocitară antigenic-indusă, citotoxicitatea
mediată celular, imunofluorescenŃa indirectă şi
distrugerea celeulelor tumorale prin intermediul
celulelor „killer” etc.