Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Cap. 23
Boli produse de
virusuri din fam.
Retroviridae
Marina Spânu, E. OneŃ, T. Coman, R. Moga Mânzat
Bolile tumorale ale animalelor au fost de mult timp observate şi descrise, dar studiul lor a fost mult
amplificat după ce danezii Ellerman şi Bang, în anul 1908, şi americanul Rous, în 1911, au demonstrat că leucoza
aviară şi respectiv sarcomul aviar sunt boli transmisibile prin filtrate acelulare de tumori. Cu alte cuvinte, autorii
citaŃi au demonstrat, pentru prima dată, etiologia virală a unor boli neoplazice. Intensificarea cercetărilor care au
urmat, a dus la descoperirea şi a altor virusuri capabile sa producă boli tumorale la diverse specii de vertebrate,
virusuri reunite astăzi în familia Retroviridae.
NoŃiuni generale privind retrovirusurile şi retrovirozele
R. Moga Mânzat
Familia Retroviridae, una dintre cele mai importante şi cuprinzătoare familii virale, cuprinde un mare
număr de virusuri patogene pentru animalele vertebrate, multe dintre ele oncogene, deosebite de toate celelalte
virusuri printr-o serie de caractere particulare, cea mai importantă referindu-se la modul lor de multiplicare.
În familia Retroviridae sunt grupate virusuri ARN de formă rotundă, posedând capsidă cu simetrie
icosaedrică şi anvelopă lipoproteică, având diametrul de 80-100 nm (14) şi un număr de proeminenŃe (spiculi)
dispersaŃi uniform pe toată suprafaŃa peplosului.
Genomul este diploid, constând din două molecule liniare de ARN monocatenar, de sens pozitiv, fiecare
monomer măsurând 7-11 kb (14).
Prefixul „retro” al familiei evocă proprietatea acestor virusuri de a transcrie invers informaŃia antigenică,
adică de pe o catenă a ARN pe o catenă ADN (celulară), cu ajutorul unei revers transcriptaze, care este o ADN
polimerază ARN dependentă (28), prezentă la toŃi membrii familiei Retroviridae.
Asamblarea virionilor are loc în citoplasma celulelor parazitate, iar eliberarea lor se face prin înmugurire.
Antigenitatea şi imunogenitatea retrovirusurilor sunt reduse, dar pot fi evidenŃiate prin reacŃii serologice
obişnuite (ID, SN, RFC).
Clasificarea virusurilor oncogene a suferit mai multe modificări în decursul timpului, în scopul punerii de
acord cu noile descoperiri în domeniu, astfel că nici clasificarea actuală nu trebuie privită ca definitivă, cu atât mai
mult cu cât, nu puŃine critici la adresa actualei clasificare au fost formulate deja. Clasificarea retrovirusurilor pe
subfamilii a fost abandonată.
Clasificarea cea mai cunoscută, prezentă încă în tratatele de specialitate are în vedere, pe de o parte,
speciile de animale receptive şi, pe de altă parte, morfologia şi morfogeneza virionilor. După morfologie şi
morfogeneză, particulele virale au fost grupate în 4 tipuri: A, B, C şi D.
Pe această bază (tip de particule şi gazdă) virusurile tumorale au fost clasificate în 7 genuri, denumite:
• Alpharetrovirus
• Betaretrovirus
• Gamaretrovirus
• Deltaretrovirus
• Epsilonretrovirus
• Lentivirus
• Spumavirus
Virusurile care compun cele şapte genuri sunt redate în tabelul 1.